Situația aprovizionării cu gaze și energie a R. Moldova în sezonul de iarnă, discutată de europarlamentarul Dragoș Tudorache și președinta Maia Sandu
Situația aprovizionării cu gaze și energie a R. Moldova în sezonul de iarnă a fost discutată miercuri, 13 octombrie, de raportorul Parlamentului European pentru Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoș Tudorache, și președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi, la Chișinău.
„Un capitol special l-a constituit și situația aprovizionării cu gaze și energie a R. Moldova în sezonul de iarnă. Suntem conștienți cu toții că actuala criză energetică este una europeană și că ea nu poate avea decât o soluție comună. R. Moldova are nevoie de acest ajutor nu doar din perspectiva economică, dar și politică, pentru că în lipsa sa riscăm să oferim o oportunitate forțelor politice dispuse să speculeze această situație pentru a pune piedici traseului european al R. Moldova”, a spus Dragoș Tudorache într-o postare pe Facebook.
Potrivit Președinției, discuția dintre cei doi a vizat evoluțiile produse în ultimele luni în țară, schimbările pornite după alegerile parlamentare din iulie și desemnarea Guvernului, dar și probleme curente.
În R. Moldova a fost instituită stare de alertă în sectorul de gaze naturale miercuri, 13 octombrie, pentru ca instituțiile responsabile să poată întreprinde măsuri concrete pentru a proteja cetățenii și securitatea energetică a țării. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Detalii aici.
Potrivit lui Spînu, membrii CSE au decis eliberarea și folosirea păcurii din contul rezervelor de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, precum și impunerea obligației de serviciu public companiei furnizoare de electricitate din Chișinău „Energocom” în vederea achiziționării de gaze naturale de pe piețele din Ucraina și România. Astfel, compania „Energocom” a fost avizată „să discute, să negocieze și să găsească soluții alternative de livrare a gazelor pentru R. Moldova, pentru luna octombrie, dar și pentru viitoarele luni”.
De asemenea, Andrei Spînu a anunțat că în cadrul ședinței CSE s-a luat decizia ca Guvernul să vină cu măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze casnici, industriali și comerciali în vederea atenuării impactului unei eventuale creșteri a prețurilor gazelor.
Pe 30 septembrie curent, contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” a fost prelungit pentru o lună. Detalii aici.
Citește și: