Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PSRM a rupt acordul de…

PSRM a rupt acordul de coaliție cu ACUM. Ultimatumul dat de socialiști

Membrii fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au rupt documentul care prevedere acordul semnat între PSRM și bolocul electoral ACUM, acuzându-i pe cei din ACUM și pe premierul Maia Sandu că au încălcat prevederile acordului atunci când Guvernul și-a asumat răspunderea privind modificarea Legii Procuraturii.

Chiar dacă au rupt documentul privind acordul dintre PSRM și ACUM, socialiștii susțin că își doresc păstrarea coaliției de guvernare în același format, împreună cu blocul electoral ACUM.

„Noi vrem să păstrăm această coaliție, acest guvern, vrem să mergem împreuna, toate cele trei componente a coaliției de guvernare, înainte. Noi putem să dăm aport prin expertiză, prin acei oamenii care cunosc și pot să aducă valoare în ceea ce ține de reforma justiției, insă pe noi ne-au desconsiderat”, a declarat Bolea.

Socialiștii mai spun că i-au cerut premierul Maia Sandu să retragă proiectul prin care guvernul și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii și că vor aștepta până astăzi, 8 noiembrie, ora 15:00, atunci când deputații se vor întruni în ședință.

„Unica cale de a ieși din această situație este ca Maia Sandu să retragă acest proiect prin care și-au angajat răspunderea. Noi, 36 de deputați suntem gata să susținem orice proiect privind reformarea justiției, în Parlament și la Guvern, însă aici au dat de înteles ca nu au nevoie de Parlament și fără ca să se consulte cu colegii din majoritatea parlamentara. Până la ora 15:00 mai este, să vedem ce o să facă. Ei au rupt toate acordurile. Timp mai este până la 15:00. Să vedem ce decizie va lua”, a spus Bolea.

Deputații se întrunesc în ședință plenara astăzi, 8 noiembrie, la ora 15:00.

Pe ordinea de zi este un singur subiect: adresarea premierului Maia Sandu, care la 6 noiembrie curent și-a angajat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii. 

Miercuri, 6 noiembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru o nouă modificare la Legea Procuraturii, asta după ce ministra Justiției, Olesea Stamate, a declarat că rezultatele concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general vor fi anulate din cauza faptului că procesul a fost viciat.