Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ! De la patru,…

ULTIMA ORĂ! De la patru, la doi: au fost aleși vicepreședinții Parlamentului – unul de la PAS și unul de la BECS

Parlamentul de legislatura a XI-a are doi vicepreședinți și nu patru așa cum a fost în fostul Legislativ – unul numit din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea absolută și unul din partea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS), a doua cea mai mare formațiune din punct de vedere numeric și care s-a declarat oficial în opoziție.

Cei doi vicepreședinți ai Legislativului sunt Mihail Popșoi (PAS) și Vlad Batrâncea, ambii deținând această funcție și în Parlamentul de legislatura XI-a.


Mihail Popșoi este vicepreședinte al PAS și a deținut funcția de vicepreședinte al Parlamentului și în legislatura anterioară, fiind deputat din 2019. Potrivit declarației pe proprie răspundere depusă la CEC, în ultimii doi ani, familia Popșoi a înregistrat venituri de aproape 1,6 milioane de lei. Popșoi declară o casă de locuit cu teren, demolată între timp, și două apartamente, unul de 30 și altul de 65 de metri pătrați. Totodată, Popșoi deține două automobile, ambele de model Toyota Auris. În conturile sale bancare familia a virat, în ultimii doi ani, 846 de mii de lei. În 2020, familia deputatului a contractat și o datorie în sumă de 30 de mii de lei.

Vlad Batrîncea (BECS) și-a început activitatea politică și partinică în cadrul PCRM, iar în 2011 îl urmează pe Igor Dodon și aderă la PSRM. Este deputat din 2014, timp în care s-a remarcat printr-un comportament agresiv, cu accente șovine și xenofobe, în special la adresa românilor. La una dintre ședințele Parlamentului din martie 2016, deputatul a rupt harta României Mari, iar în februarie 2015 a lansat o inițiativă legislativă care ar interzice demnitarilor să dețină dubla cetățenie, mai exact pe cea românească, deși mai mulți colegi de-ai săi dețin cetățenia României.

Pentru ultimii doi ani, Batrîncea declară doar un salariu oficial de 613 mii de lei de la Parlament și un apartament procurat în 2019, a cărui valoare cadastrală indicată este de 890 de mii de lei. Deși mereu a indicat venituri modeste, Batrîncea este unul dintre cei mai generoși sponsori ai PSRM în timpul tuturor campaniilor electorale.

În iunie 2020, colegul său de partid Ștefan Gațcan acuza, într-o plângere depusă la PG, retrasă ulterior, că Vlad Bătrîncea și Corneliu Furculiță l-ar fi fost intimidat și amenințat „sub podul de la Telecentru”, după ce anunțase că părăsește formațiunea politică.

Cu 64 de voturi, liderul interimar al PAS, Igor Grosu, a fost ales președinte al Parlamentului de legislatura a XI-a.