Şapte zile de UNIRE

În 6 zile, mesagerii Unirii au fost la Iaşi (120 km pe jos). Duminică, ei au urcat în Trenul Unirii şi au plecat spre Bucureşti, lăsând în urma lor Iaşii, Vasluiul, Bârladul, Tecucii, Focşanii, Râmnicu Sărat, Buzăul, Mizilul, Ploieştii cu gările pline de flori, tricoloruri şi lume scandând într-o voce: U-ni-re!

Pe 5 iulie, la Chişinău s-a votat Unirea. Evenimentul s-a produs în cadrul „Marii Adunări Naţionale a Unirii”, organizată de Asociaţia „Tinerii Moldovei”, Platforma Unionistă „Acţiunea -2012” şi Blocul Unităţii Naţionale. Delegaţii la Marea Adunare, reuniţi în PMAN, au votat Unirea R. Moldova cu România, dar şi o Rezoluţie care exprimă, într-o formulă mai sintetizată, de ce atâta miză pe Unire şi de ce Unirea este şansa noastră istorică de a ne rupe din dezastrul politic, economic, social şi moral în care ne-am pomenit după aproape 24 de ani de independenţă. Pentru conformitate, cităm din Rezoluţie: „După 24 de ani de independenţă la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă, până la dreapta liberală. În consecinţă azi avem: o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului; instituţii de stat nefuncţionale; un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor unei puteri criminalizate; o politică externă inconsecventă şi amorfă; lipsa unei elite politice şi a unor lideri capabili să guverneze…; nicio perspectivă de viitor prosper”. R. Moldova „ca proiect politic, practic, a eşuat”, spun autorii Rezoluţiei, precizând că singura alternativă logică haosului în care am ajuns este „reunificarea pe cale democratică şi legală a R. Moldova cu România – o ţară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie şi tradiţii identitare. E o şansă, pe care actualul parlament şi actuala clasă politică nu are interesul s-o fructifice printr-o decizie fundamentală”, se mai spune în Rezoluţie. Mai clar nici nu se poate. După încheierea evenimentului, circa 1000 de persoane dintre delegaţii la Adunare s-au încolonat sub Tricoloruri şi au pornit pe jos, în marş (Marşul lui Ştefan cel Mare) spre Bucureşti, pentru a transmite autorităţilor române – preşedinţiei, parlamentului, guvernului – mesajul Marii Adunări de la Chişinău, dar şi starea de spirit a participanţilor. În 6 zile, mesagerii Unirii au fost la Iaşi (120 km pe jos, prin ploaie şi arşiţă), unde, „printr-o reeditare a celebrelor „Poduri de Flori”, au fost întâmpinaţi de românii de pe malul drept al Prutului”, anunţa presa ieşeană. Emoţiile au fost mari. Şi tari. S-a scandat, ca şi la Chişinău, „Unire”, s-au cântat cântece patriotice, Prutul a fost declarat zonă de „liberă trecere” şi nu „de frontieră”, după care manifestanţii au urcat în Trenul Unirii şi au plecat spre Bucureşti, lăsând în urma lor Iaşii, Vasluiul, Bârladul, Tecucii, Focşanii, Râmnicu Sărat, Buzăul, Mizilul, Ploieştii cu gările pline de flori, tricoloruri şi lume scandând în aceeaşi voce cu ei: U-ni-re. Duminică, Tricolorii de la Chişinău au intrat, în marş, pe Piaţa Universităţii din capitala tuturor românilor. Mii de bucureşteni au ieşit în stradă, a scris presa de la Bucureşti. Speranţa reunirii a marcat evenimentul. În mulţime s-a scandat „România n-a avut graniţă la Prut!”, „Basarabia e România!”, „Vrem Unire!” şi s-a cântat „Ole, Ole, Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”. Marşul, după o Horă a Unirii, a luat direcţia spre Cotroceni, unde tot alaiul din centrul Bucureştiului a mers să ceară preşedintelui Johannis urgentarea procesului de Reunificare. S-a întâmplat duminică, 12 iulie.

Jirinovski e cu noi

Evenimentul este unul încheiat? Încheiat, poate că da, însă nu şi consumat. Cred că este, mai degrabă, o acţiune de start, o nouă acţiune de start în problema Unirii, după Marile Adunări Naţionale, Podurile de Flori şi Drumul Crucii de la începutul anilor `90. Depinde cât de repede şi câţi se vor alinia acestei noi linii de start. Şi câţi sunt gata şi vor să iasă din iadul în care se transformă tot mai mult R. Moldova. Pe unii oficiali evenimentul i-a speriat, pe alţii i-a entuziasmat. La Chişinău, singurul care a reacţionat prompt a fost comisarul Voronin. „Este o acţiune împotriva statalităţii R. Moldova”, a silabisit Voronin la o întâlnire oficială. Pentru Voronin, ca şi pentru alţii ca el, a fura Moldova este mai patriotic decât a o readuce acolo de unde Stalin (prin cârdăşie cu Hitler) o fura în 1940. Nu a trecut cu vederea evenimentul nici Moscova. „Dacă R. Moldova va alege calea unirii cu România, Transnistria se va separa” (de parcă acum nu este separată). Declaraţia vine din partea vicepremierului rus D. Rogozin. Avem, însă, de la Moscova şi o declaraţie surprinzătoare. „Moldovenii sunt români! Noi, ruşii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români”. Este declaraţia liderului liberal-democraţilor ruşi V. Jirinovski. La nivel oficial Chişinăul nu a reacţionat în niciun fel. Îs prea ocupaţi? Nu îi interesează? În schimb, la Bucureşti, preşedintele Klaus Johannis şi premierul Victor Ponta au adresat în dimineaţa zilei de 12 iulie (fiind în străinătate) un salut participanţilor la Marş şi şi-au exprimat încrederea în viitorul comun al României şi R. Moldova. Un îndemn la Unire a răsunat şi din partea ex-preşedintelui Băsescu, în opinia căruia contextul geopolitic, legat de Ucraina, este unul foarte propice Unirii. „Acum este un moment bun ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să-şi spună apăsat dorinţa de UNIRE”, a scris Traian Băsescu duminică pe profilul său de Facebook. Ce facem? Aşteptăm un alt 5 sau 12 iulie, un nou Pod de Flori sau Marş spre Bucureşti, ca să cerem Unirea, ori ne mobilizăm şi încercăm să batem „ferul cât e cald”? Măcar în 2015, dacă la Marea Adunare Naţională din 27 August 1989 am ratat şansa? Alegerea e una: acum, cât nu e târziu. Atât doar că Unirea nu trebuie lăsată doar pe seama puterii. În jurul Unirii trebuie creat un curent larg de opinie, capabil s-o transforme într-o prioritate naţională pentru cele două state româneşti, iar pentru asta trebuie să avem o agendă a Unirii pe toate filierele posibile: guverne, preşedinţi, parlamente, ONG-uri, uniuni de creaţie, agenţi economici, autorităţi publice locale (mai ales în zonele de frontieră), partide politice… Vorba ex-premierului Druc: „Unionismul nu are culoare politică, nu este de dreapta, de stânga, social-democrat, comunist, este panromânism, actual şi inevitabil”.