Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG: Patru…

Citiți joi în ZdG: Patru ani de când a fugit din țară. Dosarele lui Plahotniuc și ale apropiaților lui – fără finalitate și fără condamnări și Interviu cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție

Într-o nouă ediție a Ziarului de Gardă, din data 15 iunie, la rubrica JUSTIȚIE SELECTIVĂ va apărea un material despre cei patru ani de când a fugit din țară. Fostul lider al Partidului Democrat și apropiații lui sunt vizați în numeroase dosare penale, inclusiv în cel privind furtul miliardului, însă niciunul nu a ajuns să fie condamnat sau să-și ispășească pedeapsa în închisoare.

„E un lucru intenționat din partea unor persoane interesate să creeze o percepție de destabilizare în țara noastră, pentru că de asta beneficiază doar criminalii”. Interviul cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, poate fi citit la rubrica EXCLUSIV.

Tot în ediția de mâine a ZdG, la rubrica REPORTER SPECIAL, aveți ocazia să citiți un reportaj despre miile de absolvenți la pedagogie și tot atâtea locuri vacante în sistem. Absolvenții ne spun că vor merge să profeseze în școli, însă își doresc ca în sistemul de învățământ din R. Moldova să fie salarii mai mari.

La rubrica VIAȚA REDACȚIEI aflați despre încă un premiu câștigat de ZdG la București, de această dată pentru activism civic. Ziarul de Gardă a fost singura instituție din Republica Moldova care a fost admisă în această competiție pe parcursul celor 13 ani de existență a concursului. Și mai mare ne-a fost bucuria să ne vedem premianți ai acestei gale, pe o scenă importantă din capitala României.

„Dreptate nu există! Dreptatea nu e de partea pătimaşului, ci de partea celui ce dispune de legături de rudenie, mituire şi multe altele…”, afirmă Constantin Ganea din Soroca ce a venit la redacția ZdG cu o
scrisoare în care își expune părerea despre justiția din Republica Moldova. Mai multe aflați din rubrica CITITORUL DE GARDĂ.

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 22-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: Autoritățile din Israel, anunțate despre condamnarea lui Ilan Șor. R. Moldova pregătește o nouă solicitare de extrădare / Ex-viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, deferit justiției pentru fals în declarații

JUSTIȚIE SELECTIVĂ: Patru ani de când a fugit din țară. Dosarele lui Plahotniuc și ale apropiaților lui – fără finalitate și fără condamnări

TRĂIND DE GARDĂ: Anastasia Suslov – vedere de 2%, bacalaureat pentru slab văzători și petiție pentru încălcarea dreptului la educație

VIAȚA SATULUI: Țăranii și telefonul mobil: ce e mai important, pâinea sau internetul?

CITITORUL DE GARDĂ: „Dreptate nu există! Dreptatea nu e de partea pătimaşului, ci de partea celui ce dispune de legături de rudenie, mituire şi multe altele…”

VIAȚA REDACȚIEI: ZdG, premiat la București pentru activism civic / De la ZdG, la France-Presse: stagiul meu la ZdG a fost un declanșator

REPORTER SPECIAL: Mii de absolvenți la pedagogie și mii de locuri vacante în sistem. Este adaptată educația la necesitățile zilei?

EXCLUSIV: „E un lucru intenționat din partea unor persoane interesate să creeze o percepție de destabilizare în țara noastră, pentru că de asta beneficiază doar criminalii”. Interviu cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție

REALITATEA: Cum se pot proteja de intimidări apărătorii drepturilor omului

UTIL: Cum pot fi apărate drepturile unui copil neglijat de părinți

Opinii:

Alina Radu: Ce facem mai departe? Cinci pași concreți

Sabin Rufa: Dónde están los cojones de Moldavia? Lecții din negocierile armeano-azere