Traficul de oameni: Mai multe victime, dar… mai puţine
Pe parcursul anului 2014 au fost înregistrate 151 infracţiuni legate de traficul de fiinţe umane. Cu 16 cazuri mai multe decât în anul precedent. Din numărul total de 151 de cauze penale înregistrate pe aceste cazuri, 68 au fost remise procurorilor, dintre care 51 au fost finalizate de către procurori, 42 fiind expediate în instanţă şi 9 cauze fiind clasate.
Pe parcursul ultimilor doi ani, numărul de cazuri de trafic de persoane depistate şi documentate de către organele de drept din Moldova a crescut considerabil. Doar în anul precedent au fost identificate 238 de victime dintre care 152 sunt femei, iar 86 – bărbaţi. Peste 40 la sută dintre victimele identificate au fost racolate pentru exploatare sexuală (toate fiind femei), circa 35 la sută – exploatare prin muncă, 20 la sută – obligare la cerşit. Numărul cazurilor de exploatare prin cerşit depistate anul trecut a fost cu mult mai mare decât în anul precedent.
Ana Revenco, directoarea Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al MAI, răspunde la întrebările ZdG la această temă.
— Cifrele arată o creşetere a numărului de cazuri de trafic de oameni înregistrate. E o sporire a fenomenului sau o creştere a activităţii organelor de drept, inclusiv a CCTP?
— E vorba de creşterea numărului de cazuri descoperite de poliţie, nu întâmplate. Numărul de cauze penale pornite reprezintă un indicator de activitate a acestei instituţii, indicând la capacitatea de identificare a acestor crime. Creşterea numărului de cazuri descoperite de poliţie vorbeşte despre capacitatea şi abilităţile instituţiei, despre nivelul de pregătire profesională şi de cunoaştere a fenomenului.Dacă vrem o analiză a fenomenului – nu ne putem referi pur şi simplu la numărul de cazuri înregistrate, pentru că un caz înregistrat acum se poate referi la un episod de trafic care a avut loc în 2003. Poate că nu existau sau nu fucnţionau corespunzător mecanismele de protecţie ale statului. Evaluarea corectă a fenomenului traficului e un exerciţiu mai complex, care derivă din caracterul extrem de latent al fenomenului.
— Totuşi, cu 10—15 ani în urmă, statisticile cazurilor înregistrate de poliţie păreau mai optimiste, adică mai mici.
— Haideţi să vedem ce a fost cu violenţa în familie – nu erau cazuri înregistrate, înseamnă că acest fenomen nu exista? Statistica MAI la acest capitol arăta că atunci, cu10-15 ani în urmă, erau cifre foarte joase şi astfel se afirma că nu avem problema traficului de oameni. În acelaşi timp, ONG-urile şi organizaţiile internaţionale băteau alarma, indicând la sute de cazuri de cetăţeni din Moldova care acuzau că au fost traficaţi.
Ce avem acum? Datele ONG-urilor, inclusiv ale OIM, organizaţia specializată în migraţie şi afirmată prin gradul înalt de cooperare internaţională, arată că în prezent Moldova nu mai este o ţară de top la acest capitol sau cel puţin dispune de mecanisme proprii funcţionale pentru relevarea acestor crime şi tragerea la răspundere a infractorilor. La fel arată şi rapoartele Departamentului de Stat al SUA, EuroStat, FRONTEX, GRETA şi ale altor instituţii care monitorizează fenomenul. Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm, ba din contra.
Deci, momentan, aproximativ 98% dintre victime sunt identificate de către poliţie. Dacă analizăm şi datele statistice de la La Strada, singurul ONG preocupat constant de acest domeniu, 80% dintre cazurile semnalate de ei la linia fierbinte sunt semnalate şi la CCTP. Sunt practic aceiaşi petiţionari, care se adresează şi la ei, şi la noi. Nu vorbim despre ascunderea unor cifre, noi nu ne ascundem de adevăr.
— Cum măsuraţi performanţa instituţiei?
— În 2013 am stabilit ca un criteriu de evaluare fortificarea capacităţii de ientificare a tuturor formelor de trafic, în mod proactiv şi neîntârziat. Scopul nostru este să identificăm un caz cât mai aproape de situaţia de abuz produsă, dar chiar şi să preîntâmpinăm exploatarea, identificând şi deferind justiţiei toţi infractorii, şi nu doar pe cei cu un rol episodic. Totodată, măsurăm capacitatea de reacţie a instituţiei, analizând dacă aceste cazuri înregistrate sunt rezultatul sesizărilor cetăţenilor, sau poliţiştii singuri le-au descoperit în mod pro-activ. Analizăm în complex actul criminal, dinamica criminalităţii, „oportunităţile” criminalilor pentru a ne ghida intervenţiile. Toate aceste analize se ţin pe capacitatea de colectare şi sinteză a informaţiei.
— Când vă referiţi la oportunităţile criminalilor, cum le identificaţi?
— Prima constatare e că traficul de oameni este abordat drept un business pentru traficanţi. Rolul nostru e de a demobiliza infractorul: să ne asigurăm că toţi infractorii, nu doar cei cu roluri mărunite, ci capii – sunt reţinuţi şi deferiţi justiţiei, căci asta transmite un mesaj foarte puternic celorlalţi. Asta înseamnă să efectuăm investigaţii complexe, să ajungem la organizatorii principali ai fenomenului, pe teritoriului R.Moldova sau în străinătate. Avem mai multe cazuri de cooperare internaţională reuşită în acest sens şi vom continua să investim în cooperarea internaţională.
Dacă pentru traficanţi acesta e un business , am decis să le ţintim veniturile. Avem şi primele experienţe în domeniul investigaţiilor financiare a persoanelor acuzate de trafic, căci se ştie că banii traficanţilor de persoane ajung ulterior în zona traficului de arme şi mai departe. Anul trecut, în premieră, au fost desfăşurate primele acţiuni de identificare şi confiscare a bunurilor unor traficanţi, imobile, unităţi de transport. Experienţa altor ţări arată că această măsură asigură eficienţă maximă
— Care este actualul portret al victimelor traficului de oameni în prezent?
— În ultimii trei ani s-a conturat tendinţa traficării persoanelor care sunt la limita supravieţuirii. În asemenea cazuri criminalii nu mai aplică mari tehnici de manipulare sau constrângere, căci aceste persoane acceptă aproape conştient orice job. E vorba, în fond, de exploatarea bărbaţilor prin muncă. Şi aceştia pleacă în ţări cu standarde joase de protecţie a drepturilor omului, fiind foarte complicat să fie repuşi în drepturi.
Victimele sunt deseori persoane cu aşa-numitul statut de abandon social, care nu au avut experienţe din care să înveţe, care sunt singure, nu sunt căutate de nimeni, încurajate de nimeni. Avem şi persoane cu dezvoltare mentală redusă, cu handicap, ele trebuie ajutate înainte de a ajunge pe mâna traficanţilor, şi asta încercăm în comunicarea cu alte ministere responsabile.
— Cum combateţi corupţia? Aţi avut oferte coruptibile?
— În prima perioadă a activităţii mele au fost nişte semnale. Ofertele de corupere nu vin ca la magazin, împachetate şi cu preţul scris. Se fac aluzii.
Dar tunci când tai cu fermitate din prima, aluziile nu mai merg.
Uneori avem semnale că ar putea exista aşa situaţii. În asemenea cazuri ne asigurăm că persoana asupra căreia planează suspiciunile cunoaşte faptul că noi ştim despre asta. Am avut cazuri când persoane terţe au încercat să influenţeze victimele şi acum sunt urmărite penal.
— Unele instituţii de presă au scris că sunteţi rudă cu ministrul Dorin Recean, fiind subalterna acestuia. E adevărat?
— Eu nu sunt rudă cu ministrul Recean, nu sunt verişoara lui, afirm asta, cunoscându-mi bine arborele genealogic. Afirm, de asemenea, că nici soţul meu nu este rudă cu Dorin Recean.
— În cei doi ani şi jumătate de activitate la CCTP, care au fost situaţiile cele mai simple şi cele mai complicate?
— Cel mai greu e să reuşeşti în domeniul comunicării cu oamenii cu care lucrezi. Să schimbi mentalitatea. Şi cel mai uşor e – de asemenea – lucrul cu oamenii. Atunci când vezi că lucrurile pot progresa . Am încercat să eliminăm frica de a comunica, de a lansa idei, de a analiza, de a îndrăzni să abordezi din alt unghi, să faci altfel decât până acum. Am insistat pe valoarea echipei, am afirmat mereu că niciun angajat al Centrului nu munceşte singur, că dosarele sau informaţia nu îi aparţin, ci aparţin poliţiei şi trebuie lucrate în interesul cetăţeanului. Am încurajat iniţiativele şi bunele intenţii
RdG
