Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Constantin Botnari, poreclit „borsetka”,…

VIDEO Constantin Botnari, poreclit „borsetka”, învinuit că a obținut ilegal pașapoarte pentru Plahotniuc și acoliții lui. „Nu-l interesează politica și nu intenționează să revină în politică niciodată”

Fostul deputat PDM, Constantin Botnari, se află în prezent la Londra și a fost anunțat în căutare internațională prin intermediul Interpol. Este unul dintre oamenii apropiați lui Plahotniuc, fiind considerat  mâna dreaptă a acestuia, având porecla „borsetka”. El este acuzat, împreună cu Vladimir Plahotniuc, de complicitate la depășirea atribuțiilor de serviciu și de instigare la falsificarea actelor publice în iunie 2019, în dosarul în care este vizat și fostul director al Agenției Servicii Publice, Serghei Răilean. 

Potrivit PCCOCS, care i-a înaintat învinuirea la 21 decembrie 2021, „la indicația cetățeanului  Plahotniuc, deputatul afiliat dânsului (Constantin Botnari, n.r.) și-a folosit autoritatea conferită prin poziția sa socială din acel moment, ca să obțină buletine de identitate și pașapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul lui Vladimir Plahotniuc.”

Constantin Botnari. Captură video ZdG

Biroul Interpol de la Lyon a acceptat solicitarea biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare pe Botnari, care în anul 2019 a fugit din R. Moldova, după ce PD din care făcea parte a cedat puterea. După ce a fost acuzat și anunțat în căutare, la 15 ianuarie 2022, pe un canal de Youtube creat în aceeași zi, Constantin Botnari s-a plâns că este persecutat politic

Constantin Botnari se află în continuare la Londra, după cum ne-a informat avocata sa, Iuliana Pascal și în continuare nu-și recunoaște vina. „A fost numită o comisie rogatorie, i s-au acordat un set de întrebări, noi am răspuns la aceste întrebări, le-am expediat. Așteptăm ca autoritățile din R. Moldova să le primească și să vedem dacă mai au alte întrebări sau noi o să vrem să facem declarații, deja este poziția noastră de apărare și urmează să discutăm cu domnul Botnari”, a declarat avocata.

Deține pașaport valabil și a revenit anterior în R. Moldova

Iuliana Pascal, avocata lui C. Botnari

Prin intermediul avocatei, i-am expediat câteva întrebări și lui Constantin Botnari. Potrivit răspunsului recepționat, lui Constantin Botnari „îi este imputată coparticiparea într-o cauză penală săvârșită prin instigarea la acte publice, infracțiune care nu a fost săvârșită de acesta. Este de menționat că Botnari Constantin deține un pașaport străin valabil până în prezent, act de identitate ce nu a fost anulat și care este valabil. (…) Cauza penală pornita și acuzațiile aduse se califică de Dnul Botnari drept o răfuială politică fără sens, or acesta nu intenționează să revină în politica moldovenească”.

În răspuns se mai precizează că Botnari a mai revenit în R. Moldova pentru a-și revedea rudele, în perioada 2019-2020. La întrebarea de ce nu vine să-și apere drepturile în fața justiției din R. Moldova, avocata a răspuns: „Domnul Botnari își apără interesele sale prin intermediul avocatului său în R. Moldova, având un rol activ pe cauza penală”. 

La întrebarea dacă menține legătura sau comunică în prezent cu Vladimir Plahotniuc, se menționează că „Domnul Botnari Constantin nu a comunicat și nu comunică nici cu un politician din R. Moldova în ultimii 4 ani. Deoarece acesta a menționat mai sus că nu-l interesează politica și nu intenționează să revină în politică niciodată.

Procurora de caz: „Avem comisii rogatorii și așteptăm răspunsuri”

Procurora de caz, Marta Bîzgan, a declarat pentru ZdG că în ceea ce privește acuzațiile aduse lui Botnari și Plahotniuc, dosarul se află încă la faza de urmărire penală. „Noi avem comisii rogatorii și așteptăm răspunsuri. Comisiile rogatorii în alte state durează. Imediat cum o să avem rezultatele comisiilor rogatorii, atunci vom putea finaliza urmărirea penală”, a punctat procurora.

Ziarul de Gardă a dezvăluit anterior că la Londra, o companie afiliată familiei lui Constantin Botnari recruta personal pentru deschiderea unui local într-un cartier select din capitala Angliei. Firma a fost înregistrată în noiembrie 2019, la scurt timp după ce Constantin Botnari a plecat cu toată familia, fără restricții, din R. Moldova. 

Constantin Botnari a mai fost acuzat public că ar fi fost implicat sau că a gestionat multe dintre schemele ilegale în care a fost implicat Vladimir Plahotniuc, el fiind considerat „mesagerul” lui Plahotniuc, inclusiv în procesul de corupere a mai multor deputați și aleși locali, în perioada 2011 – 2019. Nu există însă informații despre dosare penale deschise în urma acestor acuzații.

ANI – refuz de inițiere a controlului

În decembrie 2021, ANI a refuzat inițierea controlului pe numele lui Constantin Botnari, deoarece nu au fost înregistrare schimbări patrimoniale pe durata cât acesta a fost deputat și că imobilele declarate au fost cumpărate în perioada 2003 – 2016, înainte de a deveni deputat.  

Citiți aici articolul integral despre dosarele lui Vladimir Plahotniuc și ale persoanelor apropiate lui.