Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Președinta Parlamentului European: „Vom…

VIDEO Președinta Parlamentului European: „Vom fi pregătiți când R. Moldova va fi pregătită, pentru că locul R. Moldova este în UE”

„Suntem aici să arătăm sprijin pentru R. Moldova, Ucraina și comunitatea europeană mai amplă. Avem provocări comune: securitate, energie și conectivitate, pe care le putem rezolva doar prin acțiuni comune”. Declarația aparține președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, care participă joi, 1 iunie, la Summitul Comunității Politice Europene (CPE).

„(…) Putem face față riscurilor pe care le reprezintă invazia Rusiei în Ucraina doar testându-ne reziliența (…). Mă bucur să văd atât de mulți lideri din țările vestice și din Balcani pentru că vom pleda pentru integrarea în UE mai rapidă a acestora. Am fost în R. Moldova acum o săptămână, în fața a peste 80 de mii de persoane care au strigat și declarat că locul Moldovei e în UE. Sunt aici, din partea Parlamentului European, unde voi cere acțiuni și soluții comune.

Faptul că ne-am întâlnit astăzi aici nu este doar un gest de sprijin ci și dovada angajamentului nostru încă de când R. Moldova a devenit țară candidată la aderarea la UE, dar și angajamentul nostru pentru ca Parlamentul European să înceapă negocierile de aderare în acest an. Suntem impresionați de viteza cu care R. Moldova a reacționat la recomandările Comisiei UE. Vom fi pregătiți când R. Moldova va fi pregătită, pentru că locul R. Moldova este în Uniunea Europeană”, a afirmat Roberta Metsola.

R. Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se desfășoară 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni, potrivit Grupului Media pentru Știri de Securitate privind summitul Comunității Politice Europene 2023 care va avea loc în R. Moldova (GMSS-CPE).

Summitul are loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.