Medicii, ca şi jurnaliştii
De un an, o vecină, vânzătoare într-o piaţă de la Buiucani, e cu o mână imobilizată. Ieri-dimineaţă, întâlnindu-ne la staţie, am îndrăznit să o întreb cum se simte. A zis că povestea sa e greu de povestit, e una lungă, parcă fără sfârşit. Mai întâi şi-a fracturat mâna. Dreapta. Exact acea mână care o ajuta cel mai mult în munca sa din piaţă.
A apelat medici. Aceştia i-au fixat-o în ghips. În primele zile de după traumă nu ştia că mâna i-a fost imobilizată greşit. A aflat că ghipsul nu stă bine şi osul se prinde rău în urma unui roentgen de control, atunci când medicul i-a spus că trebuie să ia totul de la început, adică să-i fractureze el osul prins parţial şi să pună din nou bandajul, mai bine. A trecut peste dureri infernale, dar sfârşitul pare încă departe. Pentru că, şi din a doua oară, osul nu stătea bine, medicii s-au gândit să-i introducă, pentru siguranţă, nişte tije metalice. Tijele, însă, nu au fost prea sterile, probabil, astfel încât au cauzat un grav proces inflamator. „Ieri am insistat să-mi scoată măcar o tijă, că nu mai pot”, povestea femeia. A făcut iarăşi un roentgen. A mers cu o rudă, care a încercat să convingă medicul că mâna acestei femei trebuie, totuşi, salvată. Ocupat, medicul parcă nu avea cuvinte. „Când i-a dat nişte bani, a putut să-mi zică „la revedere”, ferindu-şi ochii”, continuă pacienta acelui medic. A coborât din maxi-taxi la clinică, unde urma să-i fie curăţită rana, schimbat pansamentul… Un caz atât de banal, dar atât de tragic…
Ceva mai departe de acea clinică, lângă Universitatea de Medicină, câteva sute de tineri aşteptau să depună dosarele pentru studii, astfel încât, peste vreo zece ani, să devină şi ei medici. Majoritatea nu vor fi admişi la buget şi vor achita, ani la rând, taxe exorbitante care, însă, nu le garantează în niciun fel că vor deveni medici buni, medici adevăraţi. Mulţi vor fi, dar câţi vor fi adevăraţi – nimeni nu ştie, aşa cum nimeni nu ne poate spune unde sunt jurnaliştii adevăraţi, pregătiţi cu sutele la facultăţile de profil de la instituţiile de învăţământ din R. Moldova. Unde sunt inginerii, pedagogii, justiţiarii? Unde sunt diplomaţii, electricienii, constructorii? Unde sunt brutarii, cofetarii? Unde sunt bancherii, şoferii, drumarii? Zeci de facultăţi, milioane acumulate sub formă de taxe pentru studii, alte sute de mii cheltuite pentru tipărirea diplomelor de absolvenţi, dar profesioniştii, adevăraţii profesionişti, întârzie să apară. Puţinii profesionişti care mai sunt în R. Moldova luptă pentru existenţă, fiind obligaţi de situaţie să suporte perfidia şi incompetenţa unor colegi sau chiar a unor şefi şi asta pentru că, oriunde te-ai afla, toate funcţiile din stat sunt împărţite pe criterii politice şi nimănui nu-i pasă că, pe această cale, în fruntea unor importante instituţii ajung persoane avide de putere, dar incompetente sub aspect profesional.
În prezent, în R. Moldova sunt aproape 3000 de instituţii de învăţământ, în care îşi fac studiile peste 600 de mii de elevi şi studenţi. În cele peste 30 de instituţii de învăţământ superior, luate acum cu asalt de candidaţii la studenţie, sunt înscrişi peste 80 de mii de studenţi. Situaţia demografică din R. Moldova e atât de complicată, încât la 10 mii de locuitori revin 230 de studenţi din instituţii de învăţământ superior. Deci, revin cam tot atâţia absolvenţi: medici, jurişti, profesori, bancheri, jurnalişti, ingineri sau programatori. Dacă cei 600 de mii, care spun că învaţă, ar fi toţi buni profesionişti, oare cum ar arăta azi R. Moldova?
