Cititori în “Ţara minunilor”

E minunat atâta timp cât cartea este o expresie vie a sufletului, atâta timp cât un copil zâmbeşte pentru ea, ori e mai trist dar optimist, că mama i-o va cumpăra în anul următor… – sunt doar câteva din momentele pe care le puteai constata pe chipurile copiilor prezenţi la cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret.

Deşi afară tuna şi ploua, acest fapt nu i-a speriat… Pe parcursul săptămânii trecute, râuleţe de copii, însoţiţi de profesori, părinţi sau bunici din municipiul Chişinău şi alte localităţi ale Moldovei se îndreptau spre Pavilionului nr. 3 de la Moldexpo, pentru a primi în dar Cartea-surpriză „Fraţi de stele” de la scriitorul Nicolae Rusu, pentru a-şi extinde biblioteca, cumpărând o carte bună sau pentru a intra, cel puţin pentru o oră, în minunatul univers al cărţii.

“Vreau o Carte!”

Mii de cărţi îi ademeneau pe copii. Editorii şi difuzorii de carte îşi lăudau „marfa” cum ştiau ei mai bine. Fiecare dintre ei vroia ca standul său să fie cel mai atractiv, cel mai preferat. Enciclopedii, dicţionare, cărţi cu autocolante în interior ori cu poveşti interesante şi viu colorate i-au frapat… „Vreau o carte mamă, vreau „Frumoasa adormită”, „Alice în ţara minunilor”, se auzeau printre exclamaţiile micilor cititoare. De cealaltă parte, tinerii cavaleri aveau alte preocupări – piraţi, automobile, tenis ori fotbal. Şi maturii s-au delectat în frumosul univers al cărţii… Domnul Panciu este un vizitator fidel al Salonului. Şi în acest an nu a fost o excepţie – a venit de unul singur, dar a cumpărat cărţi pentru întreaga familie. „Pentru mine am luat cărţi din domeniul juridic, istoric, pentru soţie – o carte despre cum se îngrijesc florile, iar nepoţeilor, care n-au reuşit în acest an să vină, le voi face o surpriză – le-am luat cărţi şi materiale audiovizuale cu poveşti”, spune fericit vizitatorul.

Record la vânzările de carte

Dacă în ceilalţi ani vânzările mergeau constant, în acest an o mare parte dintre vânzători erau bucuroşi că au vândut de 3- 4 ori mai mult, mai ales pagini alese din literatura pentru copii: „Cheiţa comorilor”, „Curcubee de cuvinte” etc. „Salonul de carte ne aduce mai aproape de cititori. Aici aflăm interesele acestora”, spune Livia, vânzătoare la stand. Iuliana, un alt difuzor de carte, susţine că dacă la alte ediţii ale Salonului venea mai mult pentru reclamă, în acest an editura pe care o reprezintă a bătut recordul la vânzări. „Cred că acest fapt se datorează preţurilor mult mai accesibile. Am avut reduceri de până la 40%”, adaugă Iuliana. Şi Ludmila, o profesoară de română, care vine de 10 ani cu regularitate la Salon, spune că volumele au preţuri avantajoase. „Mă interesează sursele din domeniul metodicii predării, dar mi-am cumpărat şi cărţi de suflet, pe teme de religie. Preţurile sunt accesibile – un dicţionar român-englez care în librărie este 300 de lei, aici mi l-am procurat cu doar 180 de lei. Cred că Salonul este o şansă extraordinară”, a conchis cumpărătoarea… Aproape toţi vizitatorii Salonului au fost mulţumiţi, având o alternativă de a-şi procura o carte – de la 5 până la 1200 de lei.

Cel mai solicitat a fost standul unei edituri din România. Zeci de oameni aşteptau în rând de dimineaţă, dar chiar şi aşa unii vizitatori nu au reuşit să ajungă acasă cu cartea dorită. „E anevoios, pentru că poveştile promise copiilor mei, deja nu mai sunt, nu ştiu ce o să le zic – trebuie să vin în ziua următoare să prind iarăşi rând”, spune un părinte. „Interesul mare faţă de carte este impresionant şi deopotrivă îmbucurător, mai ales astăzi, când tehnologiile informaţionale acaparează tot mai mult spaţiu”, a subliniat unul dintre organizatori.

„Cartea este o bucurie, o delectare. Prin ea explorezi Universul, dar şi pe tine însuţi – spunea poetul Tudor Arghezi… A fost minunat să urmăresc şuvoiul de copii ce se îndrepta spre Moldexpo, acesta fiind pentru ei, timp de 4 zile, un adevărat Templu al Cărţii, o oază de lumină. De la an la an, facem tot posibilul pentru a fortifica poziţia cărţii printre priorităţile tinerei generaţii şi pot spune că această ediţie a Salonului ne-a reuşit”, a subliniat Zinaida Ursu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Oxana COLŢA


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *