Voronin, vocea din umbră a lui Plahotniuc

„La cei peste 70 de ani, Voronin nu mai e capabil să-și „fericească” electoratul, dacă nu a făcut-o în cei mai frumoși ani de viață. Și nu e vorba doar de vârstă. Americanul Ronald Reagan era aproape de 80, când a scos din joc cea de-a doua supraputere a lumii, URSS, și a distrus marele imperiu comunist din răsăritul Europei…”.

Iurie Leancă, singurul candidat la șefia Cabinetului de Miniștri, urmează să ceară astăzi Parlamentului votul de încredere pentru învestirea noului guvern. Va fi sau nu va fi? Va avea sau nu va avea Iurie Leancă (politicianul creditat cu cea mai mare încredere din partea partenerilor occidentali) norocul pentru un al doilea mandat la șefia guvernului? Leancă nu e la prima tentativă de susținere a probei de învestire. A fost mai întâi 6 februarie, după care lucrurile s-au amânat pentru 10, ca până la urmă să se ajungă la 12 februarie – ultima zi în care mai poate cere parlamentului un vot de încredere. Riscul că Leancă nu va întruni numărul necesar de voturi a fost și rămâne mare. Toate problemele (și explicația) vin de la faptul că noua coaliție (minoritară) de guvernare (PDM+PLDM) nu întrunește decât 42 de voturi din minimul de 51, în timp ce liberalii au fost scoși din joc, iar partenerii „neoficiali” ai „coaliției” (comuniștii lui Voronin), cu care au împărțit frățește palamentul, se joacă de-a ascunselea. Într-o zi comuniștii declară că vor vota guvernul dacă li se oferă funcțiile de control în stat, în alta – că nu-l vor pe Leancă premier, iar după ziua de ieri, au amânat decizia pentru dimineața de azi, „în dependență de componența nominală a cabinetului de miniștri”. Până la urmă, e un joc. Spectacol de prost gust. Scamatorie. De ce? Pentru că deciziile în PCRM de mult, încă înainte de alegeri, nu-i mai aparțin lui Voronin.

Deciziile în PCRM, ca și în PDM, îi aparțin lui Vlad Plahotniuc. Desolidarizarea lui Voronin de Tkaciuk, Petrenko, Petkov și toată „aripa radicală” din PCRM, de la Plahotniuc se trage. De acolo și de atunci (și nu după alegeri) a pornit tot spectacolul cu „evitarea” liberalilor, „coaliție minoritară” și „cooperarea cu comuniștii”. Nu putem ști care a fost înțelegerea dintre cei doi „Vladimiri” (Plahotniuc și Voronin), dar tocmeala a avut loc. Și Voronin a aruncat din partid tot ceea ce nu i-a convenit lui Plahotniuc. Dacă rămâneau Tkaciuk și Petrenko în PCRM, nu ar fi existat jocul în care s-a angajat Voronin după alegeri. Perspectiva? Am mai scris: fuzionarea, până cel târziu la prezidențialele din 2016, a PCRM cu PDM (poate că nu numai) și crearea celui mai mare pol politic de stânga pe arena politică moldovenească, după care, având parlamentul în mâini (posibil, și noul guvern), Plahotniuc va da lupta pentru Președinție. Ce va urma? Rămâne de presupus. Ce va fi cu Voronin? Contează ce rol i s-a pregătit, dar, oricum, la cei peste 70 de ani ai săi, e clar că Voronin nu mai e capabil să-și „fericească” electoratul, dacă nu a făcut-o în cei mai frumoși ani de viață. Și nu e vorba doar de vârstă. Americanul Ronald Reagan era aproape de 80, când a scos din joc cea de-a doua supraputere a lumii, URSS, și a distrus marele imperiu comunist din răsăritul Europei. Dar una e să fii președintele Americii și alta e să fii președinele unui partid intrat într-o mare derivă politică. Voronin, cu toată experiența sa politică, nu putea să nu înțeleagă care ar putea fi ziua de mâine a PCRM. Alți 4 ani în opoziție ar fi fost un mormânt sigur pentru acest partid: dacă comuniștii încheiau alegerile din 2009 cu 60 de mandate, în 2014 abia de au adunat 21. E cam 3:1. Și Voronin a cedat. Cu ce preț? O știu doar Voronin și Plahotniuc. Putea exista și o tranzacție, din care Voronin (de fapt, dinastia Voronin) să se fi ales cu niște „dezlegări” la cine știe ce afaceri sau beneficii pentru Oleg sau Natașa Voronin. Dar Voronin-seniorul putea fi luat și pe sus. Cu șantaj. Mai bine ca Plahotniuc, care a fost un apropiat al „curții” pe timpul președinției lui Voronin, nu cunoaște nimeni tainele afacerilor familiei Voronin. În plus, nu-i exclus ca Plahotniuc să-l aibă la mână pe Vladimir Nicolaievici și cu anumite păcate în „dosarul 7 aprilie”. Condamnarea recentă (deși teatrală, până la urmă) a ex-ministrului de Interne, Gh. Papuc, la 4 ani de închisoare, după aproape 6 ani de tergiversări, când toată lumea își luase grija de la acest dosar, putea fi mai mult un avertisment la adresa lui Voronin decât o sentință pentru Papuc, ca să-l determine să fie mai maleabil, inclusiv în problema Guvernului Leancă, ceea ce s-a și produs, până la urmă. După întrevederea de ieri a comuniștilor cu Iu. Leancă, singurul lucru pe care i l-a imputat Voronin a fost că acesta nu a depus flori la Lenin. Deci, lucrurile s-au așezat. Și nu pentru că Voronin și-ar fi schimbat impresiile despre Leancă sau că i-ar fi mai drag decât i-a fost până acum (numai în perioada 2013-2014, comuniștii au inaintat 4 moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Leancă), ci pentru că asta a fost decizia lui V. Plahotniuc. La întrebarea va fi sau nu va fi învestit azi în funcție Guvernul Leancă, răspunsul este unul: va fi așa după cum a aranjat lucrurile Plahotniuc, iar Plahotniuc a avut grijă ca pentru ziua de azi să-i asigure lui Leancă nu doar votul PDM și PCRM, dar și votul PLDM – lucru pe care unii experți l-au pus de mai multe ori la îndoială din cauza disensiunilor interne din formațiune, legate de candidatura lui Leancă la șefia guvernului. Toată mascarada de zilele trecute cu Ilan Shor și Banca de Economii nu este decât o repetare a scenariului cu Papuc. Numai că de data asta lovitura este îndreptată împotriva lui V. Filat și a lui Iu. Leancă. Cazul miroase a dosar penal și pentru Filat, și pentru Leancă, din moment ce și Anticorupția, și Procuratura sunt pe mâna lui Plahotniuc.

Miza lui Plahotniuc? Să-l „cumințească” pe Filat și să-l facă dependent de jocurile sale politice (poate nu doar), iar în cazul lui Leancă – să-l țină în frâu și să-l determine să-i facă interesele la nivel sau pe linie de guvern. E cel mai rău scenariu din câte ar putea fi. Dar, poate, nu va fi. Contează ce va face PL. Deși PL, în situația care se prevede, ar fi să rămână activ în opoziție. Liberalii și-au spus cuvântul, și-au demonstrat caracterul, iar ignorați fiind, au reușit să nu se lase jucați în tot felul de scenarii macabre și să se mențină pe linia lor de plutire. E puțin?