Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Viceprim-ministrul Andrei Spînu, după…

VIDEO Viceprim-ministrul Andrei Spînu, după ședința CSE: „Anunțăm stare de alertă în sectorul de gaze naturale”

Foto: Guvernul R. Moldova/ Facebook

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunță deciziile luate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) pe marginea situației din sectorul energetic.

LIVE TEXT

„Am promis că vom fi transparenți și vom fi consecvenți despre acțiunile noastre. Astăzi vreau să fac anumite precizări despre ceea ce facem noi pentru a trece cu bine peste această situație dificilă. Cu siguranță vedeți și dvs. ce se întâmplă în aceste țări ale lumii. Sunt dificultăți peste tot în ceea ce ține de livrarea gazelor naturale și prețurile acestora, care a ajuns la un preț foarte mare pe piețele din R. Moldova. În acest sens, Guvernul pregătește o serie de soluții pentru a proteja cetățenii până la stabilizarea situației. Astăzi am avut discuții cu conducătorii întreprinderilor responsabili de sectorul energetic, precum „Moldovagaz”, „Termoelectrica”, „Moldelectrica” și a altor instituții, pentru a vedea care sunt pașii de urmat. Tot astăzi, în baza deciziei grupului de lucru în domeniul energetic, a fost convocată ședința CSE pentru a aproba măsurile necesare de protecție ale consumatorilor, precum și de asigurare aprovizionării cu gaze a țării noastre. Avem o strategie clară – de depășire a acestei crize, astfel încât cetățenii și consumatorii industriali și comerciali să fie ajutați.

Acum menționez că în cadrul CSE a fost anunțată stare de alertă în sectorul de gaze naturale. Anunțăm stare de alertă pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență pentru a fi pregătiți de orice scenariu. Vreau să fie clar: starea de alertă este pentru ca instituțiile responsabile să poată întreprinde măsuri concrete pentru a proteja cetățenii și a securității energetice a țării.

Am decis pentru perioada imediată următoarele lucruri:

În primul rând, Guvernul va veni cu măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze casnici, industriali și comerciali în vederea atenuării impactului unei eventuale creșteri ale prețurilor gazelor. Vom găsi fondurile necesare pentru a proteja moldovenii de șocul creșterii prețurilor. Aici vorbim de mai multe intervenții și una din deciziile CSE a fost să se creeze un grup de lucru din mai multe instituții, care va lua deciziile necesare de ajutor în factura la gazul natural, ajutorul social pe perioada rece a anului și alte tipuri de ajutoare: lemne, cărbune.

În al doilea rând, a fost adoptată decizia cu privire la eliberarea și folosirea păcurii din contul rezervelor care sunt, astfel încât să reducem consumul de gaze la „Termoelectrica”. Folosirea păcurii a început de astăzi și va fi folosită în zilele următoare. Menționez că rezervele actuale permit furnizarea agentului termic și generarea de energie electrica pe o perioadă care nu va afecta nici într-un fel situația pe acest segment. Vorbim de cel puțin o lună și respectiv nu există careva riscuri ca „Termoelectrica” să nu ofere aceste servicii pe care le-am menționat mai sus.

În al treilea rând, a fost luată decizia de a impune obligația de serviciu public către Energocom în vederea achiziționării de gaze naturale de pe piețele din Ucraina și România. Adică, Energocom să înceapă procedura cât mai curând. Să discute, să negocieze și să găsească soluții alternative de livrare a gazelor pentru țara noastră pentru luna octombrie și pentru viitoarele luni”, a declarat Spînu.

Pe 11 octombrie curent, viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că în cadrul discuțiilor cu Elena Burmistrova, vicepreședinta Comitetului de management „Gazprom”, a solicitat prelungirea contractului dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” la formula veche pentru încă un an și că indiferent de situație, autoritățile au pregătit un plan de rezervă.

Ulterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a dat asigurări că după ce vor fi finalizate negocierile cu „Gazprom” și va fi semnat un contract nou, vor fi anunțate condițiile de procurare ale gazelor naturale. Cât privește creșterea prețurilor la carburanți și la produsele alimentare, Igor Grosu a declarat că statul trebuie să vină cu noi instrumente care să compenseze aceste majorări, menționând că resurse interne sunt pentru a face acest lucru.

Pe 1 octombrie, Andrei Spînu a anunțat că prețurile în facturi nu se vor schimba odată cu prelungirea contractului pentru o lună. Tot atunci, ministrul Spînu a menționat că R. Moldova va plăti 790 de dolari pentru un metru cub de gaz în luna octombrie, prețul fiind stabilit conform bursei NCG din Germania, însă viceprim-ministrul dă asigurări că acest preț plătit de stat nu va afecta plățile cetățenilor la gaze.

Pe 30 septembrie curent, contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” a fost prelungit pentru o lună. Detalii aici.