Ivăniţă vs Gumeniţă

Interviu cu Stanislav Ivăniţă, fermier din satul Corbul, raionul Donduşeni

240-fermier

Este din satul Corbul, raionul Donduşeni. Mai mulţi ani la rând a lucrat poliţist, inclusiv în cadrul poliţiei criminale din Edineţ. Este participant la războiul pentru Independenţa R. Moldova. A deţinut şi funcţia de primar, în localitatea de baştină. La expirarea mandatului, a decis să devină fermier. A cumpărat un grajd părăsit şi a încercat să crească porcine. Afacerea, însă, a eşuat. Atunci a schimbat porcii pe vaci. Şi aici, însă, problemele îi epuizează puterile. A încercat să lupte de unul singur, apoi – cu alţi câţiva fermieri din zonă, a organizat acţiuni de protest, inclusiv în faţa Guvernului de la Chişinău. Participanţii la protest au afişat pancarte cu lozincile: “Guvernare, nu minţi, pentru toate vei plăti”, “Ţară mută – guvernare surdă”, “Vrem subvenţii şi preţ real la lapte”, “1,5 lei litrul – moartea vităritului”. Pentru că nu erau auziţi, a răsturnat buteliile cu lapte, în total 80 de litri. După asta, singura intervenţie a factorilor decizionali a fost reţinerea şi brutalizarea organizatorului. În aceste zile încearcă să consolideze eforturile mai multor colegi de-ai săi, din întreaga republică, într-o organizaţie unică. El este sigur că doar o voce puternică ar putea fi auzită.

— Cum a fost să vă transformaţi din poliţist în crescător de vite?

— Acum 6 ani, am procurat un grajd de la nişte lideri locali şi am decis să mă ocup cu creşterea porcilor. Am luat un credit, contra unui procent destul de mare, şi am achiziţionat vreo sută de porci. Am avut grijă de ei până au crescut mari. Când am ajuns să comercializez carnea, am înţeles că am falimentat. Am vândut contra 8 lei kilogramul de carne şi am suportat pierderi financiare foarte mari. Era anul 2002. Comuniştii guvernau de un an R. Moldova, iar lucrurile în agricultură degradau tot mai mult.

Chiar dacă am pierdut, nu am disperat şi am decis să fac o afacere din creşterea vacilor.

— Dar cine colectează laptele prin sate?

— Sunt nişte oameni din sat. De obicei, grăsimea din lapte o iau fabricile care îl prelucrează. Toate lucrările le efectuăm manual, deoarece nu avem tehnică. Şi de la stat nu avem nicio susţinere. Împreună cu familia, muncim de la 5.00 până la 21.00—22.00 seara. Muncim din greu, dar cu puţin rost. Şi condiţiile secetoase ne încurcă la pregătirea furajelor, care devin tot mai scumpe. Vă imaginaţi câţi litri de lapte trebuie să dau pe un litru de motorină?

— Câţi litri de lapte aţi vărsat pe treptele Guvernului, în timpul acţiunilor de protest din luna iulie?

— Am vărsat vreo 80 de litri de lapte. O cantitate destul de mare, dar nu-mi pare rău de lapte, deoarece, oricum, în ultimul timp, îl dăm ca şi cum pe gratis. În satul meu, un litru de lapte este cumpărat cu 2 lei, iar în alte sate, din aceeaşi zonă, laptele este cumpărat cu 1,5 lei. Am crezut că, printr-un astfel de gest disperat, aş putea atrage atenţia autorităţilor. Am vrut să le provoc un stres.

— Atunci când v-a agresat, comisarul Gumeniţă cunoştea că sunteţi fost poliţist, adică un coleg de breaslă?

240-gumenita— Eu l-am văzut prima dată atunci. Din presă auzisem că e mereu în conflict cu primarul Dorin Chirtoacă şi că se poartă brutal cu el. Tot din presă ştiam că e un individ problematic. La 23 iulie, am avut onoarea să îl cunosc personal. Gumeniţă mi-a spus în public că sunt debil, bolnav de cap. I-am răspuns: “Eu plătesc impozite, eu te întreţin, iar tu îţi permiţi să mă numeşti astfel?” Până la urmă, am făcut trimitere şi la vârstă, eu fiind mai mare în ani decât el. I-am mai spus că nu voi permite nimănui să-şi bată joc de mine şi că despre aceste brutalităţi va afla toată mass-media. Când mi-a făcut proces-verbal pentru huliganie, invocând că am insultat-o pe prim-ministra R. Moldova, i-am explicat că şi pe una din văcuţele mele o cheamă Zina. De fapt, când am vărsat laptele, m-am gândit că, poate vreun demnitar va aluneca pe scări şi îşi va aminti de ţăranii care muncesc degeaba.

— Cu ce s-au soldat acele proteste?

— Vreo 50 de oameni, inclusiv reprezentanţi ai fabricilor de prelucrare a laptelui, am fost primiţi de ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Anatolie Gorodenco. El ne-a spus că în R. Moldova sunt acumulate mai multe stocuri de brânză, importate pentru vânzare de peste hotare. Au promis să analizeze situaţia şi să favorizeze producătorii autohtoni. Am discutat vreo două ore, dar cred, totuşi, că nu ne-au luat în serios. Probabil, s-au gândit că nu vom mai continua protestele.

— După proteste, s-a schimbat, totuşi, ceva în situaţia fermierilor din R. Moldova?

— Atunci, la ministru, ni s-a promis că, în proporţie de 90%, vor fi suspendate importurile produselor lactate. Dar cine îi controlează? Eu le-am spus că, de fapt, noi, suferind de foame, îi hrănim pe fermierii din străinătate. Noi nu producem tancuri sau rachete. Suntem o ţară agrară şi ar fi normal ca să fim stimulaţi de stat. Dacă ne mai ţin în astfel de condiţii, vom falimenta cu toţii.

Să nu uit. Viceministrul Spivacenco, prezent la acea întâlnire, ne-a povestit că, la sud, nu există probleme, după ce vacile au fost sacrificate. Cam 120 de mii de vite. Vă închipuiţi cum vede soluţia ministerul nostru de resort? Vă închipuiţi ce ne propune? Să le nimicim, ca ei să nu aibă probleme.

— Cum au reacţionat cei prezenţi?

— Toţi au râs. Aş vrea să cred că a spus-o doar în glumă, dar cifrele şi faptele sunt la suprafaţă. În acea atmosferă, lumea a început să vorbească mult, fără a spune nimic. Mi-am dat seama că, în ţara asta, un singur om hotărăşte totul. Ceilalţi vorbesc, încercând să facă impresia că sunt importanţi. Nu ai ce aştepta de la Gorodenco sau de la alţii. De unde înţelegere şi mai ales finanţare? Bine că au bani pentru Parlament, pentru aşa-zisa televiziune publică, pentru buzunarele lor.

— S-ar putea ca efectele protestelor să fi fost minore din cauza numărului neînsemnat de participanţi la acţiune?

— Ţăranii au fost prost informaţi. Este bine ştiut că mass-media de la noi, cea cu acoperire naţională, nu difuzează astfel de informaţii. Am încercat să-i sun pe toţi fermierii, din toate raioanele R. Moldova. Unii au venit, dar majoritatea, având foarte mult de lucru, nu au reuşit. Nu prea au timp şi bani ca să umble pe drumuri. Unul are de cosit lucernă, altul are altfel de treburi. Cum să lase vaca flămândă şi să se pornească la proteste? Suntem o ţară agrară şi cred că lucrurile în acest stat ar trebui puse la cale de către fermieri.

— Ce mai fac ţăranii din satul dvs.? Cum trăiesc?

— Cei mai mulţi trăiesc foarte greu şi se descurcă foarte greu. Au sărăcit în ultima perioadă, sub comunişti, dar, oricum, au votat pentru PCRM. E paradoxal. Singuri şi-au băgat capul în gura leului. Nu pot să explic ce se întâmplă. Eu îl simpatizez pe Dorin Chirtoacă. În satul nostru, la 29 iulie, a obţinut rezultate în creştere faţă de cele de la 5 aprilie, luând cu vreo 300 de voturi mai mult. De altfel, Lupu a furat multe voturi de la Chirtoacă. Şi Roşca, la fel. Am umblat din casă în casă, repartizând articole xeroxate din ziare. Dădeam fiecăruia să citească. Cu nişte copii de articole am reuşit să mişc din loc carul. Vă imaginaţi ce ar fi fost dacă partidele de opoziţie ar fi avut acces la vreun post de televiziune? Presa are importanţă foarte mare în viaţă şi comuniştii au înţeles foarte bine acest lucru. Ei au pus mâna pe câteva posturi de televiziune, dar controlează şi distribuţia presei. La Donduşeni, bunăoară, este un singur chioşc de ziare. Unul singur, în care găseşti câte două-trei ziare libere. De altfel, şi Ziarul de Gardă îl găsim cu greu.

— Cum ar putea schimba viaţa ţăranilor o nouă guvernare?

— Am încredere, ca niciodată, în această echipă. Sunt tineri şi sunt sigur că ei pot realiza schimbarea. Am auzit că vor să propună diverse persoane la funcţia de preşedinte. Persoane bogate, dar eu nu prea cred în sinceritatea oamenilor îmbogăţiţi peste noapte. Aş spune că preşedinte ar trebui să fie ales un reprezentant al echipei învingătoare. Ei au luptat şi au câştigat, fără a trăda, iar pentru noi este foarte important să ieşim din groapa trădării.

— Cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?

— Mă trezesc pe la 05.00 dimineaţa şi mă culc după 23.00. La moment, avem patru vaci şi nouă viţei. M-am gândit că, dacă laptele e ieftin, mai bine să cresc nişte viţei, la carne. Vreau să-mi extind ferma, în speranţa că, totuşi, ceva se va schimba. Mi-ar părea rău să nu-i pot creşte mai departe. Sunt la noi de mici şi m-am ataşat de ei. Toată ziua muncesc pentru ei, le dau mâncare, îi adap, îi duc la păşune. Dacă viţeii rămân acasă, le gătesc hrană.

— Cum s-a schimbat viaţa satului dvs. în urma plecării oamenilor la muncă peste hotare?

— În bine – nu prea. Cei plecaţi preferă să facă garduri şi reparaţii în casă. Nimeni nu vine cu bani ca să investească în vreo afacere. Unii mai cumpără case. E jale mare cu moldovenii noştri. Eu sunt implicat într-un proiect belgian. O dată pe lună, plec în România, la diverse cursuri de instruire. Am fost la Vaslui, la Botoşani. Urmează să plec la Iaşi. Odată, am plecat pentru câteva zile la Piatra-Neamţ. Acolo am înţeles cât de mult a investit Uniunea Europeană în această zonă. Mai mult decât în întreaga R. Moldova. Acum, acolo lucrurile merg strună.

— După ce aţi plecat din organele de Interne, cum vi se pare activitatea ministerului condus de Gheorghe Papuc?

— Acum sunt la pensie, dar cunosc foarte bine acest sistem mincinos. Circulă un fel de banc despre rapoartele făcute de poliţişti pe tema descoperirii crimelor. Întrebaţi de nişte experţi străini de ce ar mai avea nevoie ca să lucreze mai bine, poliţiştii au cerut transport şi combustibil. Experţii, însă, i-au întrebat: ce să faceţi cu acestea dacă gradul de descoperire a crimelor e de peste 90%? Vreţi să descoperiţi 300% din crime? Toate statisticile oficiale la capitolul descoperirii crimelor sunt umflate. De obicei, cei care vor să-şi facă epoleţi cât mai solizi nu înregistrează toate crimele, ci le raportează doar pe cele descoperite. Astfel, reiese că criminalitatea este descoperită la un nivel foarte înalt, de peste 90%. În realitate, însă, de sus în jos, sistemul se bazează pe falsuri şi minciuni. Cei mai mici îi raportează lui Papuc lucruri dubioase, iar Papuc, la rândul său, îi raportează pramatii lui Voronin. Aşa este combătută criminalitatea la noi.

— Cum se împacă poliţiştii cu astfel de reguli?

— Dacă cineva încearcă să contrazică acest sistem, imediat se trezeşte cu control de la Chişinău. I se invocă orice, pentru a fi pedepsit cât mai aspru. Aşa sunt intimidaţi poliţiştii oneşti. Ei sunt puşi în situaţia să aleagă între un loc de muncă şi un fel de împăcare cu sistemul, în care legile nu funcţionează. Cum pot fi explicate situaţiile în care preşedintele raionului îi scrie procurorului “vă rog frumos să îi intentaţi dosar penal”?…

— Dar ce fac judecătorii cu astfel de dosare, deschise “la cererea autorităţilor”?

— Judecătorii îşi bat joc de toţi. Şi-au deschis restaurante, baruri, magazine. Dând câştig de cauză într-un dosar civil unui şef local, un judecător s-a ales cu un apartament sustras ilegal de la o bătrână. Ei nu mai ţin cont de lege, dar execută orice indicaţii. În caz contrar, ar putea rămâne fără afaceri.

— Cât de des vin la dvs. controale fiscale sau ale poliţiei economice?

— De ceva timp, m-au lăsat în pace. Dar, la 9 mai, intrase un veteran în barul meu (am un bar în centrul satului). Vânzătoarea l-a servit şi i-a propus să se aşeze, că era cam obosit de la sărbătoare. Între timp, a tăbărât un control, invocând că nu a bătut un cec. Mi-au pus amendă, trei mii de lei, pentru un cec întârziat. M-am adresat cu o plângere în judecată, după care mi-au adăugat încă trei mii, sub formă de sancţiune.

— Spuneţi că satul e pustiu, sute de oameni fiind plecaţi la muncă peste hotare. Ce vă ţine acasă?

— Anul trecut nu am putut pleca din cauza unui frate bolnav care, ulterior, a decedat . Am şi o maică bătrână şi un copil minor. Apoi, urmăresc ce se întâmplă cu acei copii, rămaşi singuri, după ce părinţii lor au plecat peste hotare. Creşte nivelul criminalităţii. Nu ştiu ce va fi peste 4-5 ani. Guvernanţii au grijă de copiii lor. Ai noştri, însă, cu părere de rău, trăiesc ca în junglă. Îţi este frică să mergi noaptea prin sat. Sunt zeci de case părăsite. Cei mai în vârstă spun că nici pe timp de război nu era aşa. Noaptea vezi câte o lumină pe ici-colo. În sat au apărut vulpi, iepuri sălbatici, chiar şi şerpi. Oamenii mor pe un capăt. Şi tineri, şi bătrâni. Cei plecaţi la muncă în străinătate nu mai reuşesc să vină la înmormântări. Cei rămaşi se ajută reciproc şi se îngroapă unii pe alţii. În sat se nasc doar câte patru-cinci copii pe an. Dacă nici după aceste alegeri nu se va schimba ceva, nu mai ştiu ce va fi cu acest neam.

— În campania electorală, ce oameni politici au fost în satul dvs.?

— A fost Iurie Roşca, înainte de alegerile din 5 aprilie, că primarul e din partea PPCD. În campania pentru anticipate, nu a fost niciun reprezentant al niciunui partid.

— Dar cine mai ajunge de la Chişinău la Corbul?

— A fost Lenuţa Burghilă. Am aflat că se plânge că a ajuns să-şi vândă bijuteriile din aur, ca să facă un festival. Am citit despre asta într-un ziar rusesc, chiar în prima pagină. Eram primar când venise în sat. Noi, lucrătorii, am adunat bani şi i-am făcut o masă bogată. Atunci am întrebat-o: dacă e aşa de populară, poate are şanse să treacă şi în Parlament? Soţul ei a răspuns: “Noi ne gândim la asta”. Eu nu prea înţeleg: unde au găsit-o, că eu nu auzisem de ea până când Voronin nu începuse a o promova.

Pe când eram primar, a ajuns şi Taisia Voronin în sat, dar a rămas tare nemulţumită. Când am aflat că vine, am luat doi beţivani şi i-am dus la bar, le-am turnat un pahar cu rachiu şi le-am spus să vină la primărie cu un panou pe care era scris: “Nu minţiţi poporul” şi “Jos clanul lui Voronin”. Când ei stăteau cu panoul întins, tocmai intra Taisia Voronin. Textul nu reuşise să se usuce. Am scris cu roşu, iar vopseaua se intindea, de parcă era scris cu sânge. Când a intrat comisarul raionului, s-a îndreptat să rupă acele panouri. I-am interzis, spunându-i că oaspetele nu este o persoană oficială.

Apoi, când stăteam de vorbă cu toţii, ei vorbeau în limba rusă. Am întrebat-o pe soţia lui Tarlev de ce vorbeşte în rusă. Greta s-a supărat foarte tare. I-am întrebat unde au fost până acum şi de ce vin în sat doar în perioada alegerilor. De altfel, veniseră cu transport de stat, însoţite de angajaţi ai pazei de stat. Ne-am certat atunci foarte tare. După acel scandal, au mai venit o dată. Şefii de raion credeau că ei vor veni pe la Drochia. Ei, însă, au venit pe la Edineţ. Am văzut cum stăteau în drum Taisia Voronin, Greta, soţia lui Tarlev. Mi se pare că era şi soţia lui Papuc. Stăteau în drum şi nimeni nu le întâmpina. Eu, fiind reprezentant al autorităţilor publice locale, m-am apropiat de ele şi le-am salutat. Taisia Voronin nu mi-a răspuns. Am crezut că a căzut cerul peste mine. Atunci i-am spus, în rusă: “Nu vreţi să vă salutaţi cu mine, nici nu trebuie”. M-am întors să plec. Atunci Taisia Voronin mi-a spus: “Dvs. aţi meritat acest lucru”.

— Ce efecte au avut asupra dvs. acţiunile de la 7—8 aprilie?

— Am fost şi eu în piaţă, pentru că sunt sigur că alegerile au fost fraudate. De altfel, şi la 29 iulie nu a fost totul curat. Printre protestatari am văzut foarte mulţi provocatori. Am stat de vorbă cu unii. Răspundeau ruseşte şi aveau palmele pline de bătături. Este clar ce fel de activităţi au aceşti tineri în viaţa de zi cu zi. Cred că e meritul partidelor de opoziţie că acţiunile nu s-au soldat cu vărsări de sânge. Cei nemulţumiţi de proteste erau gata la orice.

— Vă mulţumim.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Radu

    cit vom fi “o ţară agrară “, vom continua “suferind de foame,” sa-i ” hrănim pe fermierii din străinătate”. suntem o tara cu populatie preponderent rurala, si Slava Domnului. numai ca in lumea contemporana “satul” si “agricultula” nu sunt una si aceiasi. daca cu in agricultura sunt ocupati mai mult de 10% din populatie, aceasta ramura e falimentara.

  2. Vasilie

    Nu cit vom fi/o tara arara/,dar cit vom fi dementi,in esenta,atita timp vom suferi de toate ce se intimpla pe aceasta lume.
    Va doresc demnitate,si sa fiti treaji,tulburelul trebue baur la timpul sau.
    SALUT!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *