„Au vrut să mă scoată într-un frigider, dar m-au transportat într-o canapea”. Un militar ucrainean despre salvarea sa de sub ocupația rusească

„Istorie ca de Hollywood”, își amintește cu zâmbet pe față Artiom Lukianenko, în vârstă de 25 de ani, soldat al Brigăzii Mecanizate nr. 28.

Povestea acestuia într-adevăr seamănă cu un subiect dintr-un film american cu final fericit, scrie hromadske.

În toamna anului 2022, tânărul și alți doi soldați au stat ascunși mai bine de o lună într-un beci dintr-o gospodărie din satul Pravdino, din regiunea Herson, ocupat de ruși. Apoi, încă o lună și ceva s-au aflat în centrul raional Bilozerka, care a fost eliberat pe 11 noiembrie 2022 împreună cu tot malul drept din regiunea Herson.

Dar cel mai uimitor lucru din toată această poveste este momentul evadării dintr-un adăpost în altul prin 6 puncte de control rusești.

Asalt nereușit și încercuirea

La începutul războiului, Artiom avea 23 de ani. Astfel, acesta nu a fost mobilizat. Când a vrut să se înroleze în calitate de voluntar în Forțele armate ale Ucrainei, a fost refuzat, deoarece nu avea experiență militară.

În iunie 2022, a fost acceptat cu condiția să semneze un contract pe trei ani. După o lună de pregătire militară în Marea Britanie, s-a alăturat Brigăzii Mecanizate nr. 28 din Odesa, care trebuia să participe la sfârșitul verii într-o contraofensivă în regiunea Herson.

„Nu aș spune că am fost pregătiți, pentru că este imposibil să fii pregătit într-o lună, chiar și în Marea Britanie. Nici măcar nu participasem la lupte, nici nu ne dădeam seama cum este”, își amintește Artiom.

Pe 28 august, unitatea sa a primit ordin să se deplaseze în cursul dimineții spre satul Stepnaia Dolina și să se pregătească pentru un asalt în direcția celui mai apropiat sat ocupat, Pravdino.

În zori, militarii și-au lipit bandă colorată, pentru a se recunoaște între ei și, după ce artileria a lansat rachete asupra inamicului, au pornit la asalt.

Artiom a fost rănit imediat ce au început să se îndrepte spre sat. Artileria inamică acționa, iar o bucată de șrapnel i-a penetrat casca. I-au strigat să coboare de pe tanc și să se întoarcă. Dar el n-a ascultat, pentru că împreună cu el, pe tanc, era prietenul său, pe care Artiom nu voia să-l părăsească. Prietenul însă avea să moară mai târziu în această bătălie.

Forțele ucrainene nu au reușit să recucerească Pravdino. Artiom crede că rușii cel mai probabil aveau informații despre asaltul planificat.

„Când ne-am apropiat de Pravdino, rușii se retrăseseră deja în spatele satului. Așteptau să intrăm pentru a ne încercui”.

Artiom, rănit, a așteptat la marginea satului Pravdino pentru a fi evacuat, împreună cu un alt soldat, Serghei, de două ori mai în vârstă și care fusese contuzionat în timpul atacului. Ulterior, și-au dat seama că se aflau în spatele inamicului și că brigada lor părăsise deja satul.

Cum au intrat în contact cu localnicii

Serghei și Artiom au găsit o casă goală, cu un geam spart, în care s-au târât în căutare de mâncare și medicamente. La urma urmei, aveau nevoie de un loc unde să se ascundă de ruși. Bărbații au realizat că nu vor rezista mult timp aici, deoarece au găsit doar hrișcă, firimituri de pâine și apă, precum și medicamente expirate.

„Serghei mi-a mărturisit mai târziu că era convins că nu voi supraviețui. Aveam o plagă însângerată la cap și credea că trăiesc doar datorită adrenalinei acumulate”.

A doua zi, au văzut prin fereastră un bărbat care a venit în curte sădea hrană la câine. Nu au îndrăznit să-i vorbească, pentru că se temeau că acesta ar coopera cu rușii. Dar, după încă o zi, și-au dat seama că trebuiau să-și asume riscul, deoarece Artiom era în pericol de septicemie fără ajutor medical. Când străinul a venit din nou să hrănească câinele, Serghei i-a șoptit: „Omule!”.

Bărbatul s-a speriat, dar s-a apropiat totuși. Străinul, pe nume Oleg Belîh, în vârstă de 56 de ani, locuia în apropiere și avea grijă de animalele vecinilor care plecaseră din sat.

Oleg le-a explicat soldaților că nu vor mai putea ieși din încercuire, pentru că rușii îi cunosc pe toți localnicii la față. Și chiar dacă s-ar schimba în haine civile, ar fi fost recunoscuți imediat. Deoarece nu sunt din sat. El i-a avertizat că, după contraofensivă, rușii verifică toate casele pentru a vedea dacă nu cumva se ascunde pe undeva vreun soldat ucrainean.

Oleg le-a sugerat să aștepte până seara târziu și să încerce să treacă pe furiș în casa lui, aflată la câteva case distanță, și să se ascundă în pivniță. Bărbatul i-a frapat pe Serghei și Artiom cu o mărturisire: „Am deja unul de-al nostru acolo”.

În ziua contraofensivei eșuate, Oleg l-a văzut pe Jenia, în vârstă de 23 de ani, rănit la braț, mergând pe drumul din apropierea casei sale. L-a dus în bucătăria de vară și a alergat prin grădini până la asistenta medicală, Liuda, cu rugămintea de a-l ajuta pe cel rănit. Ea a fost de acord doar cu condiția ca acesta să fie cu siguranță un ucrainean, și nu un soldat rus.

Asistenta medicală s-a temut să meargă din nou în casa lui Oleg când au apărut acolo alți doi militari. Orice mișcare prin sat trezea suspiciuni în rândul rușilor și al unor vecini care cooperau cu aceștia.

Prin urmare, femeia zilnic îi transmitea lui Oleg medicamente și mâncare.

În afară de aceasta, familia lui Oleg, soția Sofia și cele două fiice ale ei din prima căsătorie, de asemenea, le transmitea pachete cu mâncare gata. La acea vreme, locuiau puțin mai departe de bombardament, în centrul raional Bilozerka. Oleg pleca la ele o dată la două zile pentru a lua pachetele cu mâncare, pe care le ducea în subsol în zorii zilei și seara.

Intrarea în subsol era dinspre stradă, deasupra căreia zburau dronele inamice. De aceea, era important să fie observat.

Rușii și soldații lui Cadîrov în curtea cu ascunzătoarea

Într-o zi, când Oleg era plecat la rudele sale pentru a aduce pachetele cu mâncare, în curtea lui veniseră rușii.

„Au bătut o dată, au bătut a doua oară. Apoi au spart poarta, s-au plimbat pe lângă gâște, găini. În cele din urmă, au luat două biciclete și au plecat”, relatează Artiom despre ceea ce a văzut prin crăpătură.

Bărbații au fost salvați datorită faptului că în curte încă mai erau flori de toamnă. Acestea ascundeau intrarea în pivniță de ochii curioșilor.

A doua oară, în curtea familiei Belîh au venit cu controale 17 soldați de-ai lui Cadîrov. Acest lucru s-a întâmplat pe 17 septembrie, după ce forțele armate ucrainene au lansat a doua contraofensivă, din nou, fără succes.

Aceștia mergeau din casă în casă, ca să vadă dacă nu s-au ascuns pe undeva militari ucraineni.

Cu o zi înainte, soția lui Oleg, Sofia, tocmai venise să-și verifice gospodăria din Pravdino, în timp ce Oleg se dusese la Bilozerka. La punctul de control, rușii nu l-au lăsat să revină acasă, deoarece continuau luptele.

Sofia, speriată de bombardamentele puternice, a avut încă un șoc. Cu strigăte „Ucraineni sunt?!”, militanții au tras în ferestrele și ușile casei acesteia. Dar femeia nu s-a pierdut cu firea.

Pentru a le distrage atenția, s-a prefăcut că leșină în curte. A funcționat: au plecat.

„Am avut un atac de panică. Deși a durat aproximativ cinci minute, în memorie mi-a trecut aproape toată viața. M-am gândit cu ce am greșit în această viață, de am meritat să mă aflu acum aici”, își amintește Artiom.

Cum au supraviețuit într-un subsol în care „spațiul devenea din ce în ce mai mic”

În primele zile petrecute în pivniță, bărbații sperau că trupele ucrainene se vor întoarce în sat pentru a elimina inamicul. Când și-au dat seama că vor rămâne blocați sub pământ pentru mult timp, l-au rugat pe Oleg să le aducă ceva cărți.

În afară de aceasta, gazda le încărca telefoanele. Deși nu exista rețea, ei se distrau cu jocuri.

Cel mai greu pentru Artiom era noaptea: „Serghei și Jenia sforăiau foarte tare. Jenia mai putea țipa prin somn. Iar într-o casă, aflată peste drum de noi, erau ruși. Dacă ar fi auzit sforăitul, Oleg ar fi avut probleme grave. Trebuia să rămân treaz, să-i trezesc pe băieți când sforăiau sau țipau”.

Cu cât trecea mai mult timpul, cu atât mai greu era din punct de vedere moral să înduri viața în subsol.

„Când Oleg ne-a spus că ai noștri sunt forțați să se retragă, a fost foarte greu. Simțeam că pereții subsolului ne apasă din ce în ce mai tare, spațiul devenea din ce în ce mai mic.

Ne mai tachinam unul pe altul, ca să nu înnebunim. Spuneam: «Du-te la plimbare!», ceea ce însemna să urci scările și să te uiți prin crăpături la natură, la cer. Erau zilele în care soarele strălucea, totul era în floare, era frumos de ne lua ciuda”.

Planul de evadare din sat într-o canapea și cu documente străine

În prima săptămână din octombrie, Oleg a venit din nou la băieți cu vești proaste: rușii îi ordonaseră să se mute din casă! I-au spus că în această parte a satului trebuiau să fie staționate întăriri ale trupelor rusești. Atunci, Oleg i-a avertizat pe bărbați că va trebui să-i ducă în altă parte.

Soția lui Oleg era acasă în acel moment. A stat trează toată noaptea gândindu-se cum să-i salveze pe Artiom, Jenia și Serghei. Și-a dat seama că, dacă vor fi găsiți, ea și soțul vor fi împușcați.

Dar nu au stat mult pe gânduri. În centrul raional Bilozerka, mai aproape de Herson, fiica lor închiriase o casă. Orașul era sub ocupație, dar, datorită distanței mai mari până la front, inspecțiile rușilor nu erau atât de exigente.

Dar cum să duci trei bărbați străini la Bilozerka, trecând prin șase puncte de control rusești?

Sofia și-a trezit soțul în toiul nopții și i-a spus fericită că, în sfârșit, a inventat un plan.

Pe Jenia, care era slab și cel mai jos de statură, a propus să fie transportat în interiorul unei canapele. Pe Artiom propunea să-l ascundă într-un frigider, după ce vor îndepărta cauciucul de la ușă, pentru ca aerul să poată pătrunde în interior. Iar pe cel mai în vârstă, pe Serghei, sa-l așeze pe bancheta pasagerului cu documente străine. Femeia s-a gândit să folosească certificatul de naștere al primului ei soț, deja decedat. La punctele de control v-or declara că alte documente cu o fotografie au fost arse în timpul bombardamentelor.

Sofia și-a păstrat propriile documente cu fostul ei nume de familie din prima căsătorie, așa că, în fața rușilor, ea și Serghei trebuiau să se prezinte drept un cuplu căsătorit.

Iar adevăratul ei soț, Oleg, trebuia să joace rolul șoferului care ajută această familie, cu toate bunurile ei, să părăsească satul, care se afla sub atacuri puternice.

Călătorie într-o canapea prin 6 puncte de control rusești

Inițial, însă, planul era cât pe ce să eșueze. Când Jenia s-a băgat în canapeaua care fusese deja urcată pe remorca mașinii, peste câteva minute a avut un atac de panică puternic. A cerut să fie lăsat să iasă.

În acest caz, au decis ca Artiom să încerce să se bage acolo. Sofia a aruncat peste canapea niște cârpe și a pus șase rațe deasupra. Asta în cazul în care Artiom s-ar fi mișcat, să le explice rușilor că sunetele sunt produse de rațe.

L-au așezat pe Serghei în mașină. După ce a stat în subsol mai mult de o lună, l-au îmbrăcat în niște zdrențe și l-au stropit cu rachiu. Așa părea mai în vârstă decât era, semăna cu un bătrân neglijent.

Când s-au pornit, pe Artiom îl rodea gândul dacă e rațional să înainteze și mai mult în zona ocupată. Se gândea la ce s-ar putea întâmplă dacă Pravdino, în apropierea căruia au fost reluate luptele active, va fi eliberat în zilele următoare iar el va rămâne pe teritoriul necontrolat?

„La primul și al doilea punct de control, rușii au scos din remorcă atât gâștele, cât și o mașină de spălat. Întrebau: „Ce aveți aici, poate ne lăsați ceva?”. – Mă gândeam că acuș o să întrebe ce este în canapea? Ar fi fost o mare surpriză”.

Artiom s-a gândit că, dacă reușesc să treacă neobservați de primele trei posturi de control din cele șase, înseamnă că cel mai probabil n-o să fie găsiți.

„Cu cât postul de control se află mai în spatele frontului, cu atât rușii sunt mai permisivi. Ei se gândesc că, dacă ar fi fost ceva suspect, totul ar fi fost deja descoperit. În afară de aceasta, toți îl cunoșteau bine pe Oleg, pentru că el călătorea des, transportând oameni”.

Nici Serghei, deghizat într-un bătrân și mirosind a băutură, nu a trezit suspiciuni.

„Mirosul de la noi, după o lună de stat în subsol, nu era foarte plăcut, iar în mâini i s-au dat și ouă stricate. Cel care a verificat documentele, a deschis ușa, a adulmecat și nu a mai vrut să comunice mai departe”.

Operațiunea de evadare a fost una de succes! Cu toate acestea, Zhenya încă mai aștepta în Pravdino.

Sofia și Oleg i-au lăsat pe Artiom și Serghei acasă la fiica lor și s-au întors în sat. La punctele de control au explicat că se duceau acasă, pentru a-și lua restul lucrurilor.

S-au întors după Jenia cu un nou plan – urmau să-l scoată, prezentându-l drept fiul lor. Sofia avea certificatul de naștere al fiului ei, care nu mai locuia de mult timp în Pravdino.

În dimineața următoare, Sofia i-a dat lui Jenia, care era foarte agitat, 7 pastile de calmare. Și deja într-o oră și jumătate se aflau în Bilozerka. Planul a funcționat în totalitate.

Încă o lună în ocupație și noi controale ale rușilor

Deși în Bilozerka ocupată era mai sigur, nimeni nu scăpa de vizitele neașteptate ale rușilor.

La câteva zile după mutare, rușii au intrat brusc în curtea Svetlanei. Soțul acesteia le-a ieșit în cale. Ocupanții i-au explicat că îi căutau pe dezertorii lor. Ofițerul de rang înalt, Serghei, se plimba în acel moment alături de câinele Svetlanei și se prefăcea că este doar un localnic. Nimeni nici măcar nu s-a apropiat de el.

Artiom se afla în casă. Trebuia să se ascundă după peretele fals din bucătărie în cazul unui control inopinat. Cu toate acestea, toate riscurile nu au putut fi luate în considerare: strănepotul vorbăreț de trei ani al Sofiei s-a dovedit a fi punctul slab.

„Când am sărit înăuntru, a început să întrebe cu voce tare de ce nenea Artiom a fost băgat acolo. Ne era teamă că va întreba din nou, dar deja de față cu rușii, dacă vor intra înăuntru”.

Cu toate acestea, rușii au inspectat doar curtea și subsolul din exterior și au plecat.

Era periculos pentru o familie numeroasă să se adune într-o singură casă, chiar și cu trei soldați salvați. Sofia a găsit o casă în cealaltă parte a orașului și i-a dus acolo, prezentându-i pe Artiom și Jenia drept fiii săi.

Și acolo au trebuit să inventeze diferite scenarii din mers. Deoarece la Sofia uneori mai veneau în vizită și cele două fiice, vecinii au întrebat-o câți copii are. Femeia glumea că nu-și amintește câți are. Iar la întrebarea de ce băieții nu seamănă deloc cu ea, a spus că sunt de la bărbați diferiți.

Eliberarea de sub ocupație

„Am văzut că avea loc o contraofensivă și că teritoriul de eliberare se apropia de noi. Ne-am dat seama că într-o zi se va întâmpla (deocuparea centrului raional Bilozerka – n.r.). Dar nu era clar dacă vom fi eliberați cu sau fără luptă”.

Cu o zi înainte de eliberare, Artiom și Sofia au văzut soldați ruși care se îndreptau spre cel mai îndepărtat bloc de apartamente din Bilozerka, pentru a împiedica forțele ucrainene să intre în oraș.

„N-am dormit toată noaptea înainte de eliberare. Ne uitam la știri, scria că oamenii noștri atacă podul Antonovski. Era aproape de noi, am auzit totul. Au tot continuat atacul”.

Dimineața, un vecin a venit la casa lor și le-a spus fericit că nu mai sunt ruși în oraș, iar în centru atârnă steagul ucrainean.

Artiom a mers în oraș pentru a evalua situația și a văzut militari din brigada sa, dar dintr-un alt batalion. Le-a povestit pe scurt povestea sa, dar aceștia i-au explicat că nu puteau să-l ia pe el și pe confrații săi fără instrucțiuni de la șefi.

A doua zi, a venit un grup condus de capelanul Brigăzii nr. 28 ca să-i ia pe Artiom, Jenia și Serghei. Aceștia țineau legătura cu comandamentul de mai mult timp: când încă stăteau în subsolul din Pravdino, au transmis un mesaj despre ceea ce li se întâmplase. Oleg ducea telefoanele lor la Bilozerka, pentru a trimite mesaje din ocupație prin Wi-Fi.

Ce s-a schimbat în decurs de un an

După o lună de spitalizare la Odesa, Artiom s-a întors din nou în punctele fierbinți ale frontului. A luptat și în direcția Bahmut.

În decembrie 2023, l-am întâlnit la Kiev, unde se afla la tratament într-un dispensar psihoneurologic.

„Sunt deja epuizat atât fizic, cât și psihic”, recunoaște soldatul în vârstă de 25 de ani, care a fost trimis la tratament după o cădere nervoasă.

În afară de aceasta, are o problemă mai veche cu spinarea, care, pe timp de pace, l-ar fi făcut inapt pentru orice serviciu.

Artiom visează să renunțe la slujbă și să-și ia cel puțin șase luni libere. Dar spune că, din cauza contractului de trei ani semnat cu FAU, va fi extrem de dificil să facă acest lucru.

În prezent, comisia medicală militară l-a recunoscut parțial apt pentru a face serviciul militar.

„Unde a fost mai dificil, sub Bahmut sau în ascunzătoarea din timpul ocupației? Războiul este dificil în general, atunci când ești în permanență sub bătaia focului și încă ești sub presiune morală că trebuie să îndeplinești un ordin, dar fizic sau moral nu o mai poți face”.

Bărbatul speră că va fi înlocuit de soldații recent mobilizați. Apropo, salvatorul lor, Oleg Belîh din Pravdino, s-a mobilizat voluntar după eliberarea satului, deși are deja 57 de ani.