Fals în mass-media: „OSCE a stabilit că tirurile de artilerie asupra centrului oraşului Doneţk au fost efectuate de Forţele Armate ale Ucrainei”

Pe data de 21 iulie, câteva mijloace de informare în masă ruse şi ucrainene au comunicat că Misiunea Specială de Monitorizare (MSM) a OSCE ar fi ajuns la concluzia că tirurile de artilerie trase asupra centrului Doneţkului la 18 iulie au fost lansate de pe teritoriul controlat de Forţele Armate ale Ucrainei (FAU). Printre altele, o ştire cu asemenea conţinut a fost publicată de ziarul „Vesti”.

Traducerea ştirii:

unnamedOSCE: Asupra Doneţkului s-a tras din partea FAU

Misiunea OSCE a inspectat zonele deteriorate ale oraşului

Reprezentanţii OSCE au publicat un raport privind tirurile de artilerie lansate sîmbătă asupra Doneţkului

Duminică, 19 iulie, reprezentanţii misiunii OSCE au vizitat zonele afectate de împuşcături.
Pe strada Universitetska, 80 şi pe strada Şciorska, 69 (2.5 km nord-vest de centrul oraşului Doneţk), membrii MSM au observat trei cratere proaspete şi fragmente de piese de artilerie cu calibrul de 125 mm. Reprezentanţii OSCE au vizitat şi sptalul nr. 23, situat la patru kilometri spre vest de centrul oraşului, unde, de asemenea, au constatat prezenţa a trei cratere proaspete, produse de tunuri cu calibrul de 125 mm. În ambele cazuri, se spune în raport, s-a tras din direcţia nord-vest. „În ambele cazuri, MSM a putut stabili direcţia focului, împuşcăturile fiind lansate de pe teritoriul aflat sub controlul guvernului: Peski, (11 km nord-vest de Doneţk) şi Pervomaiskoie (17 km nord-vest de Doneţk)”, se arată în raportul OSCE.
La 18 iulie, Doneţkul a fost supus unuia din cele mai puterice atacuri de artilerie, începînd cu iarna trecută. Tirurile au afectat zonele magazinului universal „Ucraina”, raioanele Kuibîşev şi Kalininsk.

unnamed (1)Galerie foto: Doneţkul după atacul de artilerie

Informaţia a fost difuzată şi de către postul de televiziune NTV (Rusia).

Traducerea titlului ştirii:

OSCE a stabilit că cei care au tras asupra oraşului Doneţk au fost militarii ucraineni

În realitate, însă, această informaţie nu corespunde adevărului. Mai întâi, originalul raportului MSM a OSCE din 20 iulie conţine constatări cu privire la direcţia, nu şi la locul din care a provenit focul. De acest lucru ne putem lesne convinge dacă citim textul original al raportului MSM a OSCE (raportul în limba engleză poate fi consultat aici).

unnamed (2)Traducerea comunicatului:

La 19 iulie, MSM a observat urmele tirurilor de artilerie lansate peste noapte şi a efectuat analiza craterelor de pe teritoriul controlat de „RPD”, vizitînd 12 locuri afectate de împuşcături. În apropierea str. Universitetska şi str. Şciorska (2.5 km nord-vest de centrul oraşului Doneţk), MSM a observat trei cratere proaspete care, potrivit concluziilor MSM, s-au format în urma impactului cu obuze cu fragmentare lansate de un tanc de luptă (125mm) din direcţia nord-vest. În ambele cazuri, MSM a putut stabili că tirurile de foc au provenit din direcţia orăşelului Peski, aflat sub controlul autorităţilor (11 km nord-vest de Doneţk) şi satului Pervomaiskoie (17 km nord-vest de Doneţk). De asemena, MSM a aflat că a fost ucis agentul de pază al şantierului din apropierea str. Şciorska, 69, şi MSM a văzut o clădire care mocnea, deteriorată în urma căderii unui obuz direct pe acoperiş acoperişul, iar mai tîrziu MSM a vizitat morga spitalului „Kalinin”, unde au obţinut confirmarea decesului unui bărbat de 31 de ani.

Pentru a înlătura definitiv îndoielile, site-ul StopFake a solicitat comentariile de rigoare ale şefului-adjunct al MSM a OSCE, Alexander Huh, care a confirmat că OSCE nu a afirmat că Forţele Armate ale Ucrainei ar fi responsabile de tirurile trase asupra centrului Doneţkului.

„În raportul nostru, apărut luni, se vorbeşte despre direcţia din care au fost lansate obuzele, şi nu despre un loc anume. Ea (direcţia) a putut fi stabilită în rezultatul analizării formei craterelor. Nu avem îndoieli în privinţa direcţiei din care a fost produsă împuşcătura, însă nu am stabilit punctul din care s-a tras”, a declarat Huh.

Declaraţia lui Huh poate fi văzută aici:

https://www.youtube.com/watch?t=809&v=WmksiqqDy58

În concluzie, afirmaţia că OSCE ar fi stabilit responsabilitatea Forţelor Armate ale Ucrainei pentru atacul din noaptea spre 19 iulie 2015 este falsă.

Articolul original în limba rusă poate fi văzut aici:
http://www.stopfake.org/fejk-obse-ustanovil-chto-tsentr-donetska-obstrelyali-vsu/


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *