Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   FOTO: Dansuri şi lupte medievale…

FOTO: Dansuri şi lupte medievale la Festivalul „Sighişoara medievală” – 2013

Municipiul Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara organizează în perioada 26-28 iulie 2013 ediţia XXI a Festivalului „Sighişoara Medievală”. Tema aleasă de organizatori în acest an este: ,,Vlad Cavalerul Dreptăţii” între Mit şi Istorie sub marile simboluri ale lui Vlad Cavalerul Dreptăţii şi Dracula Spirit neîmpăcat.

ocm (3)Potrivit organizatorilor, tema a fost aleasă ca o urmare firească a celor trei ediţii anterioare: 2010 – „Întoarcerea Cavalerilor” o temă de success şi un festival care a marcat o cotitură în modul de exprimare în sensul că organizatorii au renunţat la aspectul „de scenă” şi au realizat un festival interactiv cu spectacole în întreaga Cetate Medievală pe durata a trei zile. A urmat apoi în 2011 un festival de cinci zile, după aceeaşi „reţetă” cu tema: „Merlin – vrăjitorul lumii medievale în care a avut loc premiera spectacolului „MERLIN” primul spectacol transmis online, iar în 2012 „IOANA D’ARC-600 de ani de luptă şi credinţă”, temă aleasă ca urmare a împlinirii a 600 de ani de la naşterea acestui simbol medieval European.

Anul acesta vedeta evenimentului este Vlad Ţepeş, organizatorii propunându-şi să aducă în faţa publicului iubitor de medieval un personaj românesc. Pornim de la ideea că Vlad Dracul, fost domnitor al Ţării Româneşti (1436-1442 şi 1443-1447) s-a stabilit la Sighişoara între anii 1431-1435. În Cetatea Sighişoarei se naşte în 1431 cel de-al doilea fiu al său, Vlad Ţepeş, cel care a fost denumit şi Vlad Drăculea şi care ulterior a devenit, prin romanul de mare succes al scriitorului Bram Stoker, contele Dracula. Vlad Ţepeş, cunoscut ca unul din cele mai controversate personaje ale lumii medievale româneşti, va poposi între 26-28 iulie la Sighişoara şi, alături de cavalerii ordinelor medievale, de cântăreţi, dansatori, actori, toboşarul şi garda Cetăţii Sighişoara va face ca medievalul românesc să prindă viaţă.

Dansuri şi lupte medievale

ocm (5)Organizatorii susţin că în acest an la Festivalul „Sighişoara Medievală” vizitatorii vor putea lua parte la două şcoli inedite organizate de Izabela Kevorkian şi Florin Kevorkian. Şcoală de Dans Medieval ce se va organiza sâmbătă şi duminică de la ora 11.00 în Piaţa Mercenarilor (Turnul cu Ceas) coordonată de coregrafa Izabela Kevorkian va oferi vizitatorilor prilejul de a învăţa dansuri specifice perioadei medievale şi posibilitatea e a afla mai multe informaţii despre evoluţia exprimării prin dans de la dansul popular la cel de curte.

„Cei care vor participa la această şcoală vor putea să înveţe maniera de dans specifică epocii. Vom studia menuetul şi tarantela dar şi anumite elemente de dans popular românesc. Vom vedea cum s-a pornit de la dansul popular ajungându-se la dansul de curte”, ne-a explicat Izabela Kevorkian.

Nici din programul de anul acesta nu va lipsi Şcoala de Lupte Medievale ce va fi organizată în zilele de sâmbătă şi duminică de la ora 11.00 în Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii (Piaţa Cetăţii). Aceasta va fi coordonată de Florin Kevorkian şi va oferi doritorilor posibilitatea de a învăţa cum şi pentru ce luptau oamenii în epoca medievală.

„Aceste lupte vor încerca să esenţializeze scopul pentru care luptau oamenii şi anume supravieţuirea. Nu este importantă ideea stilului în care luptau pentru că ei trebuiau să facă orice pentru a se întoarce acasă de la luptă, ideea fundamentală pentru omenire atunci, întoarcerea acasă. Desigur ei foloseau armele specifice epocii, lănci, săbii, scuturi, funii, bâte dar cum suntem pe tărâm pur românesc cei care vor participa vor învăţa să lupte cu armele şi unelte specifice zonei medievale româneşti”, a precizat Florin Kevorkian.

ocl (7)Izabela Kevorkian este coregraf, a făcut studii postuniversitare în domeniul filmului, apoi masteratul în film, precum şi doctoratul. Şi-a pus semnătura, ca autor al mişcării scenice şi al coregrafiei, la câteva spectacole frumoase, precum „Avarul” la Teatrul Nottara în regia lui Daniel Niţoi. Este fiica cunoscutei regizoare Elisabeta Bostan. Soţul său, Florin Kevorkian, este actor şi cineast. Florin Kevorkian cât şi soţia sa, Izabela Bostan Kevorkian sunt cunoscuţi nu numai în Romania dar şi în afara ei, prin participările multiple la festivaluri internaţionale în Statele Unite, Canada, Cehia, Ungaria. Flroin Kevorkian este autorul romanului « Dragostea mea… Izabela ». În ceea ce priveşte activitatea cineastică aceştia şi-au pus semnătura pe o serie de filme de scurt metraj şi metraj mediu, precum : « Alogic 11 », « 9 Minute », « Iubire de-o noapte » şi « Tango- Pasion », primele trei în regia lui Florin Kevorkian iar al patrulea în regia şi coregrafia Izabelei Bostan Kevorkian, cameraman Florin Kevorkian, se mai arată într-un comunicat emis presei de către organizatori.

AICI găseşti programul Festivalului „Sighişoara medievală”