Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Copiii familiilor care au colaborat…

Copiii familiilor care au colaborat cu CNA, condamnaţi la patru ani de puşcărie

497-chetruscaLuni, 1 decembrie 2014, Curtea de Apel (CA) Chişinău i-a condamnat la câte patru ani de închisoare pe copiii familiilor care au colaborat cu Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în dosarul în care avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov şi judecătoarea Elena Roibu au fost condamnate la 7,5 ani şi, respectiv, la 8 ani de închisoare cu executare. Nici până astăzi, cele două familii nu şi-au recuperat banii plătiţi avocatei, reţinută cu mită pentru serviciile acordate, chiar dacă acele servicii nu au avut rost.

Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban sunt doi tineri învinuiţi de Procuratura Criuleni că, în noaptea de 25 martie 2013, l-ar fi bătut pe consăteanul lor, Gheorghe Coliba. Anterior, acest dosar a fost examinat de către magistrata Elena Roibu, condamnată la 8 ani de puşcărie, iar băieţii au fost reprezentaţi în instanţă de avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov, condamnată şi ea la 7,5 ani de închisoare.

Au apelat la CNA pentru dreptate

Margareta Chetruşca şi Maria Musteaţă, mama şi, respectiv, bunica celor doi, s-au adresat la CNA în septembrie 2013, atunci când dosarul penal se apropia de final. Cele două au ales această cale după ce au refuzat să-i dea avocatei Tatiana Mostovoi-Filimancov cei două mii de euro solicitaţi de aceasta, ca inculpaţii să fie achitaţi, convinse de nevinovăţia celor doi tineri. Odată cu plângerea depusă pe adresa CNA, cele două familii au acceptat să colaboreze cu instituţia anticorupţie pentru reţinerea în flagrant a celor două. Acest lucru s-a întâmplat pe 24 octombrie 2014, când în maşina avocatei au fost găsiţi 950 de euro, iar acasă la judecătoare, o mie de euro, din totalul de 2 mii, transmişi de Margareta Chetruşca avocatei, sub controlul CNA. Ulterior, ambele justiţiabile au fost condamnate, iar succesul organelor de drept, salutat, inclusiv de oficialii europeni, mulţumiţi de faptul că reforma justiţiei începea să dea roade.

Între timp, dosarul de la care a pornit totul, cel în care figura numele lui Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban s-a reluat de la zero, tot la Judecătoria Criuleni, fiind schimbaţi doar „actorii” iniţiali. Elena Roibu a fost înlocuită cu judecătoarea Viorica Ursu, procurorul Ivan Rapeşco, cu procurorul Alexei Brânză, iar avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov cu apărătorul Victor Muruziuc. Astfel, cele două familii au fost nevoite să pornească la un nou drum. În numele dreptăţii, au plătit şi noul avocat, fără însă a-şi recupera banii plătiţi oficial pentru serviciile acordate de fosta apărătoare, Tatiana Mostovoi-Filimancov, deşi au primit în acest sens promisiuni din toate părţile.

Condamnaţi, amendaţi şi fără bani

După mai multe şedinţe de judecată, marţi, 15 iulie, dosarul a ajuns, din nou, la final. De această dată nimeni nu a solicitat bani de la cele două familii pentru a rezolva dosarul prin alte metode. Noul procuror, Alexei Brânză, a venit însă cu o surpriză şi a cerut pedepsirea celor doi băieţi cu patru ani de închisoare cu executare. „E răsplata pentru că am colaborat cu CNA-ul”, spunea atunci, nedumerită, Margareta Chetruşca. Ulterior însă, pe 7 august 2014, cei doi tineri au fost declaraţi nevinovaţi. Instanţa de judecată îşi motiva sentinţa menţionând că „fapta nu a fost comisă de inculpaţi” şi că „concluziile despre vinovăţia persoanei nu pot fi bazate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, se interpretează în favoarea inculpatului”.

Procurorii au atacat sentinţa primei instanţe la CA Chişinău, iar un complet de judecători ai acestei instanţe a decis să-i condamne pe cei doi băieţi la câte patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, dar şi să le aplice o amendă de câte 8 mii de lei. În toată această perioadă cei doi tineri care îşi doreau să plece peste hotare, la muncă, nu vor avea dreptul să părăsească R. Moldova. „Am rămas surprinsă şi dezamăgită. Totul s-a decis foarte rapid. Am sperat că totul se va termina cu bine, dar uite ce s-a întâmplat. Nu mai ştiu ce să facem. Până acum nu am primit niciun ban din cei pe care i-am plătit avocatei Tatiana Mostovoi-Filimancov. Ei (angajaţii organelor de drept) după acest caz au primit medalii, dar noi cu ce ne-am ales?”, se întreabă, dezamăgită, Margareta Chetruşca. Hotărârea motivată pe acest dosar urmează să fie pronunţată public pe 23 decembrie 2014. Ulterior, cele două familii vor putea merge pentru dreptate la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ).

Între timp, „eroinele” principale în toată această poveste, Elena Roibu şi Tatiana Mostovoi-Filimancov, sunt fugare, ele nefiind găsite nici până astăzi de către oamenii legii. Astfel, şedinţele de judecată de la CA Chişinău au loc în lipsa celor două condamnate. Următoarea şedinţă în acest dosar a fost programată pentru data de 10 decembrie 2014.