Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ „Mama l-a tăiat pe…

VIDEO „Mama l-a tăiat pe tata”. Ucigașe sau victime?

La Penitenciarul nr. 7, Rusca, am ajuns în ajunul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Asupra Femeilor, instituită de ONU în anul 2000. Este singurul penitenciar din R. Moldova destinat în exclusivitate femeilor. Aici aflăm că, 25% dintre condamnate își ispășesc pedeapsa pentru omorul soților. La Rusca, am cunoscut trei femei condamnate pentru omor. În toate cele trei cazuri – situații trase la indigo: violență, răbdare, omor, resemnare. În toate cele trei cazuri, crimele au fost comise în zile de sărbătoare, când soții acestor femei, după ce consumaseră alcool în exces, le-au agresat, de altfel, ca de fiecare dată, pe parcursul anilor de viață în doi. Astăzi, toate trei ispășesc pedepse aspre cu închisoarea – de la 10 la 12 ani.

Omorâți de sărbători

Mariana Sârbu este condamnată la 12 ani de închisoare. Ea își amintește cu regret de acea zi:

„A fost într-o zi de duminică, am fost chemați eu și soțul la soacra, am mers pe la amiază, am stat la masă, am servit, soțul a servit mai mult. Spre seară am venit acasă. Cât am stat la soacră, noi nu ne-am sfădit… De obicei, el era foarte agresiv. Foarte greu am trăit în cei 18 ani. Am fost fugărită, am fost bătută”.

Mariana Olari, condamnată la 10 ani de închisoare, povestește cu voce stinsă despre cele întâmplate în ajun de Revelion, în anul 2019:

Publicitate
Publicitate

„Pe la vreo 7, s-a auzit copilul plângând în casă, eu repede am fugit să văd de ce plânge. El mi-a spus că s-a lovit la mână de garderobă. În acest moment, nu-mi amintesc să-l fi înfipt eu cu cuțitul, nu-mi amintesc să fi avut cuțitul în mână. Peste câteva minute, m-am dus să văd ce face soțul. El era întins în pat, cu ochii deschiși. L-am strigat pe nume. Nici o reacție… Am pus mâna pe telefon și am sunat la 112. Am spus că soțul e mort”.

Elena Robu-Grosu, condamnată la 10 ani de închisoare, spune că s-a căsătorit din dragoste, la vârsta de doar 15 ani. După căsătorie, au plecat în Rusia la muncă, încercând să-și ajute astfel tatăl bolnav de cancer. Nu a reușit să-l ajute, iar drumurile sale s-au sfârșit atunci când au apărut copiii. „După nașterea celui de-al doilea copil, soțul a devenit violent și necruțător. Fiecare sărbătoare era transformată într-un „câmp de luptă”. La fel a fost și ziua fatală, care a schimbat viața ei și a copiilor săi.

Mariana Sârbu

Polițiști – complici ai agresorilor

Fiecare dintre cele trei omoruri au fost spontane, neplanificate, având loc după despărțiri, divorțuri, dar mai ales după apeluri repetate la poliție, apeluri după care nu a urmat nimic bun în viața și în relația lor.

Mariana Sârbu spune că, în anii săi de căsnicie, au fost nopți în care s-a ascuns în cimitirul de lângă casă, rămânând printre morminte până dimineață. S-a adresat la poliție de multe ori, dar fără rost:

„Rupeau cererile. Chiar am fost cu soacra bătute, amândouă, și am fost la poliție. I-au spus să nu se atingă de noi, dar a trecut un timp și continua. Cum servea – cum – gata… Veneam de la muncă și, dacă îl găseam dormind, fiind „cinstit”, trebuia să deschid gardul de la cimitir ori să las poarta deschisă… Greu mi-a fost… eu trăiesc lângă cimitir. De multe ori când fugeam, stăteam în cimitir până pe la 2-3 de noapte. Mama mea trăia mai la vale de mine, îmi zicea: „Nu te du în cimitir, vino la mine”, dar nu mă duceam, pentru că el venea și făcea scandal. Nu vroiam și pe mama să o obijduiască și răbdam. Câteodată, stăteam până adormea, pe urmă intram în casă. Mi-a fost foarte greu, dar am răbdat. Mulți îmi ziceau: „Mariana, leapădă-l, du-te peste hotare”, dar băiatul nu am putut să-l lepăd, știind pe ce mâini rămâne. N-am putut. Pentru copil mai mult am răbdat”.

Mariana Olari a rugat să nu-i arătăm chipul în poze. Am respectat solicitarea. Mariana are o față chinuită și o privire speriată. Detenția nu poate șterge de pe chipurile victimelor violenței chinurile suportate în viață:

„Nu-mi aduc aminte dacă am spus că eu l-am înfipt, că era violență în familie. El deseori mă bătea. Eu fugeam de fiecare dată. Am anunțat poliția în 2018, când am fost bătută de el, am fost cu mâna frântă. M-a lovit și m-am pălit cu mâna de garderobă. Atunci au spus că o să-i dea vreo 3 ani de închisoare, eu l-am iertat, deoarece avem doi copii și vrem să-i creștem cu mamă și cu tată. În 2011, după al doilea copil, băieții începeau să meargă deja, el a început cu o palmă, cuvinte urâte, noi am trăit la mămica mea 5 ani. Mama mai vedea când el mă lovea, îi spunea că nu se poate… Cel mai des mă lovea când mămica nu era acasă… Mă întrebau de ce ești vânătă la ochi, la picior. Le spuneam că m-am lovit, îl ascundeam tot timpul, nu le spuneam niciodată părinților ce se întâmplă și am ajuns aici”.

Elena Robu-Grosu, fiind bătută, ajungea la spital, dar apela și la poliție. De mai multe ori s-a convins că polițiștii îl ajutau pe soțul său să scape de răspundere, iar alteori, după divorț, „se angajau” să-i aducă victima, atunci când ea nu accepta să mai comunice cu el. În astfel de cazuri, era bătută cel mai violent:

„Nenumărate plângeri am scris, dar se ducea și „achita”… Spuneau că e familie, lămuriți-vă… Am fost și internată la spital, am avut și cusuturi la cap, dar, după ce am fost internată la spital, soțul îmi spunea: „Dacă scrii plângere, n-o să trăiești”. Mă amenința. De multe ori, mă amenința cu copiii, că o să-mi ia copiii. Pentru mine, copiii erau ceva… ca orice mamă. Ca să fie familia unită, încercam să rabd tot. În 2011 am divorțat, mi-am căutat de lucru, mi-am luat gazdă, dar peste tot eram amenințată, eram urmărită. Primul an după ce am divorțat, încă nu primisem divorțul, a venit un polițist de sector, era în ajun de ziua mea, a intrat în casă, mi-a spus să dau pașaportul, mi-a zis că sunt dată în căutare. Cum pot să fiu în căutare, dacă lucram în oraș? Mi-a zis că trebuie să merg cu el la oficiu. Am mers, dacă trebuie – trebuie. Era vreo ora 6.00. Când am urcat în mașină cu polițistul, în spate era soțul meu. Am ajuns la poliție, polițistul s-a dat jos. La volan era un taxist. M-a luat acasă și am fost foarte tare bătută. De multe ori, după ce mă bătea, dacă aveam vânătăi, mă trimitea la mama mea, până se lecuiau vânătăile. E foarte greu, foarte dureros să răscolesc totul”.

Mariana Olari

Eu am strigat: Dima, ieși, că mama l-a tăiat pe tata”

Pentru că, ani în șir, nimeni nu le-a făcut dreptate, lăsându-le să doarmă prin cimitire, să se ascundă prin râpi sau, de frica morții, să fugă de acasă cât le țineau picioarele, într-o clipă de disperare, au lovit ele, apărându-se…

Despre omor, Mariana Sârbu povestește ca despre un film de groază: „Stăteam culcați, el la perete, eu la margine, iar lângă pat aveam o măsuță. El m-a numit cu cuvinte urâte și când a dat să mă lovească, eu m-am ridicat, el m-a apucat de păr, eu m-am întors, nu știu cum am nimerit cu cuțitul în mâini, l-am lovit de două ori, după care am aruncat cuțitul și am ieșit afară. Fiul era în camera lui. Avea atunci 16 ani. Eu am strigat: „Dima, ieși, că mama l-a tăiat pe tata”. Am ieșit afară, am luat telefonul, am sunat Salvarea, a venit, l-au luat, după aceea a venit Poliția, clar lucru. El a decedat a doua zi, dimineața, pe la ora 5 și 7 minute. Îmi pare rău de ce am făcut. Nu am vrut… am răbdat… Nu am făcut intenționat… Că dacă făceam intenționat, puteam să fac așa ca să nu stau aici”.

Mariana Olari a fost determinată să-și asume omorul soțului său, deși, nu este sigură și până azi că ea l-a omorât: „Procurorul mi-a spus că, dacă nu merg în „priznancă” (dacă nu își recunoaște vina, n.r.), voi primi 18 ani, iar dacă merg în „priznancă” și o să spun că eu, vor fi 10 ani. Atunci nu știam ce să zic, cum să răspund și am zis că, da, dacă au fost amprentele mele, cred că eu am fost. În seara ceea, eram și mătușa, și moșul, și a mai fost un băiat din mahală, cumătru de-al nostru. El, în timpul cela, s-a dus. Eu nu știu că eu l-am înjunghiat pe soț sau cumătrul care era acolo. M-au arestat, m-au dus la Penitenciarul 13, am mai făcut apeluri pe acasă, mi-au spus că, primăvara, au găsit alt cuțit și nu se știe cine, ce și cum a făcut. Dovada a fost că amprentele au fost ale mele”.

Elena Robu-Grosu a răbdat violența și umilința până în ziua în care „am stat la masa de sărbătoare puțin, a mai servit, a adăugat la ce avea în cap, s-a iscat o ceartă, nu-mi aduc aminte care. Atunci a încercat să ia cuțitul… Dar cuțitul era lângă mine. Am luat cuțitul și nu știu cum… E foarte trist să-mi amintesc. Mătușa a chemat Salvarea, a chemat Poliția, dar deja era mort”.

Așteptate la libertate

Toate trei regretă cele întâmplate, mai ales pentru că, fiind condamnate la ani grei de pușcărie, nu și-au putut crește copiii, așa cum ar fi vrut, așa cum și ei au meritat să crească, alături de mamele lor.

Mariana Sârbu își amintește despre frica prin care a trecut după omor. „Eu tare mă temeam că feciorul se va îndepărta de mine. După 72 de ore, cât am fost închisă la început, l-am întrebat: „Dima, ți-i ciudă pe mama?”. El m-a întrebat: „Pentru ce?”. „Pentru că l-am tăiat pe tata”. El a zis: „Nu, mamă”. Când mai crescuse și el sărea la bătaie, eu strigam: „Dima, tata mă bate”. El venea și îl întreba: „Pentru ce, dacă ea numai ce a venit de la lucru? Spune, care-i motivul”. Și el începea cu înjurături… Băiatul a înțeles că am dus o viață grea… La judecată a și spus de ce nu l-am lepădat. „Cum să-l lepede, dacă el a zis: „Te duci unde te duci, și unde te găsesc, acolo te omor”. „Mama de nevoie a trăit cu dânsul”.

Mariana așteaptă ziua eliberării, când va putea pleca la fiul său, în Spania, unde ar putea munci împreună la o brutărie. „A zis că, atunci când ies, voi pleca și vom lucra împreună la brutărie. Cu mare dragoste, mai așteptăm. Îs mulțumită de băiat. E la locul lui, s-a aranjat, mă susține foarte tare. Tot timpul îmi spune: „Mamă, nu te gândi unde ești, și o să treacă mai ușor”.

Mariana Olari are un Jurnal în care își notează toate gândurile, toate discuțiile, toate planurile legate de cei doi feciori ai săi, de 10 și 11 ani. „Au trăit ceva timp sub tutela unei familii, după caream rugat-o pe sora, că ar fi mai bine ca copiii să fie la părinții mei acasă. Sora s-a decis și i-a luat din septembrie cu totul la ea. Acum sunt cu sora, amândoi. Cu ce pot, eu îi ajut, cu salariul de aici de la noi, că lucrez la bucătărie. Salariul e 1200, dintre care achit „iscul” (prejudiciul, n.r.) pentru soacra – 140 de mii. Ea a cerut și noi ne străduim câte oleacă, din ceea ce avem, să achităm și acolo, că vrem acasă, lângă copilașii, care ne așteaptă. Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, că am ajuns în așa situație. Dacă nu era el, eram eu sau invers”.

De dragul feciorilor săi, Elena Robu-Grosu a însușit în închisoare trei meserii: brutar, frizer și bucătar. Ea consideră că, având aceste profesii, își va putea ajuta copiii după eliberare. „Nu-mi este frică de libertate. Am doi băieți de care sunt mândră. Mult m-am temut că, ajungând aici, ca băieți, ar alege un drum greșit: fumat, servit… Dar sunt o mamă mândră, ei mi-au inspirat așa o putere, răbdare, ca să trec peste toate acestea… Le doresc la toate mamele care sunt aici să aibă așa copii, să le inspire așa încredere, să treacă peste toate încercările pe care le-am avut între acești pereți”.

Elena Robu-Grosu

Ce le-ar spune altor femei, victime ale violenței?

Mariana Sârbu: „Le-aș spune să nu rabde, să dezlege calul deodată. O văzut că nu merge, nu tre să rabde, că iaca unde ajungem, iată rezultatul. Dacă nu-i înțelegere deodată, să facă divorțul.

Penitenciarul ista oleacă m-a trezit la viață, acum mi-am dat seama că trebuia să las totul și să plec”.

Mariana Olari: „E o tragedie pentru noi, pentru copiii noștri și pentru părinții care au suferit în urma mea și, pe viitor, la alte fete, alte femei care trăiesc cu frica în sân, mai bine să lase și să meargă cu copilul în brațe, că nu s-ar pierde niciodată”.

Elena Robu-Grosu: „Niciodată să nu rabde. A fost prima palmă, va urma și a doua. Da, se spune că trebuie să ierți, dar iertarea nu duce la nimic. Eu am iertat, am divorțat, m-am întors înapoi, că e tată la copii, dar n-a dus la bine. Copiii acum, atâția ani cât sunt aici, au stat nu cu străinii, cu rudele, dar nu-i mama și nu-i tata. Cred că ar fi bine să fie mama cu copiii, să nu rabde toate loviturile, toate înjosirile din partea soțului, să aibă curaj și putere de a spune STOP ori să apeleze la cineva de încredere. Eu nu știam, dar acum știu multe, că am citit mult, știu unde ți se pot deschide ușile”.

E prea aspru să pedepsești o femeie care și până la asta a fost pedepsită”

Olga Rusu, psihologă

Olga Rusu, psihologă la Penitenciarul Rusca:

Maltratate zi și noapte, după cum spun unele, trezite din somn, ca să consume alcool cu ei, iar nedorind să consume alcool, motivând că sunt copiii sau că a doua zi este la muncă, să fie bătută. Nu cred că e un eveniment fericit în viața unei femei.

Nu ca și sfat, dar ca o recomandare – să nu aibă frica de a vocifera ceea ce trăiesc ele. Mai trăim cu niște stereotipuri din trecut, când li se spunea: te-ai căsătorit – rabdă, ce-o să zică vecinul, mama. Acum optăm pentru posibilitatea de a-și lua copiii și a pleca, sau singură, dacă nu are copii, și să apeleze la diferite centre care s-au deschis acum în sprijinul femeii. Eu cred că aceasta e o regulă de aur, de a putea și de a avea curaj să te rupi din mâna agresorului. Multe nu au curaj.

În stabilirea termenului de detenție sau în alte legi avem lacune… E prea aspru să pedepsești o femeie care și până la asta a fost pedepsită. Cred că legiuitorul mai are de lucrat asupra legilor care spun cum să pedepsești o victimă a violenței.

Deținutele condamnate pentru omor declară că s-au aflat în legitimă apărare

Arina Țurcanu, avocată

Arina Țurcanu, avocată, Centrul de Drept al Femeilor

În cazul femeilor care ispășesc pedeapsa cu închisoarea pentru violență în familie soldată cu deces, care, anterior, au fost victime, nu pot să zic că legislația este foarte prietenoasă, pentru că femeile, care mult timp s-au aflat într-un cerc al violenței, unele poate au raportat actele de violență, iar altele poate nu au raportat din varii motive. La moment, legislația nu le dă un spectru foarte larg de privilegii, ca să le fie redusă pedeapsa pentru această circumstanță, adică pentru că au fost în stare de victimitate foarte mult timp. La această etapă, circumstanțele atenuante care sunt prevăzute în Codul Penal, nu include și situația de aflare într-o stare de victimitate. Avem multe cazuri când femeile mult timp au răbdat violența și, în circumstanțe critice, au ripostat partenerului de viață care era violent și au ajuns să-și ispășească pedeapsa cu închisoarea. Art. 201/1, violența în familie, soldată cu deces, pedeapsa pentru o astfel de infracțiune e de 12-15 ani. Există o posibilitate, art. 79, Cod Penal, care prevede că instanța poate reduce sau pronunța o pedeapsă sub minim, dacă sunt circumstanțe excepționale. De multe ori, femeile care își execută pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul Rusca, atunci când le consultăm în cadrul proiectului pe care îl avem cu Centrul de Drept al Femeilor, declară că s-au aflat în legitimă apărare. Cu-adevărat, legea noastră prevede liberarea de răspundere penală în legătură cu legitima apărare, dar în practică asta nu se întâmplă sau e foarte greu de demonstrat și, cu regret, majoritatea ajung să execute pedeapsa.

În 2020, până la pandemie, Centrul de Drept al Femeilor a făcut analiza compatibilității legislației noastre cu Convenția de la Istanbul și s-au făcut recomandări de amendare a legii, astfel încât victimele violenței în familie să fie protejate, inclusiv când ajung în astfel de situații critice. Dar la această etapă încă nu avem introdusă această modificare.

Când ești supusă violenței, solicită plasament temporar la centrele care prestează servicii victimelor violenței în familie.

  • Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor;
  • Asociația împotriva Violenței „Casa Mărioarei”;
  • Centrul maternal „Ariadna”, Drochia;
  • Centrul de Criză Familială „Sotis”, Bălţi;
  • Centrul de Plasament Temporar pentru Copii, Bălți;
  • Centrul raional Maternal „Pro-Femina”, Hînceşti;
  • Centrul Maternal „Pro Familia”, Căuşeni;
  • Centrul Maternal, Cahul.
  • Solicită instanței de judecată instituirea măsurilor de protecție și obligarea agresorului să părăsească temporar domiciliul comun.

Notează, ca să ai la îndemână, telefonul de încredere pentru victimele violenței în familie și sexuale – 0 8008 8008.

Publicitate
Publicitate