ZdG vs Covid-19: maratonul din carantină

Pentru ei, lupta cu COVID-19 este motivul perfect pentru a nu răspunde de faptele lor

Victor Moșneag, redactor-șef adjunct
La început, cea mai mare provocare a fost mobilizarea și organizarea activităților. Nu aveam acasă un scaun de birou, la care să poți lucra într-o poziție comodă și nici mouse la un laptop pe care-l foloseam ocazional, până la carantină. Și chiar gândul lucrului de acasă a fost, inițial, o provocare. Poate și alții au aceeași problemă, de a te putea concentra pentru a lucra eficient și la turații maxime doar într-un mediu în care deja te-ai obișnuit și la un calculator pe care-l cunoști. Dar asta a fost în prima săptămâna. Apoi au apărut alte provocări: funcționari care răspund doar la telefoane mobile și doar la întrebările care le sunt comode, funcționari care nu răspund deloc și funcționari care evită să discute cu tine pe motiv că „țara are nevoie acum de informații pozitive, nu de dezvăluiri”. Pentru ei, lupta cu COVID-19 este motivul perfect pentru a nu răspunde de faptele lor.

Refuză să vorbească, pentru că nu ar avea aprobarea Ministerului că au voie să discute cu ZdG

Marina Ciobanu, reporteră, investigații
Nici până la criza provocată de COVID-19, autoritățile statului n-au dat dovadă de transparență în activitate, în această perioadă de carantină însă încercarea constantă de a ascunde informații de interes public a devenit și mai evidentă. Ilustrez prin trei exemple proprii. Din 7 aprilie aștept de la Ministerul Sănătății răspunsuri la întrebări despre echipamente, teste și necesitățile sistemului. Serviciul de presă îmi tot spune că șefia încă nu a aprobat un răspuns. După ce au oferit informații publice referitor la câteva achiziții, angajații Centrului de Achiziții Publice Centralizate în Sănătate au fost limitați în comunicare, acum ne redirecționează la Minister pentru a afla orice date. Mai nou, șefii unor instituții medicale refuză să vorbească despre situația privind COVID-19, pentru că nu ar avea aprobarea Ministerului că au voie să discute cu ZdG.

Cel mai greu a fost să obțin informații despre numărul de aparate pentru respirație artificială

Marina Gorbatovschi, reporteră ZdG
Carantina, neîntrebată, mi-a anulat multe subiecte programate și mi-a speriat eroii identificați din timp. Totodată, aceasta m-a învățat și să mint ca la carte. Să o mint pe mama. Fiecare ieșire a mea în teren era precedată de o discuție cu mama: merg la cumpărături, am uitat ceva la redacție și îmi trebuie urgent sau voi citi, voi dormi, de asta nu voi fi online. Planul părea bine-merci, până se publica materialul pentru care evadam din casă. Prima reacție a mamei era tăcerea, apoi împotrivirea, ca într-un final să-mi zică că ea nu ar putea fi atât de curajoasă. Totuși, aceste mici minciuni de familie au avut un rol semnificativ pentru audiența ZdG. În rest, cel mai greu a fost să obțin informații despre numărul de aparate pentru respirație artificială. Unii șefi de spitale au răspuns evaziv, alții au oferit răspunsuri cerșite zile la rând, iar alții m-au învinuit că diseminez panică. Asta m-a ambiționat să insist repetat, ca să aflu adevărul despre echipamentele medicale din spitale, acestea fiind cumpărate și întreținute din banii publici, deci, fiecare cetățean având dreptul să cunoască realitatea așa cum este.

Cel mai greu mod de a afla cum e mai bine

Alina Radu, directoare
Carantina a fost o ecuație cu grade de dificultate în creștere. Rezolvam una, apărea alta și mai dificilă. Întrucât sunt responsabilă de buna funcționare a redacției, a trebuit să-mi pun zeci de întrebări despre modul în care vor activa reporterii și toți angajații de la distanță: are fiecare dintre ei un laptop sau calculator acasă? Are fiecare un loc unde să se afle în siguranță și să lucreze? Are fiecare acces la internet? Cei de la video – au suficientă memorie pe calculator ca să poată edita? Dacă nu, cum vom rezolva toate aceste probleme? Apoi a trebuit să-mi pun întrebări despre reporterii care ieșeau în teren, pentru ei de unde obținem mănuși, măști, dezinfectanți? Și dacă le obținem – de unde luăm bani ca să plătim toate acestea? Apoi au început apelurile de criză de la cetățeni: pacienți, medici, funcționari, pasageri, tineri, vârstnici – sute de întrebări și solicitări. Cine să răspundă la toate, când și cum să scriem despre și pentru toți? Pe urmă am aflat că unii colegi tușesc, iar alții au temperatură și pe unii îi doare gâtul. Picătura care a umplut paharul a fost să aflăm accidental că președintele Dodon ne-a acționat în judecată, fără să ne fi trimis o citație.
Ce a urmat? Am găsit pe rând: dezinfectanți, măști, mănuși, ceva echipamente, acces la net, bani pentru acestea, colegilor le-a trecut febra și tusea, am găsit și avocat pentru procesul cu Dodon. Ne-a rămas o problemă – deși am răspuns la sute de solicitări ale cititorilor, multora încă nu am reușit să le răspundem. Dar vestea bună e că în perioada carantinei am avut știri și texte pe site – mai multe ca niciodată, iar cititori pe pagina web – mai mulți ca în toată istoria de aproape 16 ani ai ZdG!

Vom continua să livrăm direct din bucătărie, dormitor sau sufragerie cele mai bune știri și investigații

Anatolie Eșanu, reporter, investigații
Inițial nu realizam gravitatea acestei pandemii și credeam că vom sta închiși în case cel mult vreo două săptămâni. În scurt timp, am înțeles că va trebui să-mi improvizez acasă propria-mi redacție. Una mică, cu un singur angajat. Nu e ușor. În mod normal, pentru un jurnalist, munca în fața calculatorului reprezintă doar o parte a activității, restul desfășurându-se pe teren, în diferite colțuri ale țării. Acum, însă, a trebuit să renunțăm la mai multe subiecte de interes public, care necesitau documentare la fața locului. Tot din cauza pandemiei, alte subiecte, la care lucrasem multă vreme, au devenit irelevante, lipsite de actualitate, dându-ne astfel munca peste cap. Dar nu ne dăm bătuți. Chiar dacă cei din instituțiile statului nu ne mai răspund nici măcar la telefoane, vom continua să livrăm direct din bucătărie, dormitor sau sufragerie cele mai bune știri și investigații pentru cititorii noștri.

Între interesele autorităților și nevoile cetățenilor există o prăpastie greu de depășit

Aneta Grosu, redactoră-șefă
Deși sunt de foarte mulți ani în jurnalism, e pentru prima dată când, săptămâni la rând, facem ZdG la distanță, fiecare angajat fiind izolat în casa sa. E o experiență nouă și mă bucur că am ajuns să o trăiesc. În acest răstimp, am învățat multe lucruri noi, am regretat multe eșecuri, am fost îngrijorată de statisticile triste, despre care mai continui să cred că nu sunt obiective, adevărul fiind ascuns de lume. În fiecare seară de miercuri, atunci când ziarul proaspăt este transmis la tipografie, nu încetez să mă gândesc cu admirație, respect și recunoștință la toți colegii de la ZdG, dar și la cititorii pentru care muncim. În aceste săptămâni nesfârșite, am înțeles că între interesele autorităților și nevoile cetățenilor există o prăpastie greu de depășit. Aceste zile de pandemie s-ar putea să ne învețe pe fiecare dintre noi că avem dreptul să le cerem autorităților soluționarea problemelor, oricât de neînsemnate ar părea acestea și dacă ele, autoritățile, le neglijează în continuare, noi putem decide dacă, la următoarele alegeri, le mai oferim sau nu vot de încredere. 

Carantina ne tot limitează accesul la informație

Diana Gațcan, reporteră, știri  
Dincolo de plictiseala de a sta în casă, carantina ne tot limitează accesul la informație. Nu a fost unică ocazia în care am tot telefonat la instituții publice ca să constat ulterior că nimeni nu îmi va răspunde sau, dacă reușesc să dau de vreun suflet viu, răspunsul este evident: „nu este nimeni disponibil să discute cu dvs”, „transmiteți o solicitare de informație pe email”. A devenit o provocare să obții informații chiar şi despre ceea ce se întâmplă în sistemul medical, când auzi doar: „sunt ocupat” sau „nu înțelegeți că am altceva mai important de făcut?”. Sperăm că după ce trece criza, funcționarii publici vor arde de nerăbdare să ne ofere informații.

Învingem frustrarea și rămânem de Gardă 

Cristina Dulea, reporteră, știri
După această perioadă cred că aș putea să mă fac jurnalistă de război. Mi-ar plăcea, aș vrea și aș putea! Masca, mănușile și autoizolarea, de această dată, nu mi-ar fi de mare folos, însă „rezistența” și „determinarea” – cele mai importante două calități pe care le-am căpătat în toată această perioadă, m-ar face să mă întorc victorioasă acasă, în redacția ZdG. 
Sentimentul de frustrare de a nu putea obține răspunsuri la întrebările pe care oamenii de rând, printre care și mama mea, și le pun zilnic, erau aproape să mă facă să cedez, însă am învățat că fiecare 9 tîtîit-uri, de la capătul liniei de telefon, atunci când autoritățile nu răspund, să le trec pe foaie… exact ca pe frontul de război: nu poți trece focurile de armă pe ciornă, dar foarte bine le poți descrie prin cuvinte.
Sechelele sunt sechele – psihologice sau fizice, pe vreme de pandemie sau de război, iar noi depășim bariere, învingem frustrarea și rămânem de Gardă pentru a transforma sechelele lăsate de noul coronavirus în informații veridice, la care, în timp, fiecare dintre noi să putem reveni pentru a ne informa.

Editez reportaje despre corupție cu fiica în brațe

Andrey Muntean, editor video
Carantina a fost o mare provocare pentru mine: cum să stai ore în șir la calculator, să editezi reportaje despre corupție, când Ilinca, fiica noastră de 2,5 ani, te vede acasă și îți cere atenție? Dacă îți iubești meseria, te doare să faci lucrurile la nimereală, dar și copilul îl iubesc. În aceste aproape două luni de când #stauacasă am învățat să fac materiale despre corupție cu Ilinca în brațe.

Sper să ieșim din carantină cu niște lecții învățate de fiecare

Aliona Ciurcă, reporteră
Carantina a dat multe planuri peste cap – aveam o listă de subiecte la care lucram, liste de oameni cu care ar fi trebuit să discutăm și, brusc, toate acestea au trecut pe plan secund. Totuși, adaptarea la munca din carantină nu a fost cea mai grea sarcină în perioada asta –  dincolo de multe bife negre, am descoperit multă lume bună. Cel mai greu, pentru mine, a fost să (re) descopăr cât sunt de neputincioasă și să învăț să accept cumva asta, în măsura în care este posibil. Sper să ieșim din carantină cu niște lecții învățate de fiecare parte a baricadelor. 

COVID-ul nu ne-a putut lua meseria și nici reduce la tăcere

Petru Grozavu, editorialist
Vrem sau nu, dar COVID-ul și-a făcut damblaua. Suntem, într-un fel, ca în condiții de război nedeclarat. Virusul ne-a restrâns, cumva, în drepturi și acțiuni. Ne-a izolat de lume. La modul direct. Indirect, rămâne comunicarea cu lumea. Mai dificilă decât cum era, dar rămâne, grație internetului, în primul rând. Spre deosebire de cei din alte domenii, COVID-ul nu ne-a putut lua meseria și nici reduce la tăcere. Ne-a făcut ostatici? Contează care și cum rezistă. Libertatea la cuvânt, opinie, exprimare și libertatea de implicare în viața și problemele societății rămâne. Singura întrebare la care nu avem răspuns, deocamdată, e când va muri COVID-ul.

COVID-19 nu poate opri accesul la informație

Diana Marian, relații cu publicul
Printre cratițe, lecțiile on-line și temele pentru acasă ale elevului nostru de clasa a doua, telefonul redacției sună necontenit. Cititorii ne vorbesc despre probleme, ne spun că sunt  îngrijorați de situația COVID-19 în R. Moldova. Bătrânii care au un buget limitat, cei care nu își permiteau un abonament la ZdG, procurau ziarul de la chioșcurile de presă, acum spun că le lipsește ZdG, care le oferea informații clare și cinstite. Încercăm să-i ascultăm cu răbdare și să-i ajutăm pe toți. Primim apeluri și din străinătate, în această perioadă în care viața s-a mutat on-line. Oare cum va fi viața după COVID-19? – e o întrebare la care încă nu se cunoaște răspunsul exact. Îndemnăm cititorii noștri de vârsta a treia să stea acasă, să evite contactele, dar să rămână la fel de informați. COVID-19 nu poate opri accesul la informație. Sănătate tuturor!

Cel mai dificil a fost, probabil, dorul de gălăgia și vioiciunea redacției ZdG

Cristina Carmanu, editoră, versiunea engleză a ZdG
Carantina nu a influențat prea mult modul de a lucra, deoarece până la carantină lucram mai mult de acasă, cumva eram deja pregătită. Cu toate acestea, mi-au lipsit ședințele dinamice din zilele de joi, dar și zilele când mai zăboveam pe la redacție. Astfel că cel mai dificil în carantină a fost, probabil, dorul de gălăgia și vioiciunea redacției Ziarului de Gardă. N-a fost plăcut să informăm audiența de limbă engleză despre corupția autorităților în timp de pandemie.

Nu mor caii când vrea COVID

Vitalie Munteanu, design și machetare
Pentru mine, izolarea la domiciliu a avut efecte creative. Comunicarea la distanță cu mai mulți colegi nu a știrbit din intenția și din dorința noastră comună de a realiza un ziar pe potriva așteptărilor cititorilor. Chiar dacă aproape că nu am ieșit din casă, cele mai importante informații le-am aflat de la colegii mei, care scriu pentru ZdG. În aceste săptămâni am înțeles că nu distanțele contează, ci mai degrabă coeziunea de echipă. În aceste condiții, aș zice că nu mor caii când vrea COVID…

Comunicarea și obținerea informațiilor au devenit, în mare parte, virtuale

Daniela Calmîș, reporteră, investigații
Cel mai dificil pentru mine, ca reporter, în carantină a fost să mă acomodez și să mă conformez unei noi realități, să accept că nu mă mai pot bucura de libertatea de odinioară și că de acum comunicarea și obținerea informațiilor au devenit, în mare parte, virtuale. Astfel, uneori, distanța dintre a primi o informație și a nu ți se mai răspunde la apeluri este un singur buton al telefonului. Totodată, dificil a fost să învăț să colaborez de la distanță atât cu oamenii care oferă informații, cât și cu colegii și să mă asigur că ne-am înțeles corect.

Incertitudinea și adaptarea la un viitor diferit

Daniela Bechet, consultantă pentru dezvoltare
Lucrul de acasă implică multă comunicare scrisă, mai multe gafe de comunicare (semnele de punctuație contează!), ștergerea barierelor dintre viața de familie și muncă. Echipele bine formate sunt mai rezistente organizării lucrului de la distanță. Avem o apreciere mai mare pentru eficiență, rapiditate, creativitate. Cel mai dificil aspect al carantinei este așteptarea și incertitudinea. Oare starea lucrurilor va reveni vreodată la normalitatea de până în acest februarie sau vom prelua anumite practici din carantină mult după depășirea stării de urgență?

Autoritățile, deseori, iau solicitările jurnaliștilor în nume personal

Corina Șeremet, reporteră ZdG
Pentru mine a fost destul de dificil să gestionez numeroasele întrebări venite din partea cititorilor. Deși la o parte dintre ele s-a răspuns în articolele scrise, mai sunt multe la care cititorii încă mai așteaptă răspunsuri. Oamenii așteaptă de la noi soluții și ne scriu atunci când nu au încredere în autorități sau se îndoiesc de legalitatea actelor lor. Funcționarii, deseori, iau solicitările jurnaliștilor în nume personal, fiind indignați de faptul că le cerem informații care ar trebui să fie publice. Totuși, presa este elementul de legătură, care poate adresa întrebări direct funcționarilor, atunci când oamenii nu au curajul să o facă.

S-a întâmplat să-mi fie oferite răspunsuri total opuse la aceeași întrebare adresată reprezentanților aceleiași instituții

Nicoleta Braghiș, reporteră, știri
În timp ce autoritățile oferă puține informații, iar uneori vagi, eu, ca jurnalistă, trebuie să explic foarte clar cititorului care este situația. Cu părere de rău, s-a întâmplat să-mi fie oferite răspunsuri total opuse la aceeași întrebare adresată reprezentanților aceleiași instituții sau să mi se ceară să trimit „în scris” întrebările, la care să nu mi se mai răspundă deloc. De asemenea, atunci când am contactat un specialist, spre exemplu, mi s-a spus că trebuie să fie realizată legătura prin serviciul de presă, iar acest fapt a făcut ca articolul care putea fi publicat în cel mult trei ore să apară abia a doua zi.

Am înțeles că nu am greșit atunci când mi-am ales job-ul

Alina Frunză, reporteră, știri
În izolare, am înțeles că nu am greșit atunci când mi-am ales job-ul. Îmi lipsește rutina mea zilnică pe care o aveam – 15 minute pe jos până la oficiu și, între timp, savurând o cafea, iar mai apoi – o zi plină cu oameni buni, știri și evenimente. Prima săptămână a fost cea mai ușoară, eram fericită că sunt acasă, la părinți. În cea de-a 7-a săptămână, însă, să stau în izolare deja devine o tortură. Cel mai dificil pentru mine în carantină, în calitate de reporter, este că efectiv nu mă pot acomoda cu #staiacasă, când, de fapt, eu sunt omul din afara pereților.

Toate acestea, realizate în comunicare non-stop cu un pici energic, de 3 ani, care dorește să facă totul împreună cu mama

Aliona Cenușă, manageră finanțe
Perioada aceasta de izolare mi-a adus câteva provocări esențiale în activitate: a fost necesară adaptarea tuturor proceselor pentru activitate exclusiv online, apoi cooperarea cu distribuitorii și partenerii de afaceri, care aveau un program, uneori diferit de al nostru, transmiterea facturilor pe suport de hârtie (teancul este mare), semnarea contractelor și a altor acte financiare, pentru că puțini agenți economici sunt conectați la servicii electronice. A urmat un mare maraton electronic pentru aprovizionarea și asigurarea angajaților cu dezinfectanți și produse de protecție. Zilnic, identificam pagini web care promiteau măști și mănuși, dar când telefonam, auzeam „ne pare rău, nu avem nimic, la moment”.  O altă provocare a fost prezentarea, în termen, a dărilor de seamă fiscale și statistice, din cauza vitezei mai mici a internetului care făcea mai îndelungat procesul de semnare și transmitere. Și toate acestea, realizate în comunicare non-stop cu un pici energic, de 3 ani, care dorește să facă documente împreună cu mama și să discute la telefon cu agenții economici sau să participe la ședințele online. În pofida  acestor aspecte, toate obligațiile financiare au fost îndeplinite, salariile achitate, impozitele și taxele la stat transferate, rapoartele prezentate, materiile prime pentru editarea și tipărirea ZdG procurate, obligațiile contractuale onorate.  

A crescut foarte mult interesul oamenilor față de știri

Cristian Jardan, manager rețele sociale
De multe ori am zis că, lucrând de acasă, e mai greu decât de la birou. O dată, pentru că nu mai înțelegi când e zi liberă și când nu. Doi. Fix în momentul când trebuie să scrii sau să faci ceva  important, auzi la ureche: – Tata, mi-i foame, vreau pipi, nu ne acordați deloc atenție, uite ce am făcut, hai să ne jucăm, etc. etc. Așa în fiecare zi…
E adevărat, în această perioadă a crescut foarte mult interesul oamenilor față de știri. Toți indicatorii au crescut tare mult: trafic pe site, dar mai ales pe rețelele sociale. Doar în aprilie avem 2 reportaje video care, cumulativ, au peste 3 milioane de afișări. Canalul de Telegram, pagina de Facebook și contul de Instagram au crescut exponențial. Cu toate astea, este foarte trist că autoritățile, dar în special mai marii din sistemul medical au decis că ZdG le este un adversar, că am avea ceva cu ei și nu răspund la întrebări. O fac doar prin serviciile lor de presă și de cele mai multe ori răspund irascibil și cu multe reproșuri. Mă întristează că toate scrisorile anonime primite de la medici, angajați ai sistemului s-au confirmat și au demonstrat ce probleme mari avem.

Muncă în regim alert și declarațiile oficialilor care se bat cap în cap

Olga Bulat, redactoră, ediția rusă
La început, ideea lucrului de acasă nu a fost chiar o provocare, cu asta mă ocup seară de seară și în weekend. Totuși, atunci când îți moare computerul, fără vreo șansă de a fi „resuscitat”, exact în ziua când trebuie să dai ziarul la tipar, nu-ți rămâne decât să tragi o fugă, la redacție, „o fugă” însemnând vreo 60 de minute în pas alert, ceea ce nu e chiar simplu în condițiile în care, acum o lună, ai suportat o intervenție chirurgicală. Dificil, dar nu imposibil.
Mai târziu am mai realizat că, de când lucrez de acasă, dorm mai puțin și petrec în fața computerului mai mult. Timpul parcurs pe drum la și de la serviciu acum tot e perioada în care lucrez, încercând să îmbin munca la site, ziar, proiecte, scenarii etc. Între timp, ascult declarațiile oficialilor, care se bat cap în cap, și mă gândesc la faptul că ei ar trebui trimiși în carantină, pentru vreun an, pentru fiecare decizie proastă care, ulterior, se răsfrânge asupra vieții populației.

Am impresia că firii mele introverte i-a prins foarte bine această izolare

Katerina Alexandr, fotojurnalistă
Carantina mi-a dat peste cap multe planuri de a realiza câteva reportaje pe care mi le doream mult, aveam o listă de subiecte pe care a trebuit să o arunc în sertar, dar am făcut alte lucruri care, în opinia mea, au prins bine la public. Nu pot să zic că m-am ciocnit de dificultăți in această perioadă, din contra, am impresia că firii mele introverte i-a prins foarte bine această izolare. Mi-am transferat biroul acasă și am înțeles că liniștea mă ajută să mă concentrez mai bine. Am fotografiat și filmat străzi pustii și oameni purtând măști, ambulanțe și medici echipați de la porțile spitalelor, iar din puținele ocazii de a merge în teren în afara orașului am înțeles că fericirea constă în lucruri mărunte, pe care noi, de cele mai multe ori, nu le observăm. 

Suntem impuşi de circumstanțe să fim un simplu „observator” la conferințele organizate de autorități

Diana Severin, reporteră, știri
Unul dintre cele mai dificile lucruri cu care ne confruntăm zilnic este că suntem impuşi de circumstanțe să fim un simplu „observator” la conferințele organizate de autoritățile R. Moldova și să nu putem pune întrebări, inclusiv de precizare, referitor la informațiile prezentate. Acest lucru ne determină să căutăm răspunsuri apelând medici, angajați din ministere sau alte surse care, la rândul lor, din cauza lipsei de timp, nu ne pot oferi mereu răspunsuri. Noi, în calitate de jurnalişti, avem nevoie de o comunicare profesionistă şi corectă cu autoritățile, acest lucru fiind esențial pentru a realiza și a prezenta informații de calitate. Să fii jurnalist nu înseamnă doar muncă de redacție, ci și să te adaptezi vremurilor. Aceasta încercăm să facem și noi pe timp de pandemie.