Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Protest în fața CC.…

LIVE Protest în fața CC. Oamenii scandează „Noi suntem poporul”. Deputat al Platformei DA: „Se forțează nota, se joacă cu țara și cu oamenii”

Foto: Facebook/ PAS

Mai mulți oameni s-au adunat vineri, 23 aprilie, în fața Curții Constituționale (CC) pentru a protesta pașnic. Se întâmplă după ce deputații PSRM – ȘOR, cu 53 de voturi, au aprobat o decizie cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului din 16 august 2019 privind numirea unui judecător la CC.

Manifestanții susțin că au venit la protest „pentru a apăra justiția”. Nemulțumiți de hotările adoptate de parlamentarii PSRM – ȘOR, oamenii au venit cu pancarte în fața instituției și scandează: „Doar Dodon și Plahotniuc – țara de râpă o duc”, „Plahotniuc, Șor și Dodon, țara nu este a lor”, „Noi suntem poporul”.

LIVE TEXT

16:00 Manifestanții claxonează în semn de protest.

15:36 La manifestație participă și liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.

15:35 Alexandru Slusari, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) încearcă să intre în clădirea CC pentru a afla dacă fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, care a fost numit de deputații PSRM – ȘOR judecător la CC, a venit la CC: „Voiam să întreb dacă a venit cineva aici? Am auzit că Lupașcu va veni la CC cu poliția. Nu a venit nimeni, am înțeles (…) Valoarea a ceea ce s-a votat azi în Parlament este zero. Eu cred că Igor Dodon înțelege foarte bine că n-are nicio șansă. Se forțează nota, se joacă cu țara și cu oamenii din cauza faptului că Dodon vrea o poziționare mai bună înainte de alegeri”.

Foto: Facebook/ PAS
Foto: Facebook/ PAS

Deputații PSRM – ȘOR, cu 53 de voturi, au aprobat vineri, 23 aprilie, o Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.

Potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin Hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituționale.

Fostul președinte al CC Alexandru Tănase califică declarația pe care deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au citit-o și aprobat-o împreună cu deputații din Partidul Politic ȘOR, vineri, 23 aprilie, în Parlamentul de la Chișinău și prin care au cerut demisia a trei judecători din cadrul Curții Constituționale (CC), acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale, drept o declarație politică care reflectă viziunile celor care au votat-o.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca, a publicat vineri, 23 aprilie, textul integral al declarației pe care deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au citit-o în Parlament și prin care au cerut demisia a trei judecători din cadrul Curții Constituționale (CC), acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale. Proiectul a fost votat de către deputații PSRM – ȘOR. Parlamentarii din opoziție califică acțiunea drept atac asupra Curții Constituționale (CC).

Deputații Partidului Socialiștilor îi acuză pe judecătorii constituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca de „uzurparea Curții Constituționale”.

Deputații din opoziție, cei din PAS și Platforma DA au calificat inițiativa socialiștilor drept populism. Potrivit PAS, proiectul de hotărâre prezentat de PSRM reprezintă un atac asupra Curții Constituționale (CC).

În curând, în R. Moldova, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. După mai multe luni de incertitudine, pe scena politică a R. Moldova urmează schimbări majore. Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.

Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

După Avizul emis de CC, șefa statului a anunțat că „în curând” va semna decretul de dizolvare a Parlamentului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.