Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   VIDEO/ Drum reparat cu jumătate…

VIDEO Drum reparat cu jumătate de milion de lei, plin de gropi. Autoritățile dau vina pe… „mașinile de mare tonaj”

  • 576 de mii de lei au fost cheltuiți, în 2017, pentru a asfalta o porțiune de aproximativ 700 de metri de drum care leagă satele Valea Florii și Cărpineanca de comuna Sărata Galbenă, raionul Hîncești. La trei ani distanță de atunci, drumul arată ca după război, iar automobilele abia dacă mai pot circula pe el. În ultimii ani, autoritățile au încercat să-l repare, însă procesul nu a avut o finalitate din lipsa resurselor financiare. 
  • Reprezentanții Consiliului Raional Hîncești și cei ai Primăriei Sărata Galbenă susțin că nu agentul economic care a efectuat lucrările ar fi de vină de calitatea drumului, ci… camioanele care circulă pe acest drum pentru a căra cereale de la un producător agricol din zonă. „Dar eu pe unde să car marfa, ca agent economic? Eu plătesc la stat toate impozitele. Statul, dacă a făcut drumurile, trebuie să răspundă de calitate. Altă întrebare că s-au furat banii sau s-au spălat, asta-i altă întrebare, dar nu că eu car marfă”, replică administratorul companiei agricole.

Oamenii care circulă pe drumul reparat în 2017 susțin că acesta s-ar fi deteriorat la scurt timp după ce lucrările de reabilitare au fost finalizate. Lucrările au costat, conform informațiilor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice (AAP), 576 de mii de lei, fiind executate de către compania „Dromas-Cons” SRL. 

ASD: „Nu avem imixtiune în ogradă străină”

Ion Drucec, directorul adjunct al Administrației de Stat a Drumurilor, susține că drumul nu se mai află, din 2017, în gestiunea instituției pe care o reprezintă. „Drumurile locale au fost transmise, împreună cu sursele financiare, către consiliile raionale. Ei sunt obligați să le mențină într-o bună stare. Administrația de Stat a Drumurilor nu are nimic. Eu nu pot verifica. Nu avem imixtiune în ogradă străină”, afirmă oficialul. 

Mihail Lozovoi,
primarul comunei Sărata Galbenă

Mihail Lozovoi, primarul comunei Sărata Galbenă afirmă și el că drumul se află în gestiunea Consiliului Raional (CR) Hîncești și că el ar fi cedat nu din cauza faptului că ar fi fost reparat incorect, ci din cauza… mașinilor de mare tonaj care transportă producție agricolă. „Drumul Valea Florii – Sărata Galbenă a fost construit cu trei ani în urmă și urma să fie pus încă un strat de asfalt. Era pus numai un strat de asfalt de 5 centimetri, iar al doilea an urma să fie pus și al doilea strat de asfalt. Dar mașini de greutate mare care transportau producție agricolă din gospodăria „Agrovalflor” un pic au deteriorat drumul acela. Anul trecut s-au făcut plombări și anul ăsta urma să fie pus al doilea strat de asfalt deasupra. Dar, la momentul de față, s-a deteriorat altă porțiune de drum, în urma ploilor torențiale…”, afirmă primarul de la Sărata Galbenă. 

CR Hîncești: „Eu nu găsesc vina doar a antreprenorului”

Maria Rașcu, șefa Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a Consiliului Raional (CR) Hîncești, precizează că această porțiune de drum a fost asfaltată în 2017 „fără proiect, fără un calcul hidrologic și prospecțiuni geologice, pe când acolo se află soluri nisipoase  peste argilă și ape de suprafață. Probabil, când s-a executat drumul respectiv nu s-a ținut cont de o tehnologie de executare corectă de drum în pantă. Un proiect, ca să-l faci, costă și acela nu mai puțin de 100 mii de lei, iar după proiectare devizul ne-ar fi arătat că se necesită suma de câteva milioane pentru reparația acestui sector. Nouă, pentru întreținerea a 140 de km de drumuri de acces, ni se alocă anual finanțe în valoare de 10-11 milioane de lei. Nu ne permite bugetul să alocăm așa sume la un singur sector de drum”, admite funcționara.

După ce asfaltul s-a deformat, mai multe bucăți de drum au fost decupate și umplute cu pietriș, care a fost spălat de ploaie, iar în locul lui au rămas gropi

Porțiunea de drum reparată a avut o perioadă de garanție de un an, care, între timp, a expirat. Reprezentanta CR Hâncești susține că drumul nu a cedat doar din vina antreprenorului.

„Eu nu găsesc doar vina antreprenorului. S-a făcut o variantă pentru a salva situația. Noi întruna primeam anunț de la Direcția învățământ că microbuzele cu copii nu ajung din localitățile Cărpineanca, Valea Florii la școala din Sărata Galbenă. Și am fost nevoiți să mergem pe calea asta – rapid și cu puțini bani”.

Maria Rașcu crede că unul dintre motivele pentru care porțiunea de drum a cedat este faptul că pe el circulă mașini de mare tonaj. „Pricina este mașinile de tonaj foarte mare, cu producție agricolă, care circulă de la depozite și de pe câmpuri pentru care nu a fost calculat acest drum”. 

Funcționara susține că, anterior, porțiunea de drum era reparată periodic doar cu pietriș. „De fiecare dată ne duceam, aduceam pietriș, reprofilam drumul, compactam… La prima ploaie iar rămâneam fără el. Și tot așa”.

„Nu au fost alocați bani pentru aceste lucrări și a rămas așa”

Șefa Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a CR Hîncești afirmă că, în 2019, s-a inițiat, din nou, reparația drumului, dar procesul nu a fost dus până la capăt. „Anul trecut am fost nevoiți sa dezgolim unele sectoare degradate până la straturile de bază ale terenului – vreo 70 de cm a fost săpat, curățat de nisipurile îmbibate cu apă. Le-am curățat și în locul lor a fost pusă piatră but. S-a clădit așa cum se clădește o temelie la fundație. Și deasupra s-a pus pietriș, cu gândul că anul ăsta vom executa și asfaltarea. Cu asfaltarea nu s-a primit anul acesta. Nu au fost alocați bani pentru aceste lucrări și a rămas așa. Urmează, în alt an, să completăm cu asfalt toate sectoarele astea din pietriș care s-au dezgolit”. 

Acum, toate speranțele autorităților sunt puse în bugetul pentru anul viitor. „Așteptăm luna decembrie, când o să se aloce bani de la Fondul Rutier pentru 2021 și atunci o să planificăm corectarea acestui sector de drum. Vom plomba sectoarele din pietriș, dar ca să prelungim asfaltarea drumului cu o lungime de 5,8 km va trebui totuși să facem proiect. Vedem câți bani o să fie alocați anul acesta, fiindcă de fiecare dată se alocă sume tot mai mici. Noi avem 140 de km de drum de acces în raionul Hîncești – sunt toate într-o stare cum l-ați văzut pe cel de la Valea Florii  – adică într-o stare deplorabilă, care ne-au fost transmise de la Administrația de Stat a Drumurilor, în anul 2017, în luna iulie, și iată ne chinuim cu ele ca să le reparăm pe câte un sector mic, conform alocațiilor. Lucrăm și pe bază de proiecte, însă devizele sunt foarte mari și nu putem acoperi în totalitate lucrările necesar de executat cu banii alocați din Fondul Rutier. Finanțele alocate sunt pentru întreținerea drumurilor pe timp de vară și iarnă și, dacă ne mai rămâne – și pentru reparația unor sectoare deteriorate, proiectări, expertizări, laboratoare etc”, menționeazășefa Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri  a CR Hîncești. 

„Atunci s-a făcut drumul pentru „galocică” (bifă, n.r.)”

Andrei Moroz, administratorul și unul dintre proprietarii agentului economic acuzat de autorități că ar fi contribuit la distrugerea drumului reparat, se arată mirat de constatările reprezentanților CR Hîncești și ai Primăriei Sărata Galbenă. „Eu vreau să vă spun așa ceva: drumul național e făcut pentru ce? Să meargă transportul cu 40 de tone, 30 de tone. Drumul, îndeobște, pentru ce se face? Ca lumea pe el să care marfa, nu? Dar dacă ei l-au făcut de frumusețe și au mers două mașini în cruce și s-a stricat drumul, înseamnă că îi rea calitatea drumului, dar nu tonajul mașinii. Este ANTA care verifică tonajul la mașini. Care-i treaba? Cum din pricina mea poate să se strice drumul? Ei nu au făcut drum. Mai bine nu-l făceau deloc decât să pună asfalt pe pământ deschis”, remarcă antreprenorul. 

„Ei au făcut trotuar sau au făcut drum? Eu, dacă-s agent economic, pe unde să car? Cu elicopterul sau pe unde să car marfa mea? Spuneți-mi, vă rog! Sau întrebați-i pe dânșii: Moroz pe unde să care marfa? Să vină cu elicopterul s-o încărcăm și s-o ducem ca să nu merg pe drumul pe care… Deci, drumul a fost făcut absolut rău, complet, nu că… N-a fost pus pietriș deloc și stratul de asfalt e de 4 cm. Cum o să țină asfaltul, dacă-i pus pe pământ, pe clei? Cum o să țină? Eu am mai auzit vorba asta: că eu car marfa și de-atâta drumul se strică. Zic: Ce-i cu voi? Dar pentru ce-i făcut drumul? Să cărăm pene sau să meargă taxiurile? Care-i treaba? Normal că atunci s-a făcut drumul pentru „galocică” (bifă, n.r.). Mă înțelegeți? Că le trebuia…”, acuză reprezentantul companiei, care remarcăfaptul că pe acel drum nu sunt instalate indicatoare rutiere care ar interzice circulația mașinilor de mare tonaj. 

„Nu-i așa ceva. Dar cum pot să pună să nu treacă mașinile de mare tonaj pe el, dacă-i drum făcut ca să cari bunuri materiale. Asta neagă faptul că el e drum, dacă-i pui indicatoare că n-ai voie. Dar eu pe unde să car marfa, ca agent economic? Eu plătesc la stat toate impozitele. Statul, dacă a făcut drumurile, el trebuie să răspundă de calitate. Altă întrebare că s-au furat banii sau s-au spălat, asta-i altă întrebare, dar nu că eu car marfă”, concluzionează reprezentantul agentului economic. 

„El a cedat, pentru că nu a fost aleasă corect soluția de reparație”

Sergiu Guțu, directorul tehnic al companiei „Dromas-Cons”, cea care a efectuat lucrările în 2017, a precizat pentru ZdG că drumul nu a cedat din cauza lucrărilor efectuate greșit de către companie, ci pentru că acesta a fost reparat în lipsa unui proiect.

„Acolo erau niște tasări și denivelări foarte mari. Și noi am scris o scrisoare că trebuie de făcut baza cumsecade, că noi nu putem să punem stratul de egalizare pentru că trebuie de făcut baza. Baza urma s-o facă SA Drumuri Hîncești. Ei au făcut și ne-au spus să punem asfalt. Vă dați seama că asfaltul de cinci centimetri e strat egalizator. Noi am pus așa cum trebuie, am făcut normal. Dar clar că sub trafic el a cedat, pentru că nu a fost aleasă corect soluția de reparație. Trebuia de întărit baza deodată, de văzut dacă poate apa nimerește în locurile acestea unde se așază drumul. Trebuia de văzut cum vine apa”, afirmă reprezentantul agentului economic.

„Dar a trecut și vreme. De obicei, stratul de egalizare e așa, pentru lichidarea situației la un moment dat. Probabil, ăsta și a fost scopul lucrării anunțate de Consiliului Raional – având bani puțini, măcar oleacă că remedieze. Sigur că trebuie reparate drumurile în baza unor proiecte”, conchide directorul tehnic al „Dromas-Cons”.

În 2018, CR Hîncești a alocat 188 de mii de lei pentru a repara o altă porțiune din drumul care leagă satele Valea Florii și Cărpineanca de Sărata Galbenă. În 2020, au fost alocați 816 mii de lei pentru a repara o altă porțiune din acest drum, lucrările fiind deja executate. Ambele porțiuni de drum au fost reparate, la fel, în lipsa unui proiect.

Citiți și: Drumuri bune pentru primar

Istoria din comuna Sărata Galbenă este trasă la indigo cu cele din alte localități din țară, acolo unde în ultimii trei ani a derulat programul „Drumuri bune pentru Moldova”.

ZdG a scris anterior că în lipsa unor proiecte tehnice, programul „Drumuri bune” a demarat, din start, cu două mari probleme: drumurile nu au prevăzute canale de scurgere și borduri. În lipsa acestor elemente de infrastructură, esențiale pentru un DRUM BUN, primele care au cedat au fost drumurile făcute din pietriș, majoritatea dintre ele fiind amplasate în pante. Dar, și cele din asfalt nu au asigurată o „viață” mai lungă, multe dintre ele având nevoie de reparație la scurt timp după ce au fost date în exploatare.