Teste pentru justiţie: Se decide soarta lui Papuc, Botnari şi Perju

În următoarele luni, sunt aşteptate deciziile instanţelor de judecată în privinţa generalilor Papuc şi Botnari, dar şi în dosarul Boboc, în care Ion Perju, fost poliţist, este învinuit de omor.

429-justitieValeriu Pleşca, avocatul familiei Boboc, ne-a declarat că, cel mai probabil, în această lună va fi pus punctul final în dosarul în care sunt examinate circumstanţele morţii lui Valeriu Boboc în aprilie 2009. “Cred că vor mai urma vreo două şedinţe de judecată pentru ca să se termine totul. Văd că şi judecătorul se grăbeşte. Am ajuns spre final. Nu vreau să mă pronunţ acum vis-a-vis de cercetările judecătoreşti. O voi face mai târziu. Cert este că Perju s-a apărat. A spus că nu el l-a omorât pe Valeriu Boboc”, ne-a declarat Valeriu Pleşca. Dosarul pe numele lui Perju a fost trimis în judecată încă în luna iunie 2010, fiind examinat de Judecătoria Buiucani timp de trei ani. Perju este singurul poliţist inculpat pentru moartea lui Valeriu Boboc.

Deşi anterior se vehicula că, încă în primăvară, urma să fie luată o decizie în dosarul în care Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, fostul ministru de Interne şi, respectiv, fostul comisar general în timpul evenimentelor din aprilie 2009, sunt acuzaţi de neglijenţă şi abuz în serviciu, până acum, acest lucru nu s-a întâmplat.

Mihail Murzac, apărătorul fostului ministru de Interne, ne-a declarat că, cel mai probabil, o decizie în dosar vom avea în această toamnă. “Este numită o expertiză contabilă, care se efectuează de către Centrul de Expertize Judiciare. Cred că undeva la toamnă vom avea o decizie. Această expertiză va dura câteva luni”, ne-a spus Murzac.

Expertiza este legată de acuzaţiile la adresa lui Gheorghe Papuc privind arendarea unei încăperi şi a unui automobil de către MAI, în favoarea PCRM. “În dosarul privind 7 aprilie, pretenţii faţă de dânşii (Papuc şi Botnari – n.r.) nu-s. Statul-major operativ de atunci, în frunte ştiţi voi cu cine, trebuia să asigure ordinea publică. Nu ministrul, care este o persoană politică”, a precizat Murzac. Avocatul s-a referit la Valentin Zubic, şeful statului-major în aprilie 2009. Dosarul acestuia se află încă în faza de urmărire penală, iar procurorii nu ştiu când şi dacă acesta va fi trimis în instanţa de judecată, pentru că “încă nu sunt suficiente probe”. Botnari şi Papuc au fost achitaţi de prima instanţă în decembrie 2011. Atunci martorii aduşi de procurori, în loc să-i acuze, i-au îndreptăţit pe cei doi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Valentina Cușnir

    și pe dosarul cu inculpații petru corduneanu și dumitru rusu în toamnă va fi pronunțare. Văd în zare achitare din lipsă de probe. Așa a „mincit” procuratura. Nu mă mai miră nimic !

  2. Deportatul

    Dna Cuşnir, cu regret, şi pe mine “Nu mă mai miră nimic !”
    Eu, ca deportat, de mai mult timp ca Dstră umbl pe la instanţiile judecătoreşti şi pînă cînd fără rezultat.
    Într-adevăr “Nu mă mai miră nimic !”, pentru că sistemul nu s-a schimbat, acuma suntem conduşi de foştii colegi de la P.Lucinschii şi Voronin.
    Vă doresc, totuş, să aveţi cîştig în instanţa de judecată!

  3. Mery,-adevrul pur si nimic mai mult!

    Tara HOȚILOR, MAFIOȚILOR SI DISCREERATILOR, AJUNSI IN FINCTII STATALE SI PUBLICE LA GRAD DE GENERALI, PREZIDENTI, PRESEDINTI…
    SI TOȚI AU CALARIT SI CALARESC LEGEA STATULUI SI O FREACA IN FOLOSUL LOR PROPRIU!
    LUI VOROȘCA AR TREBUI DE DAT GRAD MAI MARE, UN FEL DE CAP MAJOR ,- GHENERALISIMUS.
    SI DE INCEPUT A TĂIA IMEDIAT CAPETELE TUTORA CELOR VINOVETI, DE FĂCUT UN MUZEU A RUSINII SI MIZERIEI MOLDAVE.

  4. nicolae

    Daca ar fi fost o neglijenta a unui muritor de rand , vai de mine , demult statea la DUBA !!!
    Dar , numa datorita PRESEI , cazul nu poate fi musamalizat atat de usor !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *