Principală  —  IMPORTANTE   —   Fostul premier Chicu anunță denumirea…

Fostul premier Chicu anunță denumirea partidului său și susține că a fost creat Grupul de inițiativă pentru înregistrarea formațiunii: foști membri ai Guvernului, secretari de stat și actuali primari – în echipă

Fostul premier al R. Moldova, Ion Chicu, a anunțat miercuri, 31 martie, că a fost creat Grupul de de inițiativă pentru înregistrarea partidului pe care îl înființează. În context, Chicu menționează că formațiunea se va numi Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM).

Anunțul a fost făcut de fostul premier printr-un mesaj postat pe pagina lui Facebook.

„Împreună cu mai mulți colegi am creat Grupul de inițiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (…). Obiectivul principal al PDCM constă în dezvoltarea și modernizarea Țării noastre Republica Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană”, scrie Ion Chicu, pe Facebook.

Chicu a anunțat și numele unor persoane care vor face parte din echipa partidului lui. Pe listă se regăsesc foști miniștri din Guvernul pe care l-a condus, printre care ex-ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, ex-ministrul Economiei, Anatol Usatîi, secretari de stat, șefi de direcții, actuali primari, dar și directori de instituții.

Sunt onorat să fac parte dintr-o echipă de patrioți ai Țării, care de-a lungul activității lor au manifestat mult profesionalism și respect față de oameni: Viorica Dumbrăveanu (ex-Ministru MSMPS), Vasile Tomuz (Vicedirector Institutul Mamei și Copilului), Anatol Usatîi (ex-Ministru MEI), Iulia Costin (Director ODIMM), Marina Golovaci (Vicedirector Asociația Medicală Teritorială Buiucani), Liliana Iaconi (Secretar general al Guvernului), Alexandru Botnari (Primar mun.Hâncești), Sorina Ciobanu (Director Școala de muzică din or. Șoldănești), Mihail Catan (Primar s. Molești, Ialoveni), Ivan Gheorghiu (Secretar de stat MECC)l Alexandru Holostenco (Director Spitalul de Copii „Valentin Ignatenco”), Victor Coadă (antreprenor, ex-Director SFS), Natalia Postică (șef adjunct de Direcție Cancelaria de stat), Marin Alla (angajat al Cancelariei de stat, expert în drepturile omului și relațiile interetnice), Elena Gavriliță (sef Direcție MSMPS), Luigi Savoia (specialist în strategie de marketing și comunicare), Djulieta Popescu (sef Direcție MSMPS), Iulian Oltu (Director Spitalul de Dermatologie și Maladii comunicabile), Marin Ursachi (Director IP „Baza auto a Cancelariei de stat”), Eugen Bălțat (Coordonator al inițiativei SOS-minor), precum și mulți alți colegi din diferite domenii”, mai scrie Chicu pe Facebook.

La 17 martie, Ion Chicu a anunțat despre înființarea partidului, menționând că noua formațiune va fi una de centru-dreapta și va avea drept obiectiv integarea europeană a R. Moldova.

La 23 decembrie 2020, Guvernul condus de Ion Chicu și-a dat demisia. Atunci, Chicu a declarat că a luat decizia după ce s-a consultat cu președintele R. Moldova, de atunci, Igor Dodon și președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Ion Chicu a fost desemnat de Dodon în calitate de candidatat la funcția de prim-ministru, după ce membrii blocului electoral ACUM au declarat că nu vor înainta și nu vor accepta o altă candidatură la funcția de premier, decât cea a liderului PAS, Maia Sandu.