Vine 2019 sau 1990?
Dodon e prieten cu Putin, Plahotniuc, însă, nu e prieten cu Trump, dar încearcă să intre, cu antirusismul său declarativ, în graţiile Americii, să rupă nişte simpatii şi să lege nişte relaţii în anumite cercuri de putere la Washington, în speranţa că americanii vor fi cu el şi cu cei din PD mai indulgenţi şi mai permisivi la alegeri. Pe cât e de sigură treaba, nu se ştie, pentru că…
Ne mai lasă un an. În câteva zile, 2018 îşi face „bagajele” şi pleacă. Cum a fost? Cu ce şi cum rămânem? Împăcaţi? Neîmpăcaţi? Mai plini de speranţă sau şi mai disperaţi? Unde suntem? Suntem aproape de Europa şi departe de Ea, aproape de NATO şi fără NATO, aproape de România şi fără România. 2018 a fost un An al Şansei. Dar, ratat. Partidele prounioniste (guvernarea nu e de aici) s-au lamentat, ca totdeauna, în declaraţii şi au lăsat Centenarul Unirii să treacă pe alături cu R. Moldova.
„Diagnoza” publică pentru 2018 nu e nici ea una mai optimistă: „din rău în mai rău” susţine fiecare al treilea din cei întrebaţi în stradă, deşi PD şi liderul acestui consorţiu politico-oligarhic, V Plahotniuc, insistă să ne covingă că alţii, mai buni decât ei, nu există. Şi dacă sunt atât de buni, de ce în R. Moldova e tot mai rău? Cei care nu umblă pe străzi şi privesc lumea şi viaţa din balcoane blindate sau geamuri fumurii, s-ar putea să vadă lucrurile şi altfel, şi să aibă şi un alt răspuns decat cel al străzii, doar că, într-o societate ca a noastră, cu multimilionari şi muritori de foame, contează nu ce zic puţinii, dar ce văd, simt şi spun mulţii. E regulă. La „capul lui Moţoc vrem”, ce-i drept, încă nu s-a ajuns, dar spre asta se merge. Cu părere de rău. Puţin probabil că cineva şi-ar dori pentru R. Moldova, până la alegeri sau imediat după, repetarea scenariului ucrainean de acum 4 ani, dar cel ungar, de ultimă oră, s-ar putea repeta. Contează ce notă la purtare va lua guvernarea la alegeri. R. Moldova are nevoie, de mai mult timp, de nişte stres-uri sociale profunde şi de o răsturnare capitală de situaţie. Numai nu cu Dodon-Putin la guvernare. Cu Dodon, ar însemna un nou război la Nistru.
La uşă bate 2019, dar s-ar putea ca în R. Moldova să intre 1990 sau 1991, pentru că independenţi pe plan extern de 27 de ani rămânem şi azi dependenţi de „faraonii” noştri interni. Nu de alta, dar „decizioniştilor” din PD, care guvernează din 2009, li s-a urcat, probabil, „antifrizul” la cap şi le face rău, au căderi de memorie, încurcă drepturile, obligaţiile şi relaţiile, confundă vectorii şi orientarea… Se joacă de-a statul. Zic una, fac alta. Până mai alaltăieri pro-UE, de alaltăieri pro-Modova, iar în realitate, pro-PD şi pro-PSRM. În 2018, sub „democraţi” (la parlament şi guvern) şi sub „socialişti” (la preşedinţie), R. Moldova s-a dezvoltat, mai mult ca oricând, ca zonă offschore, în care au devenit posibile orice fel de tranzacţii – de la bani, pământuri şi până la afaceri cu carne vie (cazul profesorilor turci de la Liceul teoretic „Orizont”, din Chişinău). Dodon şi Plahotniuc au băgat R. Moldova pe lista statelor criminale, după tranzacţia dubioasă cu Erdogan al Turciei şi sechestrarea celor 7 profesori de la „Orizont”. Nimeni nu ştie cât l-a costat pe Erdogan tranzacţia cu Dodon şi cu Plahotniuc, dar cu siguranţă, a plătit bani buni, iar primirea pe care i-a făcut-o ulterior Dodon la Chişinău a fost cea mai scumpă vizită din câte le-a primit „preşedintele” în doi ani de mandat. Aici, la asta se reduce, în fond, actul de guvernare a binomului Plahotniuc-Dodon: vând, cumpără, şmecheresc, taie, fură şi iar vând, şi iar cumpără…
Nota anului 2018, dacă ar fi şi să punem o notă guvernării, ar fi Rezoluţia Parlamentului European cu privire la R. Moldova din 14 iulie. Citez: „Moldova este prinsă de interese oligarhice, cu putere politică şi economică în mâinile unui grup mic de persoane, care-şi exercită influenţa asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administraţiei de stat, poliţiei, justiţiei şi presei”, spune Rezoluţia. Şi verdictul: „Suportul financiar al UE trebuie să fie oferit doar după alegerile parlamentare din 24 februarie şi cu condiţia că vor fi desfăşurate şi recunoscute după standardele internaţionale”. Vor fi? Las întrebarea pe seama şi la discreţia fiecăruia, pentru că am intrat deja în campanie electorală şi e bine să ne punem întrebări şi să răspundem la ele după cum trăim şi până a ajunge la urne. Că timpul trece repede. Iar manipulările, în anul electoral în care intrăm, vor fi enorme, jocurile – extrem de murdare şi lupta pentru putere – la cuţit. 2018 ne-a demonstrat clar că Plahotniuc şi PD nu vor lua în calcul nicio lege şi nici un fel de restricţii şi norme, tot aşa cum nu au ţinut cont de nici o sesizare sau decizie critică în care a fost vizată R. Moldova de către partenerii europeni de dezvoltare. Deşi, periodic, mai îngână, din obişnuinţă, refrenul „suntem pentru Europa”, UE, Parlamentul European, Consiliul Europei nu mai figurează pe agenda PD decât formal. Pentru „parade populare” sau jonglări în faţa finanţatorilor externi, deşi acest lucru le reuşeşte tot mai puţin. Furtul miliardului, Rapoartele Kroll (ţinute la safeu), banditismul politic, justiţia la pripon, Şor la libertate şi dizgraţiile UE sunt doar câteva din „pietrele” legate de gâtul PD-ului, care riscă în orice moment să îl tragă la fund cu tot cu liderul lor. Dacă 2019 nu ar fi un an electoral, Plahotniuc, după ce şi-a înconjurat casa cu posturi mobile de poliţie şi cu garduri blindate, şi-ar căuta liniştit de „afaceri” în continuare. Dar vin alegerile. Şi nu ar fi o problemă nici aceste alegeri (pe care împreună cu Dodon le-au pus demult la punct) însă, intrat în dizgraţiile Europei, Plahotniuc s-a pomenit izolat pe plan extern. Dodon e prieten cu Putin, Plahotniuc, însă, nu e prieten cu Trump, dar încearcă să intre, cu antirusismul său declarativ, în graţiile Americii, să rupă nişte simpatii şi să lege nişte relaţii în anumite cercuri de putere la Washington, în speranţa că americanii vor fi cu el şi cu PD mai indulgenţi şi mai permisivi la alegeri. Pe cât e de sigură treaba, nu se ştie, pentru că locul s-ar putea să fie ocupat de Maia Sandu şi Andrei Năstase. Întrebare: și dacă nu se deschid „porţile” Occidentului în faţa lui Plahotniuc, e posibil, aşa după cum s-a vehiculat cu mai multe ocazii în presă, ca „guvernatorul” R. Moldova, să se arunce în braţele lui Putin? Cine știe, însă oricine a încercat să se joace cu americanii au terminat-o prost.
2018 pleacă. A fost un an care ne-a mai lipsit de nişte speranţe. Cum va fi 2019? Depinde de 24 februarie.
