Principală  —  IMPORTANTE   —   În timp ce Igor Dodon…

În timp ce Igor Dodon declara că Maiei Sandu îi este „frică” să meargă la dezbateri, s-a discutat despre ziua și ora întrunirii

Igor Dodon, candidatul susținut de PSRM la alegerile prezidențiale, o acuză pe contracandidata sa, Maia Sandu, că i-ar fi „frică” să se prezinte la dezbateri, deoarece „nu are ce spune”. Acesta spune că reprezentanții celor două staff-uri aveau planificată pentru vineri dimineață o discuție, care nu a avut loc. De partea cealaltă reprezentanții staff-ului candidatei PAS spun că discuția a avut loc și că cel mai probabil Dodon nu a reușit să se informeze.

În cadrul vloggului său de vineri, Dodon a spus că i-a propus contracandidatei sale două dezbateri, pentru zilele de de marți și joi, aceasta însă ar fi refuzat.

Acesta opinează că refuzul Maiei Sandu ar veni din „frică că nu are ce spune”.

„Ar striga 20 de minute „Dodon hoț”, la pușcărie, despre kulioace și ce mai spun ei și apoi nu ar avea ce spune. Îi este frică. Noi le-am propus să fie organizate două dezbateri. Ea a insistat pe o dezbatere, pe teren neutru. Azi dimineață echipele trebuiau să se întâlnească, dar vedem că ei deja nu răspund la telefon”, a spus Igor Dodon.

Solicitați de ZdG reprezentanții staff-ului electoral al Maiei Sandu ne-au spus că discuția dintre reprezentanții celor două staff-uri a avut însă loc și că cel mai probabil asta s-a întâmplat în timpul intervenției live a președintelui în exercițiu.

Cât privește dezbaterea care urmează să aibă loc, purtătoarea de cuvânt a PAS, Aurica Jardan, ne-a spus că s-a discutat despre ziua și ora dezbaterii, iar acum s-ar analiza capacitatea tehnică a două locații – Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) sau pe terenul unui agent economic.

Anterior, același Dodon spunea la o intervenție la Prime TV că dezbaterea va avea loc miercuri, 11 noiembrie, începând cu ora 19:00. Detalii despre locație vor fi comunicate luni, 9 noiembrie.

Acum două zile, Maia Sandu a anunțat că este gata să meargă la dezbateri electorale cu contracandidatul său, Igor Dodon, pe un „teren neutru”, ales de staff-urile celor doi.

Maia Sandu vrea dezbateri pe un teren neutru: Singura dezbatere la care trebuie să meargă Igor Dodon este cea cu procurorii, dar din respect pentru oameni voi merge la una

În cadrul unei conferințe de presă Sandu a declarat că „singura dezbatere la care trebuie să meargă Igor Dodon este cea cu procurorii”, însă, din respect pentru cetățeni a decis să meargă la dezbateri cu acesta.