Câştigă cine minte mai tare?

Duminică, socialiştii au protestat la Chişinău. Impotriuva cui? Împotriva guvernării, cu care împart, de doi ani, puterea în R. Moldova. Circ. Cum să protestezi împotriva puterii, când esti parte a acestei puteri? Lui Dodon îi place să umble cu nasul în batistă, ca să pară virgin şi nepătat. Dar Dodon nu e moş Ion de la ţară…

Duminică, la Chişinău, Igor Dodon şi socialiştii şi-au scos „trupele” în stradă, dând start campaniei electorale pentru parlamentarele 2019. S-a întâmplat după ce, acum o lună, pe 21 octombrie, PD aduna la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), lume adusă cu hurta de prin toate raioanele republicii la „cea mai mare adunare a democraţilor din istoria acestui partid” – lucru remarcat din scenă de premierul Pavel Filip. PD s-a fălit atunci că a putut aduce la Chişinău circa 100 de mii de oameni. Să admitem. Pentru ce? „Pentru a discuta (mesajul liderului PD, Vlad Plahotniuc) programul politic al partidului pentru următorii ani” (aluzie la faptul că PD pretinde să rămână la guvernare şi după alegerile din 24 februarie 2019). Ce s-a discutat? Nimic. A fost un miting obişnuit. Doar că, spre deosebire de socialişti, nu s-a protestat. S-a vorbit. La microfon s-a rânduit lume, la cravată, din prima linie a partidului – Diacov, Filip, Candu, Plahotniuc şi alţi câţiva aleşi din anturajul lor, ca să se etaleze în faţa mulţimii şi să le spună celor adunaţi în Piaţă că ei, cei din PD, sunt cei mai tari, cei mai puternici şi că mai capabili ca ei în R. Moldova nu există. „Suntem un partid puternic şi nu doar prin faptul că ne aflăm acum la putere, dar prin solidaritatea echipei noastre, prin capacitatea extraordinară de mobilizare pe care o avem… Moldovenii sunt gata şi sunt dornici să-şi făurească viitorul cu propriile mâini, un viitor, aşa cum îl vor ei, dar pentru aceasta este nevoie de politicieni care să muncească pentru ţară, care să le ofere stabilitate, siguranţă şi încredere în ziua de mâine…”. Este mesajul-cheie al lui V. Plahotniuc în adunarea care dădea start campaniei electorale şi prin care democraţii încercau să pară mai serioşi decât sunt în realitate. În două ore adunarea s-a încheiat. Cu ce au plecat din PMAN cei care au bătut drum până la Chişinău într-o zi de duminică? Cu ce au venit, cu aceea au şi plecat, pentru că, puse cap în cap, declaraţiile politice făcute din tribună şi realităţile vieţii nu se leagă între ele. Pentru că triumfalismul partinic şi patriotismul de tribună, specific anilor `90, secolul trecut, nu mai este sau nu mai poate fi o soluţie de împăcare pentru simplul cetăţean. În R. Moldova, cu „cel mai puternic partid” şi „cel mai puternic lider politic” la guvernare, lumea continuă să îndure lipsuri, inclusiv foame, frig, singurătate, lumea pleacă, satele pustiesc, învăţământul şi educaţia îmbătrânesc, rândurile copiilor de şcoală se răresc, mortalitatea creşte, natalitatea descreşte, corupţia înfloreşte, hoţia e în lege, justiţia rămâne selectivă, miliardul rămâne dosit, Şor şi alţi „şori” rămân la libertate, viaţa se scumpeşte, speranţa de viaţă descreşte… Asta-i viaţa celor „de jos”, nevăzută, ignorată ori văzută cu alţi ochi de cei de „sus”. Am vrea, parcă, să-l credem pe premierul Pavel Filip că în cele 1000 de zile de când a preluat Cabinetul de Miniştri, lucrurile, încet, dar s-au schimbat în bine. Da, dar schimbările nu au ajuns acolo, de unde trebuiau să înceapă. Sus. La vârf. În capul piramidei. „Moldova este prinsă de interese oligarhice, cu putere politică şi economică în mâinile unui grup mic de persoane, care îşi exercită influenţa asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administraţiei de stat, poliţiei, justiţiei şi presei”. Este Rezoluţia Parlamentului European cu privire la R. Moldova, adoptată în şedinţa de săptămâna trecută. Noi ce să credem acum despre acest „cel mai puternic partid”, dle Filip? Şi despre aceste „1000 de zile”?

Duminică, la Chişinău, şi confraţii democraţilor, socialiştii s-au lansat în campanie printr-un „miting de protest”. Împotriva cui? Împotriva guvernării, cu care împart, de doi ani, puterea în R. Moldova. Circ. Cum să protesteze Dodon împotriva lui Plahotniuc, care l-a ajutat, alături de Putin, să ajungă preşedinte? Cum să protestezi împotriva puterii, când eşti parte a acestei puteri? Lui Dodon îi place să umble cu nasul în batistă, ca să pară virgin şi nepătat. Dar Dodon nu e moş Ion de la ţară. Dodon e şef de stat, cu mandat, cu atribuţii şi câmp constituţional de acţiune. În 2016, proaspăt preşedinte, Dodon declara că dacă nu îi va ajunge putere, va chema poporul în ajutor, dar va face ordine în Moldova. Ce-a făcut Dodon în 2 ani de preşedinţie? „În fiecare zi din aceşti doi ani am gândit şi am acţionat astfel încât oamenii să privească mai cu încredere la viitorul ţării noastre”. Oboseală, nu şagă. Rob adevărat. Şi încă ce a mai făcut? Zice că a restabilit relaţiile de prietenie cu Rusia (sunt relaţii de vasalitate, ceea ce face Dodon). În 2 ani – 15 vizite în străinătate, 12 dintre care în Rusia, 8 întrevederi cu Putin. Şi cu restul lumii când comunicăm (oficial, nu cu poze de ocazie), Igor Nikolaevici? Văzându-i atât de critici şi avani la mitingul de duminică, am frunzărit programul electoral al lui Dodon din 2016. Tristă aritmetică: din 17 angajamente, doar 5 şi acelea realizate sumar. Şi cu toate astea, lidera PSRM, Z. Greceanâi, a avut neruşinarea să declare în Piaţă că „nimeni nu apără interesele cetăţenilor R. Moldova mai mult decât PSRM şi vrem să ajungem la inima fiecăruia ca sa câştigăm alegerile”. Curios. PD pretinde că este partidul care cel mai mult „munceşte pentru ţară”, iar socialiştii că sunt cel mai „mare apărător al intereselor cetăţenilor”. Cine minte mai tare? Muzica, de fapt, este aceeaşi, doar cuvintele diferă. Iar ca să arate şi mai bine în minciunile lor, socialiştii s-au băgat la cifre. Şi au promis, duminică, în PMAN, majorarea salariului mediu lunar până la 600 de euro, a pensiilor până la 300 de euro, asistenţă medicală gratuită, învăţământ de stat gratuit, indexarea pensiilor de cel puţin două ori pe an (din ce bani, toate?), micşorarea vârstei de pensionare (atenţie: a promis-o la ultimele alegeri şi Putin ruşilor, iar peste 3 luni a dat înapoi), rezolvarea problemei transnistrene, închiderea Oficiului NATO la Chişinău… Bietul electorat, purtat pe drumuri. Nemernicia în politică nu are limite. Minciuna va face ravagii şi în această campanie electorală. Câştigă cine minte mai tare?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *