Ministrul Justiţiei într-un dosar CEDO
La 27 aprilie 2010 în cadrul unei şedinţe publice, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre în cauza Tănase v. Moldova (cererea nr. 7/08).
În faţa Curţii, Guvernul R. Moldova a fost reprezentant de Agentul guvernamental Vladimir Grosu, iar reclamantul a fost reprezentat de avocatul Janeta Hanganu.
Reamintim că, la 13 mai 2008, a intrat în vigoare Legea nr. 273-XVI prin care au fost impuse restricţii la ocuparea funcţiilor publice pentru persoanele care deţin mai multe cetăţenii, inclusiv cetăţenia României.
La 18 noiembrie 2008, o Cameră din 7 judecători ai Curţii Europene a Drepturilor Omului a constatat violarea de către Guvernul Republicii Moldova a dreptului reclamantului de a fi ales în Parlament, garantat de Articolul 3 al Protocolului Nr. 1 la Convenţie.
În februarie 2009 Guvernul R. Moldova a solicitat reexaminarea cauzei de către Marea Cameră a Curţii, susţinând că scopul legii este unul legitim şi democratic.
În urma audierilor publice ce au avut loc la 16 septembrie 2009, Marea Cameră a Curţii a adoptat la 10 martie 2010 cu unanimitate de 17 voturi o hotărâre prin care a menţinut concluzia Camerei din 18 noiembrie 2008, constatând în mod repetat violarea dreptului la libere alegeri de către Guvernul Republicii Moldova prin adoptarea Legii ce interzicea deţinerea mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova persoanelor cu dublă cetăţenie.
Marea Cameră a reiterat în hotărârea sa că într-o democraţie numai loialitatea faţă de Stat, iar nu faţă de Guvern, ar trebui să constituie un scop legitim ce ar justifica restricţiile aduse drepturilor electorale. Este clar că deputaţii, în special cei din partidele de opoziţie, au avut un rol de a asigura responsabilitatea guvernului aflat la putere şi de a urmări scopuri diferite, uneori opuse, care erau necesare pentru promovarea pluralismului.
În timp de deputaţii în principiu sunt obligaţi să respecte Constituţia, legile, instituţiile, independenţa şi integritatea teritorială a ţării, această obligaţie nu înseamnă că dumnealor nu pot să promoveze modificarea Constituţiei, legilor şi instituţiilor statului, atât timp când aceste acţiuni sunt întreprinse în conformitate cu legile Statului. Astfel este compatibil cu democraţia ca un deputat cu dublă cetăţenie din Parlamentul Republicii Moldova să poată dori să promoveze un program politic considerat de alţii drept incompatibil cu principiile actuale ale Statului Republica Moldova.
Curtea a observat că Legea 273 şi alte măsuri ale reformei electorale au avut un efect negativ asupra partidelor de opoziţie şi că toţi deputaţii care au fost afectaţi negativ de Legea 273 din cauza deţinerii celei de-a doua cetăţenie, erau din partidele de opoziţie. Prin urmare obligaţia Guvernului de a demonstra că aceste modificări au fost introduse în lege pentru a urmări un scop legitim a devenit mai presantă. Guvernul însă nu a putut da nici un exemplu al unui deputat cu cetăţenie dublă ce ar fi demonstrat lipsă de loialitate faţă de Statul Republica Moldova. Curtea de asemenea nu a fost convinsă că scopul urmărit de această lege a fost anume acel ce asigurare a loialităţii deputaţilor către Stat.
În ceea de priveşte proporţionalitatea legii, o analiză a practicii din cadrul Statelor Membre ale Consiliului Europei a demonstrat că în statele unde este permisă dubla cetăţenie, deţinerea acesteia nu trebuie să fie temei pentru imposibilitatea obţinerii unui mandat de deputat. Ţinând cont de contextul istoric şi politic al Republicii Moldova, aplicarea unor asemenea măsuri ar fi putut fi justificată la momentul când aceasta şi-a declarat independenţa, pentru a-şi apăra independenţa şi securitatea. Însă asemenea restricţii au fost introduse 17 ani de la independenţă şi 5 ani după ce s-a permis legal obţinerea celei de-a doua cetăţenii. Curtea a considerat neconvingător argumentul conform căruia scopul restricţiilor era unul de apărare a legilor, instituţiilor şi securităţii naţionale.
Pe parcursul procedurii judiciare la CEDO, la 26 mai 2009 Curtea Constituţională din Moldova a pronunţat cu unanimitate o hotărâre prin care a declarat Legea 273 constituţională, pentru că ar urma un scop legitim de apărare a securităţii naţionale şi de consolidare a statalităţii Republicii Moldova, în special în contextul unor mişcări de subminare a acesteia. Contrar concluziilor acesteia, Curtea Europeană a constatat că în afara de scurte referinţe la pretinse mişcări de subminare a statalităţii Republicii Moldova, Curtea Constituţională nu au oferit explicaţii privind necesitatea modificării politicii electorale.
Curtea Europeană a respins şi obiecţia Guvernului conform căreia dreptul la multipla cetăţenie şi dreptul la cetăţenie nu ar fi drepturi garantate de Convenţie, dar de alt instrument internaţional – Convenţie Europeană cu privire la cetăţenie. Curtea a subliniat că nu a căutat să examineze dreptul reclamantului de a deţine dublă cetăţenie, dar mai degrabă dreptul Statului Republica Moldova de a introduce restricţii dreptului acestuia de a exercita un mandat după alegerea sa în Parlament, din motivul dublei sale cetăţenii, precum şi incompatibilitatea acestei restricţii cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce ţine de referinţa la Convenţie Europeană cu privire la Cetăţenie şi la activitatea altor organe ale Consiliului Europei, Curtea a subliniat că întotdeauna a considerat că trebuie să ţină cont de rapoartele şi instrumentele internaţionale pertinente, şi în special de cele ale altor organe ale Consiliului Europei, pentru a interpreta garanţiile acordare de Convenţie şi pentru a stabili dacă există un standard european comun în domeniu.
Curtea a acordat importanţă faptului că rapoartele internaţionale, în special cele ale ECRI şi ale Comisiei de la Veneţia, în mod unanim au criticat şi au exprimat îngrijorare privind impactul discriminatoriu al Legii 273. Curtea în cele din urmă a reamintit că în conformitate cu jurisprudenţa sa, nici o restricţie adusă drepturilor electorale nu trebuie să aibă drept efect excluderea unor grupuri de persoane din participare la viaţa politică a ţării.
În lumina acestor argumente, Curtea a constatat că prevederile ce interziceau deputaţilor aleşi ce deţin dublă cetăţenie să-şi exercite mandatul în Parlament sunt disproporţionate şi cu unanimitate a constatat că a avut loc violarea Articolului 3 al Protocolului Nr. 1 la Convenţie.
Deoarece reclamantul nu a pretins daune materiale sau morale, Curtea a dispus doar rambursarea cheltuielilor de judecată efectiv suportate de către reclamant.
Sursa: Biroul Asociat de Avocati „Hanganu, Tănase & Partenerii”
