Avocatul Poporului anunță că s-a autosesizat în cazul tragediei din Criuleni, soldată cu decesul unei femei, victimă a violenței în familie
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, anunță marți, 1 septembrie, că s-a sesizat din oficiu în legătură cu decesului femeii de 42 de ani, din Criuleni, victimă a violenței în familie, survenit în urma unui act de violență săvârșit de soțul acesteia, în vârstă de 47 de ani, persoană aflată sub incidența unei ordonanțe de protecție emise anterior de instanța de judecată.
Un accent în procesul de monitorizare, potrivit unui comunicat al Oficiului Avocatului Poporului, va fi pus pe verificarea modului în care a fost aplicată, comunicată și supravegheată ordonanța de protecție emisă în favoarea victimei, precum și pe identificarea „eventualelor lacune sistemice de cooperare interinstituțională între poliție, organul de probațiune, instanțele de judecată și furnizorii serviciului de monitorizare electronică”.
„Sesizarea ex officio a fost inițiată în baza informațiilor făcute publice în mass-media și a datelor comunicate de Procuratura Generală și Inspectoratul Național de Probațiune, potrivit cărora, la 31 august 2026, un bărbat de 47 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul comun din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, unde se afla soția sa, în vârstă de 42 de ani, deși pe numele acestuia fusese emisă anterior o ordonanță de protecție care îi interzicea să se apropie de ea.
Ombudsmanul va examina și documenta circumstanțele producerii tragediei prin prisma obligațiilor pozitive ale statului privind protecția dreptului la viață, garantat de art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin prisma standardelor stabilite de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), ratificată de Republica Moldova, potrivit cărora autoritățile au obligația de a preveni, de a ancheta cu diligență și de a sancționa actele de violență în familie, inclusiv prin asigurarea funcționării efective a mecanismelor legale de protecție a victimelor (…)”, se menționează în comunicatul Oficiului.
Două corpuri neînsuflețite au fost depistate într-o localitate din raionul Criuleni, în dimineața zilei de 31 august. Potrivit Poliției, este vorba despre doi soți. Sesizarea a fost făcută de fiica lor, în vârstă de 15 ani. În cadrul examinării preliminare, medicul legist a depistat pe suprafața corpurilor plăgi prin împușcare. Potrivit informațiilor preliminare, între bărbat, care avea vârsta de 47 de ani, și femeie, care avea 42 de ani, ar fi izbucnit un conflict, în timpul căruia bărbatul și-ar fi împușcat soția, după care s-ar fi sinucis.
„Arma utilizată, deținută ilegal și care ar fi fost confecționată artizanal, a fost depistată la fața locului și urmează a fi supusă expertizării. Polițiștii se află la fața locului și întreprind în continuare acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului”, a menționat Poliția.
Marți, 1 septembrie, Procuratura raionului Criuleni a anunțat că verifică modul în care a fost executată ordonanța de protecție emisă anterior în privința bărbatului care și-a împușcat soția. Procurorii ar urma să cerceteze inclusiv circumstanțele care au permis apropierea acestuia de victimă, în pofida măsurii dispuse, conform unui comunicat de presă.
Poliția a precizat că asupra bărbatului nu a fost găsită brățara de monitorizare. Acest lucru a fost confirmat și de către șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Acum este în derulare o verificare internă privind modul în care a funcționat semnalul de monitorizare, scrie moldova1.md.
„La cercetarea la fața locului, suspectul nu avea brățara. Când a aplicat brățara, când a fost sistat semnalul brățării, dacă a informat poliția de la Criuleni despre riscul opririi semnalului, și e important când a informat poliția. Noi am chemat la fața locului, la cercetare astăzi căutau și ei brățara și nu o găseau, și ne întrebau pe noi, dar unde-i brățara? Deci ei tot nu cunoșteau”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.