Principală  —  IMPORTANTE   —   Biroul pentru Reintegrare, despre situația…

Biroul pentru Reintegrare, despre situația din Ucraina și bubuiturile care au răsunat inclusiv în R. Moldova: „Nu comentăm până nu vom avea o careva situație concretă asupra căreia să ne expunem”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață, în jurul orei 05:30, ora Moscovei, începerea unei „operațiuni speciale” în Ucraina. La scurt timp, explozii puternice au început să răsune în mai multe orașe din Ucraina. O explozie puternică a fost raportată în apropierea cazărmii unei brigăzi mecanizate din Odesa, două explozii puternice – la Kiev. De asemenea, explozii au fost raportate și la Kramatorsk, Nikolaev, Berdyansk. 

Între timp, cetățeni din unele regiuni ale R. Moldova – Bălți, Ocnița, Edineț, Orhei, inclusiv Chișinău, au postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare în care spun să au auzit mai multe bubuituri în această dimineață și se întreabă ce se întâmplă și de unde vin sunetele.

Solicitat de ZdG, Biroul pentru Reintegrare spune că nu are încă o reacție în legătură cu situația din Ucraina.

Într-un comentariu pentru ZdG, consultanta superioară a Biroului pentru Reintegrare, Mariana Sarî, ne-a comunicat că, deocamdată, Biroul „nu comentează până nu va avea o careva situație concretă pe care să se expună”.

„Încă nu venim cu o reacție, nu comentăm până nu vom avea o careva situație concretă pe care să ne expunem”, a punctat purtătoarea de cuvânt al Biroul politici de reintegrare, Mariana Sarî.

Întrebată despre situația din regiunea transnistreană, șefa serviciului de presă al Biroul pentru reintegrare ne-a comunicat că „Biroul va veni cu o reacție dacă vom avea ce să transmitem presei la acest subiect”.

Sirenele de alertă pentru bombardamente au răsunat, joi dimineață, în capitala ucraineană Kiev și în al doilea oraș ca mărime al țării, Liov, potrivit presei internaționale.

Mai multe explozii au avut loc încă de la primele ore, iar pe rețelele de socialziare au apărut imagini cu oaemni care fug din Kiev.

Sirenele de avertisment antibombardament au răsunat joi dimineaţă la ora locală 07:00 în centrul Kievului, capitala Ucrainei.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR ÎN LEGĂTURĂ CU CRIZA DIN UCRAINA O AVEM AICI: LIVE TEXT/ Putin atacă Ucraina cu avioane, tancuri și navele militare. Președinta Comisiei Europene: „Liderii UE vor discuta și vor adopta rapid măsuri restrictive suplimentare împotriva Rusiei”