Victor Moşneag: Galben pentru ULIM

Acum două zile, înainte de a avea o întâlnire cu rectorul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM), am fost avertizat de mai multe persoane că aş putea întâmpina probleme. De ce? Cum ai putea avea probleme cu un om, dacă vorbeşti frumos cu el? – mă întrebam eu.

De fapt, supărarea mea nu se trage de la felul în care am fost întâmpinat sau cum am fost tratat ca om, odată ajuns la această întâlnire. Încerc să nu prea bag în seamă dispreţul, ironia şi aroganţa sfidătoare ale rectorului ULIM şi nici vorbele venite din partea unui om care îşi zice academician.

Faptul că a dat a lehamite din mână la auzul cuvântului USM (Universitatea de Stat din Moldova) şi a ţinut să specifice “E clar… Ştiu eu cum se fac studiile acolo şi e clar şi nivelul tău de cunoştinţe”, nu mă deranjează prea tare. Cum nu sunt deranjat nici de alte şi alte cuvinte şi fraze, auzite în anticamera sa şi care nu-i fac cinste unui rector. Îmi pare rău, însă, de subalternii dânsului, care atunci când rectorul se dădea în spectacol, mulţi zâmbeau inocent. Probabil ştiau de ce e în stare. După privirile lor, mulţi, probabil, îi dezaprobau comportamentul, dar nu aveau ce face. Cine plăteşte, ăla e şef, iar şeful are întotdeauna dreptate. Trist, dar adevărat.

Ce pot să spun? Îmi fac studiile la USM. Nu infirm şi nici nu confirm afirmaţiile rectorului, pentru că ar conta prea puţin opinia mea. Interesant, însă, este faptul că Andrei Galben, el însuşi, şi-a făcut studiile la USM, Facultatea de Istorie, unde a obţinut şi titlul de doctor habilitat în ştiinţe juridice şi cel de academician.

După ce am aflat toate astea, tind să-i dau dreptate. E clar cum se făceau studiile la USM pe vremea când actualul rector studia acolo. De ce e clar? Pentru că e clar nivelul său de cultură acumulat acolo. A trecut prin băncile şcolii fără a însuşi cea mai importantă lecţie – a omeniei şi respectului faţă de semeni.

— Citiţi şi articolul autorului: “Universitatea Liberă la Fraude»

Se zice că un şef trebuie să-şi motiveze angajatul, să-i înţeleagă problemele, şi nu în ultimul rând să-l respecte ca om. O fi Andrei Galben şef, dar cu siguranţă nu întruneşte asemenea calităţi. Nu fac asemenea aprecieri fără a avea un suport. Fac referire doar la un moment trăit la intrarea în biroul său. E, de fapt, o discuţie purtată de o profesoară (probabil) şi cineva din anturajul lui Andrei Galben: “Ce dispoziţie are dl rector? —Nu ştiu! —Dacă nu are dispoziţie, nici nu intru la el azi”… Şi asta nu e tot. Aproape toate persoanele cu care am discutat în timp ce mă informam la subiectul “ULIM şi diplomele pentru români”, mi-au spus că e un lucru obişnuit ca rectorul să-i jignească sau să le vorbească urât.

Victor Moşneag,
v.mosneag.zdg@gmail.com

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Chiusha

    as fi foarte curios sa intilnesc vreo persoana simpla (adica in privinta careia Galben sa nu aiba vreun interes) care ar putea spune sincer ca a avut o experienta placuta in urma unei conversatii cu “academicianul”

  2. y

    si eu care credeam ca sunt unica persoana cu care “marele academician” si-ar fi permis sa vorbeasca nu tocmai in corespundere cu pozitia si postul pe care-locupa……dar, asta e……..halal “academik”…..p.s. si din auzite , mare misogin…..mai mult nu mai scriu nimic,altfel risc sa nu ma mai pot opri…

  3. absolventa

    Din pacate cum e conducatorul asa e si insitutia, insa spre fericirea insitutiei nu toti studentii sunt precum conducatorul. Zic si eu acelasi lucru ca si Y , nu scriu nimic, caci nu o sa ne putem opri… 🙂 Victore, experienta traita de tine e numai varful aisbergului problemei cu numele ULIM. Sincer sa fiu foarte mult mi-ar placea sa vad si investigatii asemanatoare cu privire la USM si alte universitati din Moldova. La “Perspectiva” spre ex. ca sa parafrazez un student al acelei institutii, se vine ca la sanatoriu :)… Si nu cred ca solutia finala e inchiderea insititutiei ci mai degraba acordarea unui termen pentru reforme stringente, fara de care o institutie nu are dreptul sa se numeasca Universitate!

  4. Profesoara

    ULIM este o cloaca in care se scalda odiosul Galben. Toti profesorii ULIM sunt umiliti zilnic de acest monstru Galben care este un afacerist fara pereche, locul caruia este la duba pentru descreditarea scolii superioare din RM.

  5. Libertatea

    ULIM este o institutie cu adevarati profesionisti, pe care insa ,,atotputernicul,, Galben a transformat-o intr-o fazenda de robie intelectuala, practicind o mai veche masinarie a escrocheriilor salariale. Problema e grava in SRL-ul galbenist, in conditiile in care un profesor universitar este injuriat de fata tuturor membrilor senatului pentru ne-executarea unor ordine vadit ilegale ale sefului, apoi sutat in fund si aruncat ca un ciine in strada. ULIM-ul are o singura mare problema in prezent – Galben si Co. O data ce va fi solutionata aceasta problema, institutia va deveni cu adevarat libera si internationala, caci de profesionalismul actualelor cadre didactice nu am nici cel mai mic dubiu.

  6. Ion

    Galben a provocat scandal si in Sudan, unde a deschis cu Stati, o filiala a ULIM. Despre aceasta a scris si Financial Times la inceputul lunii februarie 2010. Cica ar fi pegatit si acolo specialisti de inalta calificare, ca si in cazul celor 2000 de studenti romani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *