Principală  —  IMPORTANTE   —   Început de an școlar: Profesorii…

Început de an școlar: Profesorii sunt pregătiți să aibă nopți albe

La două septembrie, a început un nou an școlar. Copiii din R. Moldova vor studia în peste o mie de instituții de învățământ. Totuși, profesorii spun că problemele cu care s-au confruntat pe parcursul anilor precedenți mai există, iar timpul dedicat elevilor vor fi nevoiți să îl cheltuie completând registre și programe.

Salariile rămân a fi insuficiente pentru un trai decent, profesorii fiind implicați și în reparația claselor. La rândul lor, elevii aleg să meargă în școlile care le oferă educație de calitate și condiții bune, capacitățile celor dotați nefiind valorificate la maxim.

În raionul Criuleni, în anul școlar 2019-2020, își fac studiile 7320 de copii, iar 793 dintre ei – în clasa întâi. Din motiv că numărul de copii este mic, în satul Ohrincea, nu s-a format clasa întâi. La Liceul Teoretic din satul Măgdăcești din acest raion au pășit pragul 960 de copii. Aici s-au deschis patru clase întâi în care vor studia 96 de copii. Acesta este unul dintre liceele cu cei mai mulți elevi din raion.

Elevii claselor întâi, LT Măgdăcești, 02.09.2019

În prima zi de școală, elevi cu flori în mâini, nerăbdători de a se întâlni cu colegii, se îndreptau grăbiți spre liceu. Cei mici, derutați de necunoscut, au pășit pragul școlii însoțiți de părinți.

Am venit să vă promitem

La acest liceu învață copii din 12 localități din trei raioane: Strășeni, Criuleni, Orhei, chiar și din municipiul Chișinău, în pofida faptului că, în fiecare dintre aceste localități, sunt instituțiii de învățământ. Liceul de la Măgdăcești dispune de un autobuz școlar care aduce copiii din localitățile în care nu există clase de liceu.

Pentru că numărul elevilor este mare, în clădirea liceului nu sunt suficiente săli de clasă. Astfel, pentru a asigura studii de calitate elevilor, sala de festivități, care este destinată unui număr de aproximativ 100 de persoane, nu poate găzdui evenimente la care toți copiii din liceu să se simtă confortabil. Din acest motiv, instituția își propune să mai construiască un bloc de studii, care să le asigure elevilor spațiul necesar.

Lidia Tentiuc, directoarea liceului și Vitalie Cotoman, vicepreședintele raionului Criuleni la festivitatea dedicată Primului Sunet, 02.09.2019

La festivitatea primului sunet, organizată la Liceul din Măgdăcești, a participat și Vitalie Cotoman, vicepreședintele raionului Criuleni. Pe lângă cuvintele de felicitare, acesta a menționat că în sediul instituției de învățământ s-au făcut mai multe reparații. Funcționarul a promis că un bloc nou de studii va fi proiectat și construit pentru elevii din Măgdăcești, dar și pentru cei din satele învecinate, Porumbeni și Pașcani. Mai în glumă mai în serios, vicepreședintele raionului i-a sugerat directoarei Lidia Tentiuc să candideze la funcția de primară a localității. „Echipa de la Criuleni vă va susține să candidați și să câștigați primăria și atunci o să facem”, a spus Cotoman.

Directoarea instituției, Lidia Tentiuc, a spus că, în anii precedenți, atunci când în liceu s-au format cinci clase de întâi, administrația a fost nevoită să amenajeze săli de studii din încăperile auxiliare și din părți de coridoare pentru ca elevii să poată fi școlarizați corespunzător.

Ceea ce contează: condițiile oferite de liceu și calitatea învățăturii

Părinții elevilor din acest liceu sunt mulțumiți de condițiile oferite copiilor lor. Alexandra Marus este mamă a trei copii. Anul trecut, fiul său mai mare a absolvit acest liceu, iar alți doi copii, elevi în clasa a noua și întâia, a ales să îi școlarizeze tot aici. Spune că este mulțumită de condițiile care se oferă în liceu. Are doar temerea că mezinul va avea un program foarte încărcat. Directoarea instituției spune că părinții aleg acest liceu deoarece este atractiv, iar satul are o așezare geografică favorabilă. „Astăzi, părinții se uită foarte mult la condiții și la calitatea învățăturii”, a menționat Tentiuc. Din spusele ei, acest liceu este o instituție în care copilul se dezvoltă complex, or, pe lângă sălile de clasă, instituția găzduiește un atelier de pictură, secții de sport și un cerc de dans. De asemenea, din proiecte și din bani europeni, elevii pot studia robotica în Clasa Viitorului și pot dezvolta abilități de viață în departamentul educație tehnologică, menaj și culinărie.

Lidia Tentiuc, directoarea Liceului Teoretic Măgdăcești

Lidia Tentiuc mai spune că, de multe ori, i se reproșează că liceul are un buget mare și din acest motiv se reușește crearea unor condiții mai bune. „Buget mare, probleme multe”, spune directoarea, menționând că banii trebuie gestionați corect, iar instituția întreținută. „Una din cauzele din care nu se reușește în alte școli este bugetul mic și faptul că autoritățile publice locale nu participă la viața școlii și la bunăstarea lor”, menționează Tentiuc, făcând referire la faptul că administrația publică locală are un rol important în dezvoltarea școlilor din localități. Ea mai consideră, că principiul „banii urmează copilul” este cel mai potrivit pentru activitatea instituțiilor de învățământ, deși în alte țări se mai practică și repartizarea bugetului în raport cu rezultatele pe care le obține instituția de învățământ. Directoarea spune că, începând cu anul 2013, în instituție au venit să lucreze 18 profesori tineri, iar vârsta medie a corpului didactic este de 36 de ani.

Într-un an școlar nou cu probleme nerezolvate

Pentru a avea o generație sănătoasă, e nevoie ca toți copiii să fie alimentați la școală pe gratis, cel puțin o dată în zi, e de părere Lidia Tentiuc. Deși directoarea a adus în vizor acest subiect de mai multe ori, el rămâne nerezolvat. „Dacă deținuții sunt hrăniți trei ori pe zi, de ce nu ar putea beneficia un copil de alimentație gratuită o dată în zi, la școală?”, se întreabă directoarea.

În anul școlar 2019-2020, a fost schimbat curriculumul, iar elevii au început anul școlar fără manuale. Directoarea crede că acestea nu au fost încă editate. O asemenea situație s-a întâmplat și la adoptarea curriculumului precedent. Totuși, acest lucru creează dificultăți deoarece profesorii nu pot întocmi proiectările de lungă durată. „Chiar dacă profesorul dispune de manuale, ca să lucreze eficient, e nevoie ca manuale să aibă și copii”, spune directoarea.

„Am constatat că baremul de evaluare pentru examenele de bacalaureat este făcut pentru elevii de mijloc. Acest lucru este în defavoarea copiilor dotați”, spune directoarea. De asemenea, chiar dacă au un plan de activitate destinat copiilor cu merite deosebite la învățătură, profesorii nu dispun de timp ca să lucreze cu ei. Cel mai mult se lucrează în preajma olimpiadelor, pe când s-ar dori activitatea după un program special pe tot parcursul anului.

„Ar fi bine ca să se renunțe la catalogul de hârtie”

Cele mai voluminoase dosare sunt cele ale claselor primare, deoarece învățătorii au de completat fișele evaluării prin descriptori, ceea ce necesită foarte mult timp. Profesorii introduc informația pe suport de hârtie, iar apoi în programe separate. Profesorul nu dispune de timp pentru a le completa, deoarece la sfârșit de lecție el trebuie să dea tema și să lucreze cu elevii. Dacă s-ar renunța la catalogul de hârtie, iar catalogul electronic ar fi racordat la tot ceea ce cere ministerul ar salva timp și resurse. „Trebuie să mergem în pas cu timpul” spune Lidia Tentiuc, deoarece acesta este viitorul. Din spusele ei, ar fi bine ca copiii să dispună de tablete la ore.

Elevii claselor întâi însoțiți de liceenii claselor a 12-a la Primul Sunet, LT. Măgdăcești

„Din educație pornesc toți: medicii, preoții parlamentarii. Cineva spunea: nu am făcut nimic, dar am inversat salariile. Profesorilor le-am dat de miniștri și invers. Atunci când profesorii vor avea salarii de miniștri vom avea calitate în tot ceea ce facem”, spune Tentiuc. Chiar dacă salariile s-au majorat, acestea nu sunt suficiente pentru un trai decent. Din spusele ei, un tânăr specialist are un salariu de aproximativ 5000 de lei, iar un profesor cu grad didactic și vechime în  muncă poate ridica un salariu de aproximativ 7000 de lei. „Cei care au o pensie de 800 de lei ar spune că este un salariu mare, însă nu prea corespunde nivelului de trai din R. Moldova”, spune directoarea.

„Le spuneam elevilor mei: știți ce înseamnă când pleacă oamenii din țară? Este greu pentru economie și le ușurăm munca guvernanților. Ia să fim noi toți acasă și să ne cerem drepturile”, a menționat directoarea, apreciind faptul că din promoția de absolvenți 2019 toți au ales să-și continue studiile în R. Moldova.

„În loc să lucrez pentru copii, să citesc, să pregătesc materialele didactice, va trebui să lucrez în hârtii”

Olga Lebediuc este învățătoare din anul 1989. Ea își amintește și astăzi cum decupa paginile de abecedar care erau tipărite în ziarul „Moldova Suverană”. A susținut cu mențiune pe republică gradul didactic unu.

Olga Lebediuc, învățătoare grad didactic unu, LT Măgdăcești, 02.09.2019

Despre sistemul de educație, spune că s-a dezvoltat foarte mult din perioada anilor ‘89 și că acum mijloacele informaționale ușurează munca. Anul acesta învățătoarea are o nouă promoție de elevi care au venit în clasa întâi. A lucrat cot la cot cu părinții pentru a aduce în ordine și a face reparație în clasa în care vor studia copiii. „Cadrele didactice și părinții nu ar trebui implicați în curățenia și reparația claselor. În loc să lucreze la curriculum, învățătorul trebuie să se ocupe de clasă. Ministerul Educației și Administrația Publică Locală ar trebui să ia în considerare acest fapt”, spune profesoara.

Olga Lebediuc spune că va începe anul de învățământ cu muncă triplă: va trebui să completeze catalogul clasei, dar și cel electronic, să completeze diagramele, care îi iau foarte mult timp. Pentru aceasta va trebui să-și facă nopțile albe, pentru exerciții de statistică și contabilitate. „În loc să lucrez pentru copii, să citesc, să pregătesc materiale didactice, va trebui să lucrez în hârtii”, spune învățătoarea. Chiar dacă aceste formalități nu sunt verificate foarte des, Olga Lebediuc spune că oricum trebuie să le completeze, deoarece, în caz contrar, la verificare se va reduce din punctajul de apreciere a performanțelor, care determină salariul învățătorului.

Elevii clasei în care predă învățătoarea au primit gratuit două cărți: cea de matematică și „Abecedarul”. Celelalte cărți care le completează și cartea de lectură au fost cumpărate de părinți, deși Codul Educației prevede că elevii din învăţământul primar sunt asiguraţi cu manuale şcolare în mod gratuit.

Elevii claselor întâi, la festivitatea dedicată Primului Sunet, LT Măgdăcești, 02.09.2019

În R. Moldova, în anul școlar 2018-2019, au activat 1244 de instituții de învățământ primar și secundar general, 924 dintre acestea fiind în mediul rural. În raionul Criuleni sunt 32 de instituții de învățământ.

Ziarul de Gardă a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării răspunsul la câteva întrebări actuale la început de an:

  1. La sfârșitul anului școlar 2018-2019 profesorii se plângeau de faptul că se pierde foarte mult timp la evaluarea elevilor prin descriptori. În loc să dedice acest timp copiilor, învățătorii sunt nevoiți să completeze fișe, rubrici, atât pe hârtie cât și în computer. În noul an școlar, s-a simplificat evaluarea? Au învățătorii mai mult timp? Ce s-a schimbat la acest capitol?
  2. Care este lista de manuale (conform curriculumului) de care au nevoie elevii din clasa întâi? Care dintre ele sunt oferite gratuit și care se procură de către părinți? Care este cauza din care părinții sunt nevoiți să procure unele manuale? Asigură oare, doar manualele oferite gratuit, o educație de calitate?
  3. Anul acesta s-a schimbat curriculumul la mai multe discipline. Școlile se plâng cămanualele încă nu au fost tipărite. Cum previne Ministerul Educației blocajul care se creează în procesul de studii din motiv că nu există manuale tipărite la aceste discipline?

Până la publicarea acestui articol Ministerul nu a răspuns la întrebările adresate. Vom reveni cu reacția oficialilor îndată ce vom avea un răspuns.