O întrevedere cu „agresorii”
Sâmbătă, 14 martie, la bordul aeronavei Challenger 605, a companiei ucrainene Ics Hand Ling, înregistrată într-o zonă off-shore, pe Aeroportul Internaţional din Chişinău, care, în noiembrie 2013, printr-o Hotărâre de Guvern, pe o perioadă de 49 de ani, a fost transmis în concesiune companiei AVIA INVEST SRL, fondată de SA Habarovski Aeroport şi de holdingul Kolomenski Zavod, din Rusia, ateriza autoproclamatul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.
Challenger 605 cu Şevciuk la bord zbura din Grecia, de la Muntele Sfânt, unde, se zice, autoproclamatul lider se reculege deseori, contribuind financiar şi la buna funcţionare a celor 20 de mănăstiri de acolo. E mai mult decât sponsor, e un fel de ctitor…
Pe 14 martie, Şevciuk venea pentru prima dată la Chişinău la o întrevedere cu un premier al R. Moldova. Ce o fi determinat un lider autoproclamat de la Tiraspol să depăşească orgoliile şi să ajungă la Chişinău, pentru un dialog şi pentru semnarea unor acte legate în special de funcţionarea mai eficientă a transportului feroviar de mărfuri? „Întrevederea ca atare e mai importantă decât acordurile semnate”, susţin surse din anturajul premierului Gaburici.
La Chişinău, potrivit presei de la Tiraspol, Şevciuk a recunoscut că „republica transnistreană” se confruntă cu riscuri mari, multe dintre ele create, potrivit acestuia, artificial. Aceleaşi surse scriu că, în discuţiile cu Gaburici, Şevciuk a făcut trimitere la existenţa unui potenţial considerabil al colaborării economice dintre „Moldova şi Transnistria”. El a mai recunoscut că, în actualele condiţii de risc, în situaţia de război economic şi de extindere a fenomenului sărăciei, „contradicţiile dintre părţi pot şi ar trebui să fie abordate prompt cu vecinii”. Calitatea de la urmă este atribuită, bineînţeles, R. Moldova. Astfel, Şevciuk a recunoscut că, de fapt, după ce Rusia, înglodată greu în probleme proprii, a încetat să mai sprijine masiv regimul de la Tiraspol, iar cetăţenii de acolo nu mai pot suporta restricţiile financiare şi economice, un eventual sprijin al Chişinăului ar fi tocmai potrivit pentru… salvarea puterii separatiste. E de la sine înţeles că, în aceste timpuri grele pentru regimul din stânga Nistrului, neglijat parţial de Kremlin, autorităţile de acolo ar accepta acum orice „mână întinsă”, întru salvarea propriei puteri asupra celor circa 600 de mii de locuitori, izolaţi de lume, pe care tot ei i-au transformat în ostatici ai unor legi făcute după propriul lor plac.
Autorităţile de la Chişinău cred că întrevederea e un succes. S-ar putea chiar să facă abstracţie de condiţiile de sărăcie, în care se zbat cetăţenii R. Moldova, şi să împartă din puţinul de aici pentru soluţionarea problemelor de acolo şi pentru salvarea liderilor autoproclamaţi de votul de blam pe care sunt gata să li-l acorde tot mai mulţi oameni din stânga Nistrului, indiferent de vârstă sau origine etnică.
Oricare ar fi intenţiile Chişinăului, înainte de a lua nişte decizii care ar „ameliora” situaţia puterii autoproclamate de la Tiraspol, ar trebui să urmărească cel puţin declaraţiile făcute de Şevciuk după 14 martie, adică după întâlnirea sa cu Gaburici. De fapt, indirect, el confirmă că, la Chişinău, s-a întâlnit cu „agresorii” rmn.
Bunăoară, pe 17 martie, acesta se adresa printr-un mesaj „apărătorilor Transnistriei”.
Nu e un mesaj vechi, e unul proaspăt, deci, actual: „Vă rog să acceptaţi felicitările mele sincere cu ocazia celei de-a 23-a aniversări a creării celei mai mari unităţi militare de voluntari de apărare a Transnistriei în timpul agresiunii armate a R. Moldova. În 1992, aţi demonstrat curaj altruist în lupta pentru protejarea ţării noastre, simbol al unităţii, fraternităţii, loialităţii şi datoriei faţă de Patrie… Sunt sigur că şi astăzi sunteţi gata în orice moment să vă apăraţi ţara natală”. S-o fi pregătind, totuşi, de război recentul oaspete al premierului Gaburici?
