Când spitalul devine închisoare. Psihiatrie punitivă pentru disidenții azeri

„Vreau buze de silicon ca la prima doamnă. De ce nu? Ea este un exemplu de urmat”, declara Ziiafet Abbasova la un miting. La puțin timp, pe rețelele de socializare a apărut o informație despre dispariția femeii. Abia peste câteva zile apropiații au aflat că aceasta a fost plasată într-o clinică de psihiatrie, scrie meydan.tv.

Ziiafet Abbasova este cunoscută în Azerbaidjan pentru postările sale critice în adresa autorităților pe rețelele de socializare și pentru discursurile aprinse la mitinguri.

Pe 17 aprilie 2023, poliția, susținând că femeia are probleme psihice, a plasat-o în Spitalul republican de psihiatrie Nr.1, numit în popor Spitalul Maștaghinski. Acolo, sănătatea activistei politice s-a deteriorat și a fost transferată la spitalul Sabuncinsk, de unde, la indicațiile poliției, a fost eliberată pe 24 mai. Primul „eveniment” la care a participat Ziiafet Abbasova după ce a fost eliberată a fost procesul lui Zamin Salaev, membru al Partidului „Frontul Popular al Azerbaidjanului”. 

Ziiafet Abbasova are 51 de ani. Este membră a Partidului Democrației și Bunăstării din Azerbaidjan, precum și a Mișcării Naționale de Rezistență din Azerbaidjan. A participat la numeroase acțiuni de protest, inclusiv la protestul împotriva adoptării Legii cu privire la partidele politice, organizat în fața clădirii Parlamentului, și la o acțiune împotriva politicii Iranului față de turci, organizată în fața Ambasadei Republicii Islamice Iran din Baku. Ea spune că participă la toate acțiunile despre care află, important este să aibă context politic.

Critica lui Ziiafet Abbasova în rețelele de socializare este îndreptată în mare parte împotriva situației sociale a oamenilor, a delapidărilor, abuzului de putere din partea oficialilor și a șomajului.

Femeia spune că a fost reținută la mitinguri de cel puțin zece ori și dusă la secția de poliție. Nici nu-și amintește de câte ori s-a repetat acest lucru. Totuși, nu i-au fost intentate dosare penale. Polițiștii se limitau la „conversații preventive”, după care o eliberau. Scopul de bază al acestor conversații era de a o descuraja să participe la proteste. Pentru a face acest lucru, poliția folosea diverse metode, încercând să o convingă și cu binele, și cu răul, dar Ziiafet Abbasova făcea abstracție de aceste conversații și de amenințări.

„Ei pur și simplu îndeplineau ordinul lui Ilham Aliev, al guvernului”

Pe 18 aprilie 2023, Ziiafet Abbasova a încetat brusc să răspundă la apelurile prietenilor și, după un timp, telefonul ei a fost complet deconectat. Cu o zi înainte, ea s-a înțeles cu prietenii să meargă la prezentarea cărții profesorului Jamil Hasanli. La ora stabilită, Ziiafet Abbasova nu a apărut la locul convenit. Apelurile, așa cum s-a menționat, nu ajungeau la ea, iar prietenii au început să-și facă griji. S-au adresat din start la poliție. Apoi, au sunat de multe ori la Ministerul Afacerilor Interne, încercând să obțină informații despre locul unde se află activista. Dar abia a doua zi dimineață Ministerul Afacerilor Interne „a anunțat” că Ziiafet Abbasova a fost plasată într-un spital de psihiatrie. Și din moment ce prietenii activistei au obținut această informație nu de la medici, ci de la poliție, aceștia au ajuns la concluzia că femeia a fost pur și simplu arestată sub pretextul spitalizării.

Vestea despre aceasta s-a răspândit pe rețelele de socializare. Activiștii din opoziție care o cunosc pe Ziiafet Abbasova personal sau prin acțiuni de protest au organizat o campanie în apărarea ei. Una după alta, au început să apară postări de sprijin, ale căror autori au declarat că Ziiafet Abbasova nu are probleme mentale, iar acest lucru este destul de evident din modul în care vorbește. Opinia generală a fost că Ziiafet Abbasova a fost plasată în spital nu pentru tratament, ci pentru a fi pedepsită.

Neavând o locuință proprie, Ziiafet Abbasova locuiește într-un adăpost din Baku. Acolo a fost reținută de organele de ordine și dusă la Secția de poliție nr. 15. Femeia spune că mai mult de zece polițiști îmbrăcați în civil au venit s-o aresteze. Nu s-au prezentat și nu au explicat motivele pentru care a fost reținută. Femeia a fost târâtă până la mașină, urcată în salon și dusă la secție.

„Am fost urcată cu forța în mașina poliției. Toată eram în vânătăi: pe brațe, picioare, genunchi”, își amintește Abbasova ziua respectivă.

Potrivit activistei, nici măcar nu a avut timp să-și ia medicamentele. Mai târziu, aceasta a cerut poliției să-i aducă din adăpost medicamentele de care avea nevoie, aceștia însă i-au ignorat rugămintea.

La secția de poliție nu i-au vorbit despre probleme mentale sau psihologice, ci despre declarațiile ei critice. Poliția încerca să o convingă de faptul că acțiunile ei sunt ilegale. Dar, potrivit activistei, aceste vorbe au devenit deja atât de plictisitoare pentru ea, încât nici nu le mai asculta. La sfârșitul acelei zile lungi, a fost dusă la un spital de psihiatrie. Medicii nici măcar n-au întrebat poliția cine este această femeie și ce boală are, și nici nu i-au făcut vreo examinare. Pur și simplu au primit-o pe Ziiafet Abbasova din mâinile poliției și astfel a început „tratamentul” ei.

Femeia a petrecut o zi în spitalul de psihiatrie. Apoi, sănătatea ei s-a deteriorat și a trebuit să fie transferată la un spital obișnuit. Așa că a petrecut restul „termenului” într-un „regim relativ ușor”.

Activista consideră spitalizarea ei o pedeapsă pentru critici și nici măcar nu este surprinsă de acest lucru. Nu are probleme mentale și percepe spitalizarea ca un fel de detenție.

În același timp, Abbasova este sigură că polițiștii au fost doar executorii ordinului primit de la guvernul azer și argumentează acest lucru prin faptul că spitalizarea ei nu a fost precedată de niciun proces.

„Ei pur și simplu au îndeplinit ordinul lui Ilham Aliev, al guvernului. Când m-au târât cu forța, știam deja că acesta este un ordin și mă așteptam la așa ceva. Am criticat dur autoritățile”, spune Abbasova.

Presiune asupra rudelor, denigrare, șantaj…

Potrivit avocatului Halid Baghirov, poliția nu are autoritatea de a interveni în astfel de cazuri. Poliția nu are dreptul să ducă pacientul la spital, la fel cum spitalul nu are dreptul să-l primească de la poliție. Și dacă, așa cum se menționează în acest caz, spitalizarea forțată a avut loc fără o hotărâre judecătorească, atunci, în conformitate cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la libertate și inviolabilitate) și cu art. 28 din Constituția Azerbaidjanului (dreptul la libertate poate fi restricționat numai prin detenție, arestare sau privare de libertate în conformitate cu procedura prevăzută de lege), aceasta este o privare ilegală de libertate. Și acest lucru îi dă victimei dreptul să se adreseze instanței.

Deși guvernul azer declară că în țară nimeni nu este persecutat pentru opiniile sale politice, rapoartele privind drepturile omului arată contrariul. Pe 31 iulie, Uniunea Pentru Libertatea Prizonierilor Politici din Azerbaidjan a publicat o listă actualizată a prizonierilor politici, în care sunt incluse 204 persoane. Este un număr record. Anterior, în aprilie, această listă număra 182 de persoane.

Lista actualizată, întocmită de directoarea Institutului pentru Pace și Democrație, Leila Iunus, și de șeful Centrului de Monitorizare a Prizonierilor Politici, Elșan Hasanov, include categorii precum „Jurnaliști și bloggeri”, „Membri ai partidelor și mișcărilor de opoziție”, „Emigranți politici deportați din Germania”, „Credincioși”, inculpați în „cazul Terter” și inculpați în „cazul Ganjeh”.

În clasamentul libertății de exprimare pentru anul 2023, Azerbaidjanul ocupă locul 151 din cele 180 de țări alese de către Organizația Internațională „Reporteri fără Frontiere”.

Activiștii politici și jurnaliștii independenți din Azerbaidjan sunt șantajați nu doar prin arestări, ci și prin presiuni asupra rudelor acestora. În special, fiind în imposibilitatea de a ajunge la activiștii care sunt stabiliți în străinătate, guvernul uneori le ia la ochi pe rudele acestora din Azerbaidjan.

De exemplu, în semn de protest împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2018, emigranții politici Tural Sadîglî, Magamed Mirzali și Orduhan Teimurhan au organizat în Europa campania „Cunoaște-ți dictatorul”. După aceea, membrii familiilor acestora din Azerbaidjan au fost chemați la poliție și au fost șantajați. Ei erau presați să facă declarații împotriva rudelor emigrate pentru a contracara în acest fel campania lor.

În plus, autoritățile azere urmăresc viața personală a jurnaliștilor independenți și a opozanților și publică corespondența lor personală, încercând să-i discrediteze în fața societății.

În 2020, în rețelele de socializare s-au răspândit zvonuri despre existența unui videoclip intim, a cărui protagonistă este o jurnalistă independentă, Sevinj Osmangîzî, care locuiește în Europa. Adică, nu doar videoclipurile reale sunt folosite împotriva adversarilor puterii, ci și zvonurile despre acestea.

În alte cazuri, opozanții sunt declarați „bolnavi mintal” și plasați în spitale. Dacă acest lucru nu-i reduce la tăcere, atunci „ultima soluție” este arestarea.

…Și în sfârșit, arestul

Aghil Gumbatov, membru al Partidului „Frontul Popular al Azerbaidjanului”, aflat în prezent în închisoare, a fost, de asemenea, plasat într-un spital psihiatric, cu ceva timp înainte de a fi arestat. Soția sa, Aighiun Gumbatova, spune că poliția l-a dus acolo.

Aghil și Aighiun Gumbatov au trei copii – de 9, 7 și 4 ani. Aighiun spune că fiul lor cel mai mare are autism și familia locuiește într-o casă deteriorată, nu are bani pentru tratament și nu poate merge la muncă, pentru că nu poate să lase trei copii. Ei supraviețuiesc numai datorită ajutorului prietenilor și cunoscuților. Când Aghil se afla la libertate, mai aducea acasă ceva bani.

Aghil Gumbatov vindea carton și plastic colectat de prin depozitele de deșeuri și așa își întreținea familia. Pe 30 martie 2020 a mers, ca de obicei, să strângă carton, dar a fost reținut pe stradă de ofițerii de la Departamentul de Poliție din districtul Hazar. După aceea, a fost dus la Spitalul Republican de Psihiatrie Nr.1 din satul Maștaga. Potrivit lui Aighiun Gumbatova, a doua zi soțul ei a fost eliberat și, întorcându-se acasă, a început să scrie pe rețelele de socializare despre condițiile precare din spital, astfel că a doua zi a fost dus înapoi la un spital de boli mintale. În legătură cu spitalizarea sa forțată, a avut loc chiar un proces, dar soția acestuia nu a putut obține o hotărâre judecătorească.

Aghil Gumbatov, prin intermediul rețelelor de socializare, a cerut guvernului plata alocației pentru copii, însoțind aceste cereri cu dure critici politice. Potrivit lui Aighiun, pentru aceasta soțul ei a fost pedepsit.

Aghil a fost externat din spitalul de psihiatrie trei luni mai târziu. Iar peste un an și jumătate, în 2021, a fost arestat în temeiul art. 124.2.4 din Codul penal (provocarea intenționată a unui prejudiciu grav sănătății) și condamnat la 10 ani de închisoare. Dar nici Aghil Gumbatov, nici soția lui nu sunt de acord cu această sentință. Aighiun Gumbatova spune că soțul ei a fost calomniat și împotriva lui a fost fabricat acest caz, deoarece a continuat să critice autoritățile chiar și după ce a fost externat din spital. Ministerul Afacerilor Interne nu comentează cele relatate.

Atrag oare astfel de cazuri atenția comunității mondiale? Rasul Jafarov, unul dintre fondatorii Clubului pentru Drepturile Omului din Baku, activist pentru drepturile omului, spune că nu-și amintește niciun caz în care comunitatea mondială să fi făcut declarații sau apeluri separate pe această temă.

Rasul Jafarov consideră că spitalizarea forțată este una dintre formele de detenție. Și dacă victima nu reușește să obțină dreptate în instanțele locale, trebuie să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Potrivit acestuia, există o mare probabilitate ca instanța europeană să accepte cererea.

Aighiun Gumbatova și Ziiafet Abbasova intenționează să se adreseze la CtEDO. Ziiafet Abbasova va face acest lucru, pentru că este sigură de părtinirea instanțelor locale și că Guvernul nu își va pedepsi niciodată propriii acoliți. Potrivit lui Aighiun Gumbatova, plângerea lor a trecut deja prin instanțele locale, dar justiția nu a fost realizată. De aceea, de acest caz trebuie să se ocupe Curtea Europeană.