• Dosarul procurorului Cociu: O nouă amânare în locul pronunțării sentinței

    Dosarul procurorului Cociu: O nouă amânare în locul pronunțării sentinței
    vizualizări
    19 mai 2019 | 13:24

    Magistratul Grigore Manoli a amânat, repetat, pronunțarea sentinței în dosarul procurorului Lilian Cociu, judecat pentru tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate. Judecătorul nu a explicat părților prezente în ședința de luni, 13 mai, motivele pentru care a amânat pronunțarea sentinței. Totodată, ședința în care urma să fie pronunțată sentința nici măcar nu a fost anunțată pe portalul instanțelor de judecată, așa cum prevede legislația.

    La ședința de judecată din dosarul penal în care procurorul Lilian Cociu și polițistul Victor Ababii, luni, 13 mai, s-au prezentat toate părțile din dosar, cu excepția părții vătămate, Andrei Crăciun și a avocatului acestuia. Judecătorul Grigore Manoli, însă, după ce a notificat prezența părților, a anunțat, fără a oferi alte explicații, că pronunțarea sentinței se amână pentru data de 27 mai, pentru că „instanța nu este gata”.

    Ședința de judecată nu a fost anunțată pe portalul instanțelor

    Nu este pentru prima dată când judecătorul decide să nu pronunțe sentința în acest dosar. La 21 ianuarie 2019, pronunţarea sentinţei în dosarul lui Lilian Cociu a fost amânată, fără a fi explicate motivele. Şi la şedinţa din 21 decembrie 2018, conform informaţiilor de pe portalul instanţei, judecătorul Grigore Manoli urma să anunţe sentinţa, dar, la fel, s-a răzgândit. „Instanţa a invocat motive excepţionale pentru amânarea pronunţării sentinţei”, a declarat atunci procurorul Ruslan Lupaşcu. Marţi, 5 februarie 2019, în dosarul procurorului Lilian Cociu era anunţată, pentru a treia oară, pronunţarea sentinţei. În loc de sentinţă însă, judecătorul a dat citire unei încheieri prin care a dispus ca, în dosar, să fie reluată cercetarea judecătorească.

    Ulterior, pe dosar au avut loc alte patru ședințe, dintre care una a fost amânată. Conform informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, ultima ședință lucrativă pe dosar a avut loc la 12 aprilie, iar la rubrica „rezultatul ședinței” se menționa, din nou „pronunțarea sentinței”. Și atunci însă s-a amânat luarea unei decizii finale. Ședința de judecată din 13 mai 2019 nu a fost anunțată pe portalul instanțelor de judecată, la fel cum încă nu este anunțată nici ședința din 27 mai. La solicitarea ZdG, reprezentanții Judecătoriei Chișinău ne-au anunțat că plasarea informațiilor despre ședințele de judecată ține de competența „echipei judecătorului”. În biroul acestuia însă nu a răspuns nimeni pentru a ne explica motivele pentru care nu sunt plasate informații despre ședințele de judecată din dosar.

    Se solicită doi ani de închisoare pentru procuror și trei ani pentru polițist

    În 2007, în cadrul investigării unui caz de omor al unei persoane şi tentativei de omor al unei alte persoane, în apropriere de Durleşti, procurorul Cociu nu a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului şi a pus neîntemeiat sub învinuire o persoană, iar ulterior a remis cauza penală în privinţa acesteia în instanţa de judecată. Ulterior, Andrei Crăciun a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii incriminate, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 21 ani închisoare, iar în 2013, după ce s-a aflat în detenţie mai mult de 5 ani, acesta a fost achitat şi pus în libertate, după ce s-a stabilit că infracţiunea nu a fost comisă de el. Adresându-se în instanţa de judecată în ordine civilă, Andrei Crăciun a obţinut, pentru aflare ilegală în detenţie, o compensare a prejudiciului moral în valoare de 1,5 milioane de lei, sumă încasată din bugetul de stat.

    Procurorul Ruslan Lupașcu, în gestiunea căruia se află dosarul penal, a solicitat aplicarea unei pedepse de doi ani de închisoare pentru procurorul Lilian Cociu, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite functii timp de cinci ani şi de trei ani de privațiune pentru poliţistul Victor Ababii, judecat pentru falsificarea unor acte procesuale în același dosar. Ambii inculpaţi pledează nevinovaţi.

    Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Live/ Lansarea Partidului Politic „NOI” cu sloganul „Noi reînnoim Moldova”

    La 11 iulie curent se lansează Partidul Politic „NOI”. Evenimentul se desfășoară în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din mun. Chișinău. Știrea se actualizează.
    Live/ Lansarea Partidului Politic „NOI” cu sloganul „Noi reînnoim Moldova”

    Alte 284 de cazuri de infectare cu Covid-19 și cinci decese. S-a stins o soră-gospodină de la spitalul din Briceni

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a anunțat despre alte 284 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 care au fost confirmate astăzi în R. Moldova, dintre care 12 în Transnistria. Din numă…
    Alte 284 de cazuri de infectare cu Covid-19 și cinci decese. S-a stins o soră-gospodină de la spitalul din Briceni

    Comisia Europeană a evaluat cum a îndeplinit R. Moldova cerințele pentru liberalizarea vizelor

    Comisia Europeană a evaluat cum au fost îndeplinite cerințele pentru liberalizarea vizelor de către țările din Balcanii de Vest și cele ale Parteneriatului Estic: Georgia, Ucraina, dar și R. Moldova. În raportu…
    Comisia Europeană a evaluat cum a îndeplinit R. Moldova cerințele pentru liberalizarea vizelor

    Piața imobiliară din R. Moldova a înregistrat o scădere de 36% în al doilea trimestru al anului 2020

    În trimestrul doi al anului 2020 vânzarea/cumpărarea apartamentelor a fost la nivelul de 4,1 mii tranzacții, cu 36% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 6,5 mii tranza…
    Piața imobiliară din R. Moldova a înregistrat o scădere de 36% în al doilea trimestru al anului 2020

    România: 698 de cazuri de infectare cu coronavirus. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei

    În ultimele 24 de ore au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în România. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei. Numărul total de cazuri trece astfel de 32.000. De asemenea, de la ultimul bil…
    România: 698 de cazuri de infectare cu coronavirus. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei

    Concluziile unui document analitic: „Mecanismul de răspundere disciplinară a judecătorilor trebuie simplificat și eficientizat”

    Mecanismul de răspundere disciplinară a judecătorilor trebuie simplificat și eficientizat, pentru a responsabiliza judecătorii, fără a afecta, desigur, independența lor. Acestea sunt concluziile de bază ale doc…
    Concluziile unui document analitic: „Mecanismul de răspundere disciplinară a judecătorilor trebuie simplificat și eficientizat”