Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Vladimir Golovatiuc, candidatul desemnat…

DOC Vladimir Golovatiuc, candidatul desemnat de noua majoritate parlamentară la funcția de premier

Vladimir Golovatiuc, ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă este candidatul noii majorități parlamentare la funcția de premier al R. Moldova. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, candidata desemnată anterior de către PSRM și-a retras candidatura.

Liderul fracțiunii parlamentare a Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) Corneliu Furculița a dat citire la începutul ședinței Parlamentului din 18 martie, unui document privind crearea unei noi majorități parlamentare privind desemnarea unui candidat la funcția de premier al R. Moldova. Furculiță însă nu a precizat cine sunt și câți deputați fac parte din noua majoritatea parlamentară.

„Anunțăm constituirea unei majorități parlamentare și invităm președintele Republicii Moldova pentru consultări cu majoritatea la ora 12:00. Consultările pot avea loc la Președinție sau Parlament, la discreția președintelui țării”, a declarat Furculiță.

Partidul Socialiștilor din R. Moldova a anunțat că își va înainta, din nou, propriul candidat pentru funcția de prim-ministru, în contextul în care, Mariana Durleșteanu, candidata desemnată anterior de către PSRM și-a retras candidatura. Anunțul a fost făcut miercuri, 17 martie, de către deputatul socialist Vlad Batrâncea, care a menționat că joi va fi anunțat numele candidatului „din partea majorității parlamentare”.

Marți, 16 martie, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, pe care socialiștii au înaintat-o la funcția de prim-ministru, a anunțat tot marți, că își retrage candidatura. Despre retragerea candidaturii ei la funcția de premier, Durleșteanu a anunțat printr-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook, în timp ce deputații fracțiunii PSRM se aflau, la Președinție, la consultările cu președinta R. Moldova, Maia Sandu.

La 11 februarie curent, în timp ce prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a propus propriul candidat pentru funcția de premier. Despre asta a anunțat atunci președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidata propusă de socialiști.

Tot atunci, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați – din PSRM, transfugii din „Pentru Moldova”, Partidul Șor și trei deputați independenți – au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare.