Memo pentru alegători
„Lanţurile sclavului sunt mai uşoare decât armura cavalerului”. Am citit aceste cuvinte pe un site ucrainean şi mi-au dat fiori. Cât de mult sens într-o singură frază! Aceste cuvinte mi-au răspuns, într-un fel, la întrebarea: de ce trăieşte Moldova aşa cum trăieşte?
În Moldova, nu prea sunt oameni care ar fi gata să-şi îmbrace armurile cavalerului şi să lupte. Decât să lupte pentru o viaţă mai bună, moldoveanul preferă să fie rob în lanţuri şi să spună că nu poate face nimic.
Acum, în agitaţia pre-electorală, se vede cel mai bine cât de tare oamenii caută pe CINEVA care să-şi pună armurile pe spate şi care să rezolve toate problemele moldovenilor fără a-i implica.
Moldoveanul nu vrea să înţeleagă că la fel alegerile cât şi timpul dintre alegeri sunt şi responsabilitatea sa. Noi suntem obligaţi să facem cercetările proprii înainte de a alege. Să citim mai multe surse de încredere, să atragem atenţia şi la punctele slabe sau negative ale concurentului pentru a vedea un tablou general al persoanei.
La întâlnirile cu alegătorii partidele ar trebui bine interogate, astfel încât să înţeleagă că noi suntem cei care îi alegem şi nu ei ne fac o favoare.
Să nu le permitem să fugă de întrebări incomode, să insistăm până nu primim răspunsuri clare, să analizăm cum vorbesc, cum reacţionează, ce promit, în ce termeni. Ei sunt şmecheri, se eschivează de la răspunsuri, zicând verzi şi uscate.
Alegătorii trebuie să înţeleagă că sunt şefii lor, pentru că ei îi aleg, le plătesc salariul, deci, au dreptul să le ceară socoteală la tot ce au făcut şi ce nu au făcut.
Alegătorii nu ar trebui să se lase minţiţi, analizând raţional dacă e sau nu real ceea ce promit politicienii.
Este oare posibil ca lumea să primească salarii de 5000 de euro pe lună? Bineînţeles că e o minciună. De unde? Dacă bugetul nostru nu poate acoperi nici majorarea minimă a pensiilor.
Este oare posibil să ne unim peste noapte cu România? Iarăşi, imposibil.
Este oare posibil ca 30 000 de sirieni să vrea să vina să trăiască în Moldova? Nu, pentru că sirienii fug din ţara lor ca să trăiască într-o ţara care le poate oferi un sprijin financiar şi social real, medicină, cazare, şcoală. Moldova nu poate să-şi susţină propriii cetăţeni, nemaivorbind de sirieni.
Este oare posibil ca să se repare calitativ toate drumurile din Moldova într-un timp atât de scurt? Cu siguranţă, nu. E ireal să repari repede nişte drumuri degradate, cum sunt cele din Moldova.
Este oare posibil să fie dată jos guvernarea, imediat ce se ia, dacă se ia, majoritatea în parlament? Nu! Pentru că această guvernare, asemeni unei caracatiţe, are tentaculele înfipte în toate domeniile, începând cu medicina, justiţia, finanţele, şi terminând cu comerţul, aeroportul, vămile sau gările. Tot ce aduce vreun venit în ţara asta, e sub ei. Chiar credeţi că ar ceda ei totul atât de uşor? Chiar credeţi că, după ce au construit această piramidă timp de zeci de ani, vor permite prăbuşirea ei, acceptând să ajungă, mulţi dintre ei, la închisoare? Acest proces va dura zeci de ani, fiind foarte dificil.
Noi suntem de vină că avem o astfel de guvernare. Am urmărit pe reţelele de socializare câteva întâlniri ale unor partide cu alegătorii. Oamenii stau cuminţi pe scaune, tac şi ascultă. După discursuri aplaudă fericiţi şi primesc cadouri: nişte ziare, căni sau alte nimicuri. Au fost şi încercări de a adresa întrebări incomode, în urma cărora partidele şi o parte dintre alegători i-au huiduit, numindu-i trădători.
Dragi compatrioţi, nu putem fi atât de orbi, închizând ochii la toate fărădelegile. Trebuie să vorbim despre toate, să demonstrăm că nu mai merge aşa. Trebuie să ne comportăm ca un cumpărător pretenţios care caută, întreabă, încearcă şi tot nu-i satisfăcut. Ei ar trebui să se desfacă în patru, ca să ne facă pe plac, să răspundă la toate întrebările, să deschidă toate cărţile, să nu ascundă nimic. Nu trebuie să ne fie ruşine să ne interesăm de viaţa lor privată, de salariu, casă, cheltuieli, maşină, de unde, cum, cât, etc. Avem tot dreptul să o facem. Ei, intrând în campania electorală, acceptă de a se dezgoli complet în faţa noastră. Noi nu putem alege orbeşte un partid sau altul până nu vedem ce se ascunde sub masca de cetăţeni cuminţi şi corecţi. Să ştiţi că, după ce alegem un partid căruia îi dăm ţara în gestiune, în continuare trebuie să-l ţinem la control. De regulă, după alegeri, poporul e fericit că a găsit cui anume să-i agaţe armurile după care merge benevol sa-şi târâie lanţurile robiei, iar aleşii poporului, rămaşi fără supraveghere, pun armurile în cui şi se apucă de furat.
Violina Ahtemenciuc, Canada
