Principală  —  IMPORTANTE   —   Socialiștii, conduși de Dodon, spun…

Socialiștii, conduși de Dodon, spun că vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Curții Constituționale, aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat, după ce Înalta Curte a decis că Legislativul poate fi dizolvat

Deputații socialiști, conduși de Igor Dodon, anunță că vor cere demisia a trei judecători ai Curții Constituționale (CC), aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat și invocat ca și argumente pentru susținerea acțiunilor lor, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale. Anunțul socialiștilor vine după ce joi, 15 aprilie, Curtea Constituțională (CC) a constatat existența circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de Chișinău.

Arătându-se nemulțumiți și revoltați de decizia Curții Constituționale (CC), care a decis că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat, deputații Partidului Socialiștilor îi acuză pe judecătorii contituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca de „uzurparea Curții Constituționale” și menționează că vor înainta un proiect de Hotărâre al Parlamentului în acest sens.

„Considerăm că Parlamentul trebuie să dea nota corespunzătoare judecătorilor CC (…) PSRM va înainta un proiect de hotărâre a Parlamentului care va constata faptul uzurpării Curții Constituționale de către trei judecători ai Înaltei Curți ( Manole, Șova, Roșca ) în interesul politic al președintelui, încălcarea jurământului depus în fața Parlamentului și vom cere demisia lor”, scrie Dodon pe Facebook.

În context, Dodon spune că socialiștii nu se tem de organizarea alegerilor parlamentare anticipate, însă tot ei spun că „rămân fermi pe poziția că alegerile nu pot fi desfășurate în condițiile pandemiei”.

Noi nu ne-am temut niciodată de alegeri parlamentare anticipate și suntem pregătiți pentru acestea mai bine decât oricare partid din țară, având cea mai dezvoltată infrastructură de partid în toată țara, în toate localitățile, o echipă puternică, cu reprezentanți în conducerea la majoritatea consiliilor raionale, municipale și locale. Rămânem fermi pe poziția că alegerile nu pot fi desfășurate în condițiile pandemiei și vom insista ca acestea să aibă loc doar după ce în țară vor fi aduse 1-1,5 milioane de vaccinuri anticovid și vor fi vaccinați cel puțin 500-600 mii de cetățeni, prioritar din prima linie și din grupele de risc”, mai scrie socialistul.

Anterior, deputatul socialist Vasile Bolea, alături de alți colegi de-ai lui, a salutat decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituțional decretul președintei R. Moldova, Maia Sandu, prin care a desemnat-o pe Natalia Gavrilița, pentru a doua oară, candidată la funcția de prim-ministru.

În curând, în R. Moldova, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. După mai multe luni de incertitudine, pe scena politică a R. Moldova urmează schimbări majore. Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.

Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

După Avizul emis de CC, șefa statului a anunțat că „în curând” va semna decretul de dizolvare a Parlamentului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.

DETALII AICI: ULTIMA ORĂ! Vom avea alegeri parlamentare anticipate. Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care să justifice dizolvarea Parlamentului