Principală  —  IMPORTANTE   —   „Locul lui Plahotniuc l-a ocupat…

„Locul lui Plahotniuc l-a ocupat Dodon”. Analiști politici, despre evenimentele de acum un an, atunci când guvernarea de la Chișinău a luat o nouă întorsătură

Ca astăzi, acum un an, 8 iunie, 2019, în Parlamentul R. Moldova se desfășura o ședință care a însemnat începutul sfârșitului pentru regimul oligarhic condus de Vladimir Plahotniuc. Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și cei din Blocul ACUM (PAS și PPDA) au format o coaliție, ceea ce a dus la eliminarea Partidului Democrat (PDM) de la putere. Pe ultima sută de metri înainte de a expira termenul când mai putea fi formată o majoritate parlamentară, PSRM și Blocul ACUM au semnat un acord de înțelegere temporară, au numit-o pe Zinaida Greceanîi președintă a Legislativului și au învestit Cabinetul de miniștri condus de către Maia Sandu.

Cu toate aceste coaliția dintre PSRM și Blocul ACUM a durat cinci luni, mai precis până la 8 noiembrie, 2019, atunci când membrii fracțiunii parlamentare a PSRM au rupt documentul care prevede acordul semnat între cele două formațiuni, acuzându-i pe cei din ACUM și pe premierul Maia Sandu că au încălcat prevederile acordului atunci când Guvernul și-a asumat răspunderea privind modificarea Legii Procuraturii. Totodată, scena politică din R. Moldova a luat o altă întorsătură pe 12 noiembrie 2019, atunci când Cabinetul de miniștri condus de Maia Sandu a fost demis printr-o moțiune de cenzură înaintată de deputații socialiști.

Ziarul de Gardă a contactat câțiva analiști politici care au schițat câteva opinii referitor la evenimentele ce au avut loc atunci dar și despre evenimentele ce au avut loc până astăzi, 8 iunie, 2020.

„În toată această perioadă, Dodon și-a atribuit mai multă putere decât este capabil să o aibă”

Potrivit analistului Politic, Ion Tăbârță, șeful statului, Igor Dodon, și-a atribuit mai multă putere decât este capabil să o aibă. Totodată acesta a menționat că procesul de dezoligarhizare început anul trecut trebuie continuat, însă cu altă guvernare, fiindcă actualul Guvern nu este capabil și nici nu are acest scop și interes.

„A fost un an contradictoriu, pentru că inițial acea coaliție de dezoligarhizare a inițiat mai multe decizii care trebuiau să ducă la ,,decapturarea” statului. Aici trebuie făcută o distincție clară, acei din Blocul ACUM într-adevăr se preocupau de acest lucru, chiar dacă au avut greșeli. Cu toate acestea însă intenția lor era una clară. PSRM însă, după ce s-au calmat lucrurile de pe arena politică, mai exact Igor Dodon a început procesul de întărire a puterii personale și de substituire a coaliției dintre Blocul ACUM și PSRM cu o coaliției a puterii în jurul lui Igor Dodon.

Acele inițiative care trebuia să ducă la dezoligarhizarea R. Moldova au fost stopate. Regimul oligarhic la care a fost pus capăt în iunie 2019 a fost unul de scurtă durată. A fost mai degrabă înlocuirea cleptocratică a regimului oligarhic. În toată această perioadă am observat puterea construită în jurul lui Dodon, acesta și-a atribuit mai multă putere decât este capabil ca să o aibă. Cu toate acestea, trebuiesc schimbate încă foarte multe lucruri. Procesul început anul trecut trebuie continuat, însă cu altă guvernare, fiindcă actualul Guvern nu este capabil și nici nu are acest scop și interes ca să dezoligarhizeze statul. Blocul ACUM  a avut prioritatea de bază axată pe justiție. Din momentul în care toate atenția a fost îndreptată spre acest lucru, au fost scăpate mai multe momente importante„, ne-a comunicat Ion Tabârță.

Locul lui Plahotniuc l-a ocupat Dodon”

Analistul politic, Anatol Țăranu, susține că din moment ce Guvernul Sandu a fost demis, situația politică a revenit în „albia veche”. Potrivit lui Țăranu, unica schimbare ce avut loc a fost că „locul lui Plahotniuc la ocupat Dodon”. Acesta a mai spus că sistemul politic continuă să activeze după aceleași reguli și cu aceeași intensitate ca înainte de 9 iunie 2019.

„În R. Moldova, pe scena politică s-au produs schimbări, doar că au fost schimbări de fațadă. Un regim oligarhic a fost înlocuit cu un alt regim oligarhic, mai bine zis: s-au schimbat dominanții la vârful piramidei oligarhice. Sistemul a rămas intact. A existat o speranță că acest sistem ar putea fi dezagregat, dar în rezultatul greșelilor pe care le-a comis forțele democratice, care au venit la guvernare împreună cu socialiștii, această șansă a fost ratată.

Din momentul căderii Guvernului Sandu situația a revenit în albia veche – doar cu o singură schimbare – locul lui Plahotniuc l-a ocupat Dodon. În rest, sistemul continuă să activeze după aceleași reguli și cu aceeași intensitate. Acum toate speranțele moldovenilor sunt legate de alegerile prezidențiale din această toamnă. Aceste alegeri ori va consolida situația care s-a creat după trecerea puterii politice în totalitate sub puterea lui Dodon, ori alegerea unui președinte din tabăra democratică și pro-europeană, care va deschide culoarul unor posibilități pentru a schimba sistemul.


Evenimentele ce s-au produs cu un an în urmă au creat o șansă spre bine, însă aceasta nu s-a realizat, a eșuat. Acest lucru se datorează faptului că forțele democratice nu au fost capabile să aprecieze just prioritățile de care trebuiau să se conducă în politică. Prioritățile au fost identificate greșit și ca rezultat avem ceea ce avem. Nu trebuia să fie formată o guvernare de lungă durată alături de Igor Dodon. Așa cum a fost folosit Dodon pentru a-l da jos pe Plahotniuc, așa trebuia să fie folosit potențialul Partidul Democrat. Echipa Maiei Sandu nu a fost capabilă să identifice foarte precis și corect prioritățile politice. Trebuia folosită la maxim declarația Parlamentului despre statul capturat. Această declarație a avut un caracter declarativ fără aplicare practică”, a comentat pentru Ziarul de Gardă, Anatol Țăranu.

Situația din R. Moldova este cam la fel ca atunci când era Plahotniuc la putere”

Foto: curentul.md

Cu un an în urmă a fost un eveniment ieșit din comun pentru R. Moldova, din punct de vedere politic, fiindcă s-au aliniat două componente care păreau a fi imposibil de a fi puse la masa de negocieri. Cu toate acestea, intențiile au fost bune. Regimul lui Plahotniuc a căzut. Mișcarea care a avut loc cu un an în urmă a fost percepută ca o izbăvire a multor lucruri rele și proaste prin care R. Moldova a trecut.

Acum însă putem să observăm că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Chiar dacă intențiile guvernului condus de Maia Sandu a avut intenții bune, acestea nu au fost îndeplinite din cauza reticenței din partea lui Igor Dodon, față de reforma justiției. Situația din R. Moldova este cam la fel ca atunci când era Plahotniuc la putere. Dacă aruncăm o privire asupra situației economice vedem că pandemia a afectat foarte mult bunăstarea cetățenilor R. Moldova. Eu anul trecut am fost deacord cu această coaliție între PSRM și Blocul ACUM, pentru ca R. Moldova să se izbăvească de Plahotniuc. Cu toate acestea, Blocul ACUM a făcut foarte multe greșeli în raport cu socialiștii. Probabil lipsa experienței în politică a Blocului ACUM a dus la ceea ce este acum. Atunci când PSRM a înțeles că nu mai are nevoie de acest Bloc, pur și simplu l-a dat cu piciorul. Blocul ACUM a mers prea departe în ceea ce ține de negocierile pe care le-a avut cu PSRM. Era poate foarte bine să fie creată atunci doar o coaliție de moment„, a declarat pentru Ziarul de Gardă, analistul Veceaslav Berbeca.

Echipa oligarhică nu poate fi evacuată în totalitate din politica moldovenescă”

Politologul Corneliu Ciurea a declarat că echipa oligarhică nu poate fi evacuată în totalitate din politica moldovenesc. Aceștia sunt dornici de revanșă și acest lucru creează probleme pentru întreaga scenă politică a R. Moldova.

„Evenimentele din iunie au dat un imbold pozitiv vieții politice din R. Moldova. Au fost implicate și alte echipe politice care anterior erau doar în opoziție, ceea ce este un lucru pozitiv. E vorba și de dreapta pro-europeană, care și acum este activă. Totodată, socialiștii după această perioadă au început să conteze mai mult. Schimbările au dus spre o ameliorare. Cu toate acestea e clar că este departe de perfecțiune situația creată. Evenimentele din iunie anul trecut au creat și un dezechilibru.

Echipa oligarhică nu poate fi evacuată în totalitate din politica moldovenescă. Aceștia sunt dornici de revanșă și acest lucru creează probleme pentru întreaga scenă politică a R. Moldova. Marea provocare pentru politica moldovenească este modul de infiltrare al partidelor oligarhice (Partidul Politic ,,Șor” și Grupul Parlamentar ,,Pro Moldova”). Aceste partide dezechilibrează scena politică din motiv că ei consideră că au fost nedreptățiți. Blocul ACUM a acționat sub dictarea partenerilor externi. Acum este important ca aceștia să acționeze sub aceeași manieră pentru a scăpa de pactul rusesc, dar să acționeze pe cont propriu, fără a fi influențați”
, a spus Ciurea.

VIDEO/ Dodon își atribuie meritele debarcării guvernării democrate, iar opoziția spune că „după fuga lui Plahotniuc, nu s-a schimbat nimic”. Reacția politicienilor la un an de la schimbarea puterii de la Chișinău

La 12 noiembrie 2019, Guvernul Sandu a fost demis cu voturile a 63 de deputați socialiști și democrați, după ce acesta își asumase răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii. Peste doar două zile, socialiștii și democrații au învestit Guvernul „tehnocrat” condus de către Ion Chicu. Oficial, PSRM și PDM au semnat acord de coaliție la 16 martie 2020.