Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   APP inițiează un proiect de…

APP inițiează un proiect de lege pentru stabilirea unor limite maxime de salarizare pentru conducătorii și adjuncții acestora din întreprinderile de stat

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat despre inițierea elaborării unui proiect de lege care urmărește stabilirea unor reguli unitare și a unor limite maxime de salarizare pentru conducătorii și adjuncții acestora din întreprinderile de stat și municipale, societățile comerciale cu capital public, precum și din alte entități publice vizate de proiect.

Inițiativa prevede, de asemenea, corelarea premiilor și a altor plăți cu rezultatele economico-financiare ale entităților și publicarea informațiilor privind salarizarea conducătorilor pe paginile web oficiale, scrie APP.

Agenția a invitat toate părțile interesate să participe la procesul de elaborare a proiectului și să transmită propuneri până la data de 19 noiembrie 2026.

„Impertineța unor reprezentanți ai statului a indignat întreaga componență a Comisiei”. Acuzații privind activitatea APP și sesizare către CNA

Anterior, pe 23 septembrie, președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația din domeniul aviației, Dinu Plîngău, a criticat activitatea unor reprezentanți ai Agenției Proprietății Publice (APP), după ședința în care au fost discutate mai multe probleme legate de întreprinderile de stat și societățile cu capital de stat.

Într-o postare publicată după ședință, Plîngău a acuzat reprezentanții APP de „impertinență” și a anunțat că, la propunerea deputatului Andrian Cheptonar, Comisia a discutat sesizarea Centrului Național Anticorupție (CNA) în legătură cu mai multe presupuse abuzuri.

„Nu mă simt bine când sunt forțat să ridic vocea, mai ales în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dar impertineța unor reprezentanți ai statului a indignat întreaga componență a Comisiei”, a scris Plîngău.

Plîngău a făcut referire, între altele, la activitatea unei reprezentante a APP care, potrivit informațiilor prezentate în cadrul ședinței, ar fi deținut pe parcursul unui an funcții în consiliile de administrație a nouă întreprinderi și societăți cu capital de stat. Este vorba despre S.A. „Moldtelecom”, S.A. „Drumuri Căușeni”, S.A. „Loteria Națională a Moldovei”, S.A. „Drumuri Orhei”, S.A. „Combinatul de vinuri Cricova”, precum și Î.S. „Nodul hidroenergetic Costești”, Î.S. „Portul Fluvial Ungheni”, Î.S. „Radiocomunicații” și Î.S. „Urbanproiect”.

În cadrul ședinței, Comisia a discutat și despre salariul unui angajat al MoldATSA care a ocupat funcția de șofer al fostului director Dumitru Vangheli. Potrivit informațiilor prezentate în ședință, acesta ar fi primit aproximativ 63 de mii de lei lunar. Administratorul interimar al MoldATSA, Andrei Cebanu, a explicat că angajatul nu ar fi exercitat exclusiv funcția de șofer, anterior fiind șef adjunct de departament.