Reţete vestice anti-criză nepopulare
În timp ce experţii în economie ne pronostichează în cor o toamnă sumbră, fiecare dintre ei vine cu propuneri pentru a ne scoate din criză. Din păcate, pretinşii pro-europeni, când e vorba de economie, cad la fel de uşor prada socialismului ”light”, adică social-democraţiei. Pentru a explica crizele actuale, mai ales pe cele din Occident, tabăra de stânga se foloseşte de situaţie pentru a învinui pentru tot răul tradiţiile europene şi americane ale capitalismului. Piaţa liberă, spun ei, ar fi responsabilă de şomajul în masă, de decalajul ascendent dintre săraci şi bogaţi, de dispariţia clasei medii etc.
Care sunt rădăcinile crizei şi ce legătură au ele cu capitalismul – un sistem în care nu există monopoluri de stat, în care toate produsele şi serviciile sunt oferite de către companii private şi indivizi activând într-o situaţie de liberă concurenţă?
Bănci sub acoperirea statului au oferit credite neperformante companiilor sau altor ţări. Bănci centrale, instituţii controlate de stat, creează bani din aer pentru a oferi băncilor protejate ”lichiditate”. Ce are asta a face cu capitalismul nu e clar. În ultimul caz, nu ar exista bănci centrale care salvează bănci private ce şi-au asumat în mod ne-etic riscuri absurde, sau care ar manipula cursurile valutare sau ratele dobânzilor. Pe piaţa liberă, băncile ar putea falimenta, şi pericolul respectiv le-ar obliga să se comporte mai responsabil.
Aproape toate statele lumii sunt ameninţate de faliment. După Grecia, aşteaptă deja Puerto Rico, stat asociat SUA, şi SUA însele. La sfârşitul lunii iunie, SUA erau de departe ţara cu cele mai mari datorii, doar datoriile sale externe depăşind 18 biliarde de dolari (18 x 1012!). Urmează Regatul Unit, Franţa şi Germania. De vină pentru dilema datoriilor sunt politicile social-democrate ale statului de binefacere. La alegeri, statul îşi asumă de fiecare dată tot mai multe obligaţiuni ”sociale”, care de fapt devin asociale, deoarece povara finanţării este pusă pe umerii contribuabilului şi viitoarelor generaţii – în timp ce intermediarii, angajaţii-cheie la anumite ministere, merg cu Porsche şi Range Rover.
Soluţiile tradiţionale din SUA şi Europa sunt foarte clare, deşi nepopulare. A elimina băncile centrale şi a lăsa băncile private să răspundă integral pentru activitatea lor; a micşora la minimum sectorul public; a deregulamenta la maximum economia, dând astfel ”aer” sectorului public; a reduce la maximum impozitele şi taxele de stat, astfel încât banii să rămână în buzunarul cetăţeanului, care poate să-i folosească ulterior inclusiv în calitate de capital pentru investiţii; a elimina corupţia prin a oferi companiilor străine posibilitatea de a ocoli instanţele autohtone de judecată – prin opţiunea alegerii jurisdicţiei preferate de companie (de pildă, într-o ţară UE) sau prin extinderea sferei arbitrajului privat.
Astfel de propuneri sună, inclusiv pentru mulţi ”eurofili”, ca ceva de domeniul fantasticului. Dar, multe ţări din Asia şi America au mers cu succes pe această cale, depăşind de mult ţări UE ca Bulgaria, România sau Lituania în domeniul economic. Şi fiindcă se spune atât de des că Moldova ar fi ”ţara minunilor”, de ce să nu se producă şi la noi minuni economice? Lumea e plină de ţări de la care putem învăţa, chiar dacă ele nu fac neapărat parte din UE sau nu le-am studiat la lecţiile de geografie – Costa Rica, Chile, Singapore, Hongkong sau Botswana sunt doar unele dintre ele.
