Damian Hâncu: De 7 aprilie, scrisoare către preşedintele Nicolae Timofti

Primăvara acestui an a început în Republica Moldova la 16 martie 2012 ! Şi aceasta, atât pentru cetăţenii statului nostru care cred în Democraţie, cât şi pentru tinerii care au protestat paşnic, la 7 aprilie 2009, împotriva regimului comunist din R. Moldova.

Pentru mine, personal, este cu atât mai îmbucurătoare învestirea D-voastră  în funcţia supremă de stat,  cu cât ştiu că ne leagă acelaşi domeniu profesional : Ştiinţele Juridice. Am încredere că veţi contribui, în măsura posibilităţilor şi  atribuţiilor dvs. de preşedinte al RM, la elucidarea dosarului 7 aprilie 2009, dosar care pentru societatea noastră continuă să fie  o rană care sângeră.
În aceşti 3 ani am înţeles  că nimic nu te destabilizează sufleteşte mai mult decât să ştii că ai suferit pentru  Cauza Sfantă a Libertăţii în faţa nedreptăţii istorice , pe care încă n-o vezi câstigată. O cauză pentru care  încă se mai  sacrifică tineri în ţări ale lumii cu regimuri dictatoriale şi inumane.
De 3 ani deja, când ajung la data de 7 a fiecărei luni, mă gândesc la Valeriu Boboc, Ion Ţâbuleac (tânărul orginar din satul meu vecin de baştină), Radu Ciobanu, Eugen Ţapu, Maxim Canişev, la ţipetele fetelor  violate în grupuri de către poliţişti, la câţiva paşi de mine, în celulele vecine.
Iată, în numele acestor tineri şi tinere care au suferit, în numele tinerilor trecuţi în nefiinţă pentru Libertare, care ne veghează de acolo din Ceruri, ei care au plecat în Săptămâna Patimilor, ca nişte sfinţi care şi-au dus crucea  misiunii lor şi au plecat dintre noi, iată la ei mă gândesc când Vă scriu, cu lacrimi, aceste rânduri.
Dle Preşedinte al Republicii Moldova,
Sunt convins ca totul are un preţ  în aceasta lume. Şi că nici o lacrimă  nu este vărsată în zadar. Că există undeva o forţă divină care ne ghidează paşii. Dar, cel mai important, este  glasul conştiintei noastre, spiritul împăcat că am facut tot ce am putut mai bine într-o situaţie dată. Gândul că oricând, poate chiar mâine, am putea muri şi trebuie să plecam din această lume cu conştiinta împăcată – şi asta am înţeles tot la 7 aprilie 2009.
Tinerii de la Chişinău  care au luptat paşnic acum 3 ani  au luptat, inclusiv, pentru a schimba cursul politic  al Republici Moldova.
Tinerii din 7 aprilie 2009  au ales calea spre integrarea în UE şi în NATO. Sau, mai exact, calea Reveniriii Noastre  Acasă  în Europa, alături de ţările baltice ex-sovietice Estonia, Letonia , Lituania, care au avut un destin istoric tragic ca şi noi. Deportaţii noştri în Siberia împărţeau pâinea şi suferinţa împreună cu deportaţii din ţările baltice, iar de la căderea dictaturii sovietice ar trebui să împărţim  proiecte europene şi să ne susţinem reciproc cu aceste tari.
Spun acestea, fiindcă anul acesta, la 16 mai, comemorăm 200 de ani de la anexarea Moldovei de Est la Imperiul Rus, când a fost  semnat  cunoscutul tratat istoric ce ne-a aruncat într-o poziţie nefavorabilă  până azi.

Ştim că tot atunci, la 14-15 mai 2012 va avea loc Summitul CSI la care RM este invitată, conform invitaţiei lansate recent  de către Ambasadorul rus la Chişinău, V. Kuzmin, la 2 aprilie 2012.
Cum să nu fie invitată  RM la summit, daca statul nostru este unul dintre  copiii multiubiţi  ai CSI, altfel drapelul RM n-ar fi arborat  la toate summit-urile CSI-iste, alături de cel al Federaţiei Ruse. Cu cât reprezentanţii UE şi ai SUA vor declara că RM e un proiect de succes pentru Europa de Est, cu atât mai dezirabilă va fi prezenţa tricolorului nostru lângă drapelul organizatorilor-gazdă  ai summitelor CSI-iste. Nuanţe geopolitice, nimic nou sub soare.
Însa ceea ce vreau să spun este ca dacă  ar fi întrebati  tinerii din 7 aprilie 2009, cei care au adus oficial Democraţia în RM, despre prezenţa noastră  la acel Summit CSI, majoritatea, dacă nu chiar toţi tinerii, care scandau la 7 aprilie 2009  «Vrem în UE»!,    ar raspunde fără  ezitare : LOCUL NOSTRU NU ESTE LA  SUMMITUL CSI DIN 15 MAI  2012 !
Locul nostru e în UE si NATO ! Şi asta, mai ales dintr-un motiv cu semnificaţie simbolică.
Şi anume : pentru a nu încuraja politica de la Kremlin în dorinţa ei de expansiune, ştiind că s-a ales intenţionat data acestui Summit, drept o « fericită coicidenţă » cu ziua neagră de 16 mai 2012 pentru neamul nostru. Aşa cum a fost aleasă data de 28 iunie de către ucraineni pentru a adopta, în 1996, Constitutia Ucrainei. Nu poţi construi ceva durabil  pe un fundament de lacrimi, istoria ne va convinge de asta. Dar tinerii din 7 aprilie 2009 nu au atribuţiile unui şef de stat şi ei nu decid nimic.
Nu sunt membrul nici unui partid politic şi n-am făcut niciodată politică pentru vreun partid  din RM. Partidul meu este Dreptatea şi Adevărul poporului nostru. Şi înţeleg că  în istorie, urmaşilor urmaşilor noştri  le vor rămâne, ca nişte urme  neşterse, faptele noastre demne, doar  atât. Aşa cum va rămâne semnarea Declaraţiei de Independenţă a RM, revenirea la alfabetul latin în 1989-1990, decretarea zilei de 28 iunie 2010, de către ex-preşedintele Mihai Ghimpu, dupa 70 de ani, zi de comemorare  a Ocupaţiei Sovietice, ca o reparaţie şi reabilitare  a istoriei poporului  nostru.

Suferinţele trăite în aprilie 2009 le  mai resimt şi astăzi, chiar dacă mă aflu la mii de kilometri de Moldova. Distanţa nu şterge nimic, nici peste ani. Dar sunt în viaţă. Şi pentru asta mă simt dator, faţă de Valeriu Boboc şi ceilalţi tineri decedaţi, să lupt, câte zile îmi va da Domnul, pentru Dreptate şi Adevăr. În pofida riscurilor, ameninţărilor şi intimidărilor la care sunt supus permanent, inclusiv aici în Franţa.

Vreau să cred că Valeriu Boboc, care a decedat  înaintea  ochilor  mei pentru că vroia Libertate şi Democraţie în Republica Moldova, şi-a sacrificat viaţa pentru ca noi să nu mai trăim niciodată revenirea comuniştilor la putere !
Vreau să cred că toate procesele de judecată care  îmi sunt amânate intenţionat de 3 ani, la care particip fără excepţie, prin prezenţa  mamei, prin curajul ei neobosit, mama fiind cea  care mă reprezintă în toate instanţele de judecată prin procură, vreau să cred că toate lacrimile familiei mele şi ale  tuturor familiilor care au suferit în aprilie 2009, şi mai suferă încă din cauză că nu li s-au facut  Dreptate,  au un preţ inestimabil. Preţul Demnităţiii noastre Naţionale. La care nimeni n-are dreptul să atenteze !
În fine, vreau să cred că tot sacrificiul tinerilor decedaţi pentru Libertate la 7 aprilie 2009 are o singură şi unică  finalitate : integrarea Republicii Moldova în NATO şi revenirea ei  acasă, în UE ! Numai astfel  vom fi împăcaţi !
Cu încredere, în misiunea D-voastră de  guvernare, alături de conaţionalii  mei,
Damian Hâncu,
Jurist,
Masterand în Drept la Facultatea de Drept din Aix-Marsilia,

5  aprilie 2012, Franţa