Bunurile statului, licitate „ca la piaţă”

Statul îşi vinde proprietăţile într-o perioadă în care pe ele nu se poate obţine un preţ real, din cauza crizei, susţin experţi. Bunurile sunt vândute însă anume acum fie pentru că bugetul de stat are nevoie urgentă de bani, fie pentru că se doreşte ca ele să ajungă în posesia unor businessmani apropiaţi guvernării, la preţuri de chilipir, susţin unii economişti. Una peste alta, deşi autorităţile neagă acest lucru, pe lângă întreprinderile care sunt vândute, miza eventualilor investitori o constituie şi terenurile aferente întreprinderilor, care în majoritatea cazurilor valoarează cel puţin jumătate din preţul plătit la licitaţie pentru întreprindere.

Săptămâna trecută (26-29 iunie), statul a încercat să-şi vândă acţiunile la patru dintre cele mai importante întreprinderi ale sale: “Armo–Beton”, unde deţine 100% din acţiuni  – cu 28 mln lei, “Viorica–Cosmetic”, unde are (avea) 95,8%  – cu 51 mln lei, “Farmaco” – 94,6% acţiuni – cu 82 mln lei şi “Floare–Carpet” – 59,4% acţiuni – cu 162 mln lei.

Licitaţii, pentru întreprinderi sau terenuri?

Deşi se preconiza obţinerea a circa 300 mln de lei pentru cele 4 obiecte, nu s-au luat decât 51 mln lei pentru acţiunile de la “Viorica Cosmetic”, întreprindere vândută încă în prima zi de licitaţie Grupului Daac Hermes. Pe lângă “brand-ul” şi utilajul întreprinderii, noii proprietari vor avea acces mai mult decât favorabil la cele aproximativ 7 ha de teren pe care aceasta este amplasată.

Premierul Filat şi ministrul Economiei Lazăr au precizat că, în cele 51 de mln, nu sunt incluse şi terenurile aferente imobilelor, pentru că ele sunt proprietate municipală. Cei doi nu s-au referit însă şi la faptul că acestea pot fi privatizate la preţuri derizorii de către cei de la Daac Hermes. Conform hotărârii nr. 1428 din 16 decembrie 2008 a Guvernului Greceanâi cu privire la vânzarea/cumpărarea terenurilor aferente construcţiilor, preţul acestor terenuri este unul normativ, care în majoritatea cazurilor este de zeci de ori mai mic decât preţul de piaţă.

Experţii imobiliari susţin că terenurile care aparţin “Viorica Cosmetic” valoarează circa 60 mln de lei. Chiar dacă ele încă nu aparţin oficial celor de la Daac Hermes, aceştia le-ar putea achiziţiona pentru doar câteva milioane de lei, astfel, putându-şi recupera investiţia de 51 de mln doar prin revînzarea terenurilor.

De terenuri “interesante” beneficiază şi alte întreprinderi scoase la licitaţie de stat. De exemplu, întreprinderea “Armo-Beton”, amplasată în comuna Băcioi are aproximativ 7,5 ha. Ion Cârstea, directorul întreprinderii, consideră că terenul “valoarează cam peste 10 mln de lei”, asta în condiţiile în care întreprinderea a fost scoasă la prima licitaţie pentru aproximativ 28 mln. Pentru că nu s-a vândut, aceasta urmează a fi scoasă la licitaţie peste alte 2-3 luni, cu un preţ diminuat cu 10—20%.

Pe aproximativ 3 ha este amplasată şi “Farmaco”, scoasă la licitaţie pentru 82 mln de lei. Şi în acest caz, terenul ar costa cam jumătate din preţul cerut pe întreprindere.

„Admit că unele întreprinderi vor fi comercializate nu de dragul activelor, ci de dragul terenurilor aferente. Este inevitabil. Atunci când se stabileşte preţul unui obiect, ar trebuie să se ţină cont şi de terenuri, care se pot privatiza pe bani puţini”, susţine şi expertul economic Viorel Chivriga.

Licitaţie repetată, la preţ mai mic cu până la 20%

Cine stabileşte preţul de start al unei întreprinderi? Tudor Copaci, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), susţine că acesta se formează în baza a două hotărâri de Guvern, din 2008 şi 2010. “Sunt puşi indicatorii economico-financiari ai întreprinderii, vânzările, profitul net şi ce mai are ea pe acolo şi se stabileşte preţul, iar o comisie specială, formată din angajaţi ai ministerelor de ramură îl aprobă. Preţul aprobat de comisie nu trebuie să fie mai mic decât preţul stabilit de regulament”, susţine Copaci.

„În cazul “Viorica-Cosmetic”, preţul stabilit de regulament a fost mai mic de 51 mln, dar comisia a luat decizia de a-l vinde mai scump”, a menţionat funcţionarul. Pentru a participa la licitaţii, e nevoie doar de încheiat un contract cu unul din cei aproximativ 25 de brokeri autorizaţi care să-ţi reprezinte interesele.

„Dacă obiectul nu se vinde la prima licitaţie, peste 2-3 luni, comisia ia decizia de expunere la licitatie repetată şi are dreptul să micşoreze preţul, de obicei, cu 5-10%, pentru că, e ca la piaţă, dacă nu se cumpără. Avem, însă, o limită, scădem până la 20%, nu mai mult”, afirmă Copaci. Referitor la preţul pentru care a fost scoasă la licitaţie “Viorica-Cosmetic”, şi care a stârnit reacţii negative în societate, directorul APP a afirmat că “lumea de la noi nu prea foloseşte produsele “Viorica-Cosmetic”, poate doar pensionarii. Nu poţi vorbi de un brand când are doar 5% din piaţă. Dacă avea 40—50%, era altceva”, a spus acesta.

Despre perioada de criză în care statul a hotărât să vândă, Copaci spune că “nimeni nu ştie ce e cu criza. Analiştii prognozează că va veni un val de criză mai puternic. Activele se amortizează, iar dacă nu vinzi acum cu 51 mln, peste 2—3 ani, dacă nu faci investiţii enorme, nu vei putea vinde nici cu 20 mln”, crede acesta.

Interese vs găuri în buget

De ce, totuşi, statul vinde acum, pe timp de criză? Pentru a nu se “amortiza” activele sau sunt la mijloc şi alte motive? “Pur şi simplu, nu înţeleg care este sensul pentru stat să expună la privatizare obiecte importante în perioada în care ştie sigur că nu va obţine un preţ bun, pentru că nu e conjunctura faborabilă. Nu sunt de acord cu privatizarea obiectelor de stat importante acum, deoarece nu se poate obţine un preţ real”, susţine Igor Dodon, ex-ministru al Economiei.

„De ce să ne grăbim să privatizăm acum nişte obiecte serioase când nu este cerere? Mai bine aşteptăm unu-doi ani, şi, în loc de 50 mln, am putea obţine 100. Cei de la guvernare se grăbesc să vândă sau pentru că au nevoie urgentă de mijloace la bugetul de stat, pentru că bugetul are mari probleme, sau pentru că au interese de a expune la privatizare la preţuri joase, pentru ca obiectele să ajungă în mâinile unor businessmani apropiaţi guvernării”, susţine Dodon, care a subliniat că nu se referă şi la tranzacţia “Viorica-Cosmetic” – “Daac Hermes”, în urma căreia, spune el, s-a obţinut un preţ bun.

„Probabil, întreprinderile se vând acum pentru că nu sunt suficiente venituri la buget şi guvernanţii trebuie să acopere unele găuri. Dar, din punct de vedere economic, perioada este foarte proastă. Suntem în criză. Dacă doreşti să obţii un preţ just pe un obiect, trebuie să aştepţi momentul optim şi trebuie să pregăteşti foarte bine tranzacţia. Guvernarea nu aşteaptă acest moment poate pentru că nu are dorinţă şi are un interes pentru a comercializa la preţuri mici. În istoria R. Moldova sunt multe cazuri asemănătoare”, susţine Chivriga.

„Nimeni nu poate şti exact cât valoarează o întreprindere”

Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, nu a răspuns la apelurile ZdG pentru a discuta la subiect. Într-o emisiune TV, acesta însă a lăsat să se înţeleagă faptul că celor care cumpără bunurile statului nu li se stabilesc nişte cerinţe clare privind viitorul obiectelor procurate. Adică, cel care cumpără poate da afară toţi angajaţii şi poate chiar închide întreprinderea. “Sunt întreprinderi mari, recunoscute. Nu e bine să vinzi şi să nu te gândeşti la viitorul angajaţilor. Lucruri de genul ăsta s-au mai întâmplat. E vai şi amar de oamenii care au lucrat o viaţă acolo şi apoi au rămas fără lucru”, remarcă Chivriga.

Despre şansa manipulării preţurilor întreprinderilor, dar şi despre faptul că, la licitaţiile organizate de stat, e posibil ca obiectele expuse să nu se vândă din prima, pentru ca, ulterior, preţul să fie diminuat, Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, susţine că “zvonuri şi suspiciuni există”, dar că “piaţa valorilor mobiliare de la noi e rudimentară şi că practic e imposibil să spui care-i valoarea reală a unui obiect. Sperăm că vom avea în câteva luni o bursă electronică, care ne va permite să cunoaştem valoarea reală a oricărui bun. Până atunci, nimeni nu poate şti exact cât valoarează o întreprindere”, admite deputatul.

„Nu pot exclude înţelegerile în privinţa licitaţiilor, dar sunt sigur că, dacă ar exista interes din partea unui investitor pentru un obiect, atunci el cu siguranţă s-ar vinde. Mă tem însă că multe întreprinderi din R. Moldova nu au cumpărători”, mai spune Ioniţă, un adept ferm al privatizărilor.

„Analizând cum a gestionat statul proprietăţile sale în ultimii 20 de ani, când, având proprietăţi de circa 20 miliarde de lei, venitul la buget lipsea sau era infim, consider că cea mai bună soluţie pentru noi este privatizarea. Scopul privatizării nu este de a aduce la buget venituri imediate. Statul va primi din impozitele întreprinderilor care vor fi privatizate cu mult mai mult decât primeşte acum”, afirmă Ioniţă. “Privatizarea ar elimina corupţia din întreprinderile de stat, renumite pentru că sunt un cuibar al lucrurilor urâte”, conchide Ioniţă.

Şefii de întreprinderi aprobă privatizările

Reprezentanţii întreprinderilor scoase de vânzare aprobă soluţia identificată de oficiali. “Întreprinderea are nevoie de investiţii, iar statul nu le poate asigura. Fără investiţii, nu putem ţine piept concurenţei. Privatizarea e o soluţie”, susţine Vladimir Simionov, directorul “Farmaco”, întreprindere pe care statul nu a reuşit s-o vândă din prima cu 82 mln lei. Simionov spune că preţul i se pare mare. “Dacă ne uităm la preţul de piaţă, constatăm că este un preţ mare… E o afacere complicată”, remarcă directorul “Farmaco”.

„Businessul privat e gestionat mai eficient decât cel de stat. Perioada în care se vinde este una din cele mai dificile economice pentru buget şi e clar că e nevoie de bani pentru a acoperi golurile”, spune Ion Cârstea, directorul “Armo-Beton”, întreprindere care, deşi a avut anul trecut un profit de aproape 2 mln lei, statul n-a reuşit s-o vândă cu aproximativ 28 mln.