OPINIE. Scufița Roșie și racul fiert sunt neamuri
Nu e întotdeauna util să fi fost comunist. În epoca produselor bio și a leacurilor naturale, culoarea roșie este însă de departe cea mai firească. Este culoarea sângelui care ne-a colorat istoria și ouăle de Paște, mult înainte de descoperirea portocalei și a mandarinelor fără sâmburi.
Roșul face parte din cele șapte culori în care se descompune lumina cu forța. Pe când roșia a devenit din ce în ce mai mult legumă, portocala are multe vitamine. Este solidă, dar și sursă de lichidități. Cine îndrăznește o stoarce. Freșul se servește rece. Concurența cu sucul de roșii persistă.
Ce e drept, comunismul a fost condamnat și executat. Fantoma temporară s-a ascuns în spirite și salarii unice în așteptarea recertificării europene a egalitarismului, fraternității egalilor și a punerii lor în libertate. Așa se întâmplă de la Revoluția Franceză încoace la fiecare reluare a francizei în alt teritoriu.
Nimeni nu a pretins vreodată că se luptă pentru propriile interese, truda se adresează bunăstării pe pământ care în anumite zone nu are tendințe pandemice. Acolo bunăstarea nu se molipsește, ci se lipește. Numai că facerea de bine pentru alții în verb și pentru sine în fapt conduce la reluarea ciclurilor istorice. Invidia, dar mai ales foamea au puteri energetice greu de estimat. Cura de slăbire este estetică pentru unii și obligatorie pentru restul.
Firește, trăim azi în altă epocă, respirăm liber dacă nu avem tot felul de deviații, inclusiv cele de sept. Și cum totul are un început implementat prin octombrie 1917 și un sfârșit bănuit în 1989, comunismul este considerat (din punct de vedere intellectual) definitiv defunct. Cel puțin pentru trei sute de mii de locuitori ai planetei. Nostalgicii joacă șah în parc și pierd încă.
Bănuiesc că între 1989 și 2010 nu s-au născut trei sute de mii de chinezi. Astfel, ei nu pot să compenseze tot atâția comuniști pan-europeni (și nu numai) care au descoperit vestul din spatele unui zid pictat din cer. La est însă, Partidul Comunist Chinez există, ține congrese, alege președinți și birouri politice. Concomitent, fabrică mai tot ce ai în casă, fie ea la București, New York, Paris sau Târgu-Mureș. Cuvântul recesiune l-au învățat de la televizor (numai cei care vorbesc engleza și pot urmări CNN). Au mână bună la licitațiile publice care tind să se transforme în infrastructură pe bune.
Educația pare să poarte ceva roade: știu să citească prospectele aparatelor care le fabrică. Se bucură de tot ce este al lor, inclusiv Hong Kong, se uită la Taiwan ca Tom spre Jerry. Mii de vapoare descarcă zilnic ciment, fier și petrol plătite cash. Cu toate astea, nu au deficit bugetar (ci dimpotrivă) și dau meditații Fondului Monetar înaintea deplasărilor sale în fostele state comuniste. Ceea ce nu este complicat deoarece Fondul este la Washington. Acolo au și ei fonduri din greu. De fapt, sunt proprietarii străzilor din jur și dau bani cu împrumut când e nevoie (și cam este tot timpul).
Acestea fiind spuse și comunismul condamnat, să nu avem într-o zi surpriza că alchimia revoluționară adaugă trei sute de mii de capitaliști sărmani proveniți din comuniști săraci. Altfel există pericolul unor noi obiective: comuniști înstăriți și mondializați, deci uniți.
Adrian Barbu, cotidianul.ro
