Mobiasbancă, în plasa unui escroc

O bancă comercială şi 24 de clienţi ai săi au căzut pradă jocului murdar al unui escroc. Acesta a extras credite fabuloase de la bancă, ca apoi instituţia financiară să expedieze scrisori la domiciliu unor persoane fizice, cerându-le achitarea datoriilor, deşi aceşti oameni nu beneficiaseră vreodată de un credit. Totodată, poliţia, mână în mână cu procurorii, a dat de urma escrocului, l-a arestat pentru trei zile, după care judecătorii l-au eliberat din arest. Acesta a şi părăsit R. Moldova, prin regiunea transnistreană.

Încă din 2005, angajaţii Mobiasbancă au eliberat peste 20 de credite bancare unei persoane care solicita carduri de credit utilizând documente false, pe numele unor persoane fizice cu domiciliul în mun. Chişinău. Valoarea unui credit eliberat variază de la cinci la zece mii de lei, plus dobânda.

Instituţia financiară a constatat că a fost supusă unui act de înşelăciune abia după ce, în 2006, a expediat la domiciliul a 24 de persoane fizice mai multe scrisori oficiale, chemându-le să se prezinte de urgenţă la bancă, pentru a achita restanţele la plata creditelor şi dobânda. “În cazul în care dvs. nu veţi achita datoria restantă până la 18.08.2006, Banca va înainta acţiunea în judecată, pentru îndeplinirea condiţiilor contractului privind emiterea şi deservirea cardului de credit în mod forţat”, se arată într-o scrisoare a băncii comerciale, care a stresat cele 24 de persoane.

273-talmazanBanca ameninţa clienţii cu judecata

Cu mai mulţi ani în urmă, Larisa Talmazan (foto), de 49 de ani, apela la filialele Băncii Comerciale “Mobiasbancă” pentru a ridica transferuri de bani făcute de sora sa, care lucrează în Rusia. Femeia ne-a spus că nu beneficia de alte servicii ale băncii. “Sora îmi făcea deseori câte un transfer de 1000 USD. Când mă duceam să încasez banii, operatorii băncii îmi solicitau copia buletinului de identitate. Doar asta făceam la bancă. N-am solicitat niciodată vreun credit bancar”, susţine Larisa Talmazan.

Aşa se face că, pe numele Larisei Talmazan, instituţia financiară a expediat o scrisoare prin care o anunţa că are datorii de 11 mii de lei la bancă. Ea era somată să achite restanţele, pentru a evita instanţa de judecată. Femeia s-a alarmat şi s-a adresat la poliţie.

“Au trecut patru ani de când am primit scrisoarea oficială. Atât banca, cât şi poliţia cunosc că a fost o înşelăciune, însă numele meu rămâne în lista datornicilor băncii”, afirmă Talmazan. ZdG, împreună cu dna Larisa, s-a adresat la una dintre filialele băncii pentru a verifica cele spuse.

“Numele dvs. figurează în lista datornicilor în toată reţeaua Mobiasbancă. Trebuie să achitaţi urgent datoria”, susţine Valentin Pogostin, consilier clientelă. Talmazan spune că nu se va linişti până va fi exclusă din lista datornicilor. “Conducerea ţării şi a băncii se pot schimba. Ce fac eu dacă, peste câţiva ani, mă pomenesc cu executorul la uşă, sechestrându-mi locuinţa? Nici credit de la bancă nu pot să iau vreodată”, se arată nemulţumită Talmazan.

Surse: sunt implicaţi şi angajaţii băncii

Oleg Afanasie, procuror în cadrul Procuraturii Centru, susţine că, în acest caz de escrocherie, banca este victima şi că persoanele cărora le-a venit la domiciliu scrisoarea prin care sunt anunţate că au datorii la bancă nu trebuie să-şi facă griji. “Au trecut 4 ani, însă termenul general de prescripţie e de 3 ani, timp în care banca are dreptul să îşi restituie un drept pe care l-a pierdut. Dar dacă au trecut mai mult de 3 ani, Talmazan şi celelalte persoane nu ar trebui să-şi facă griji. Ea n-are nimic de pierdut, aici banca e cea care pierde, dar după anchetă cred că banca a descoperit că era implicat omul lor acolo. E altceva când este vorba despre liniştea cetăţenei Talmazan. Dacă ea poate sau nu dormi liniştită”, meditează procurorul.

Potrivit unor surse oficiale din cadrul Procuraturii Centru, la bancă s-ar întâmpla frecvent asemenea cazuri de escrocherie. “Toate acestea se întâmplă cu implicarea celor de la bancă. Ei nu o să vă spună, pentru că asta se numeşte eroare de management, e lacuna lor. Persoana care s-a ocupat cu escrocherii avea acces la bancă. Lucra acolo şi a scos nişte bani, gândind că poate îi întoarce. Însă este uşor de luat, dar mai greu de pus la loc”, afirmă sursa oficială.

Secret informaţional

Din moment ce 24 de persoane sunt incluse în lista datornicilor la Banca Comercială Mobiasbancă, dar acestea n-au luat credite, ZdG a încercat să afle şi poziţia instituţiei financiare.

Sergiu Manolov, director comercial al băncii, filiala 9, situată în aceeaşi clădire cu sediul central al Mobiasbancă, susţine: “Acest caz pentru mine e nou. Da, este necesar să facem regulă cumva şi să verificăm. Dar este vorba de secret informaţional. În aceste situaţii se implică Procuratura, iar cu creditele neperformante se ocupă judecata”, ne-a spus Manolov, fără a ne oferi mai multe detalii. ZdG a discutat şi cu personalul de la Direcţia Securitate Internă a Băncii, care a refuzat să ofere informaţii la acest subiect.

“Pentru comiterea infracţiunilor de însuşire a banilor şi falsificare a documentelor pe prezenta cauză penală a fost înaintată învinuirea cetăţeanului Ghenadie Ticu”, susţin procurorii. Acesta este originar din Nisporeni. Anterior, a fost condamnat pentru furt. De fiecare dată a fost pedepsit de către judecători prin condamnare condiţionată şi amenzi. Actualmente, este dat în căutare generală.

Ticu, arestat pentru 3 zile

Procurorul investit cu urmărirea penală pe acest caz, Constantin Moraru, a declarat pentru ZdG că Ghenadie Ticu n-a lucrat vreodată la bancă, însă nu este exclusă ipoteza că acesta a colaborat cu persoane din interiorul băncii atunci când a comis înşelăciunea. “Astfel de infracţiuni nu puteau fi comise doar de el”, spune procurorul.

Anchetatorul ne-a mai spus că ar exista probe potrivit cărora Ticu ar fi comis infracţiunile, mai exact ancheta s-a efectuat pe baza semnăturilor făcute la contract, imaginilor surprinse de camerele video montate în incinta băncii comerciale şi a discuţiilor cu angajaţii instituţiei financiare. La 20 octombrie 2006, Ticu a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie. Acesta s-a aflat în arest timp de trei zile.

“La 23 octombrie 2006, procurorii au cerut în judecată arest preventiv pe un termen de 30 de zile pentru Ghenadie Ticu. Demersul procurorilor a fost respins de judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Centru, Andrei Botnaru. Noi am făcut recurs la Curtea de Apel Chişinău, care a menţinut decizia anterioară. Ulterior, Ticu a fugit din Moldova”, a declarat pentru ZdG procurorul Constantin Moraru.

Eliberat de către judecători, a fugit

Secretara Judecătoriei Centru susţine că, din 2007, Andrei Botnaru nu mai este judecător. Acestuia i-a expirat mandatul, fără a mai fi prelungit. Contactat telefonic, fostul judecător Andrei Botnaru declară că, dacă l-a eliberat pe Ghenadie Ticu de sub arest, înseamnă că procurorii n-au prezentat suficiente probe pentru detenţie. “Probabil, dacă n-am eliberat mandat de arest, n-au existat suficiente probe necesare pentru aplicarea arestului preventiv”, a subliniat Botnaru, care a refuzat să spună dacă în prezent deţine funcţia de judecător.

În aceeaşi ordine de idei, procurorul Constantin Moraru afirmă că Ticu a fugit din ţară prin regiunea transnistreană. “La momentul dat, se află în căutare generală. Cu certitudine, Ticu nu se află în Moldova. Noi l-am căutat şi la domiciu, şi pe unde s-ar putea ascunde. Am verificat ieşirile din Moldova şi am constatat că nu a traversat punctele naţionale de frontieră, deci a putut fugi doar prin Transnistria, aşa cum fac şi alţii”, a mai spus procurorul, convins că Ticu va fi prins în cele din urmă.

Potrivit procurorilor, dacă va fi găsit vinovat, Ghenadie Ticu riscă de la 8 la 15 ani privaţiune de libertate. Până atunci, poliţia trebuie să-i dea de urmă. Totodată, aşa-zişii datornici ai Mobiasbancă cer să fie excluşi din lista neagră până ca Ticu să fie reţinut din nou de către organele de ordine.

Iurie SANDUŢA



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Un Jurist

    Clar ca asa ceva nu este posibila faca implicarea colaboratorilor bancii. Fiecare credit tre asigurat sau printr-un gaj, sau printr-o polita de asigurare, sau printr-o garantie. Si atunci, daca creditorul a disparut, creditul se rambirseaza prin aceste forme de garantie. Daca asaceva nu s-a facut, inseamna ca cineva din banca tare mult a vrut asta !

  2. Chiusha

    “Juristule”, da de credite neasigurate pina la 30 mii lei ai auzit? practic toate bancile noastre ofera sau au oferit astfel de credite

  3. Marian

    Oricum e problema interna. Informatia personala nu e asa usor sa o furi: inclusiv adresa, telefon, data nasterii, numar social etc etc etc. Respectiv problema e interna, iar banca ar trebui sa fie mai “proactive” caci de nu o sa piarda alti clienti mai importanti. Eu de-as fi unul din pagubasi as da banca in judecata deoarece a permis ca datele personale sa ajunga pe maini straine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *