Editorial Tradiție transmisă „cu pumnii”

„Mama este agresată de tata.” Cazul Bolea, când copilul a sunat la 112 să cheme poliția pentru că tatăl său a atacat-o pe mama sa, a stârnit mai multe controverse în societate. Unii sunt de părere că astfel de situații trebuie să rămână ascunse între patru pereți, alții – aduc acuzații doar pentru că e vorba despre un politician. În același timp însă, aceștia rămân absolut indiferenți față de alte cazuri de violență domestică. Nici politicianul în cauză, nici cei 8000 de agresori familiali, nu sunt singurii din țară. Unul dintre principalele motive pentru care ceilalți nu sunt cunoscuți este tăcerea victimelor. 

„Familia tradițională”, promovată cu atâta înflăcărare de unii politicieni, dar și de mulți alți cetățeni, de fapt, presupune subjugarea femeii, soarta căreia este să suporte în tăcere. Și această „tradiție” este transmisă din generație în generație. Proverbul „Femeia nebătută e ca și casa nemăturată” nu a apărut din senin. Multe tinere, încă de mici, au fost „învățate” de mamele și bunicile lor că „trebuie să tacă și să rabde”. O bună parte dintre ele au fost martorele unui comportament similar în familiile lor, în care tații lovesc, iar mamele plâng în tăcere, pentru că… „nu trebuie să scoată gunoiul din casă”, o altă zicală specifică tărâmului moldovenesc. Astfel, se creează un cerc vicios, din care victimele nu pot găsi ieșirea decât dacă încep să vorbească, iar autoritățile – să acționeze. 

Acum, au sărit mulți politicieni cu diverse replici/ acuzații, și asta doar pentru că este vorba despre cineva din opoziție. Aceștia însă ar fi trebuit să bată alarma cu mult timp în urmă – violența în familie fiind, de ani buni, o problemă acută în R. Moldova. Dar ce a fost realizat până în prezent, la concret, pentru a combate acest fenomen? Abia în vara anului 2024, în Legislația R. Moldova a fost introdusă noțiunea de „femicid” (femicidul este definit ca un act de violență împotriva femeilor, inclusiv a fetelor, care presupune decesul victimei ca urmare a infracțiunii de omor intenționat ori a infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, ori a infracțiunii de violență în familie, sau sinuciderea victimei ca urmare a determinării sau înlesnirii acesteia, ori ca urmare a violenței în familie, comise din motive de prejudecată bazate pe gen). Un imbold al accelerării introducerii noțiunii de femicid în legislație a fost cazul Anei-Maria, o tânără de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, care a fost răpită, torturată, iar ulterior, ucisă. Dar acest caz nu este singurul… 

De facto, numărul victimelor femicidului în țara noastră este în continuă creștere. 45 de femei au fost ucise pe parcursul anilor 2021 și 2022, iar în 2024 au fost înregistrate 28 de cazuri de femicid provocate de violența în familie, ceea ce constituie o creștere cu 7 cazuri față de 2023. Tot în 2024, au fost înregistrate peste 3400 de victime ale violenţei.

Pe de altă parte, în societatea noastră doar violența fizică este luată în considerare. Există însă mai multe tipuri de violență: fizică – da, dar și violență economică, sexuală, psihologică… Unii agresori, după cum ei înșiși recunosc, nu văd o problemă în a-i aplica victimei „vreo trei vărgi peste fund”, fiind de părere că aceasta nu este violență. Presiunea psihologică, cuvintele murdare, dependența financiară – toate acestea, de asemenea, în viziunea multora, nu reprezintă un mod de agresivitate. Și nu, violența domestică, cu toate formele ei, nu este tipică doar pentru familiile vulnerabile – fiecare a doua femeie, pe parcursul vieții, a suferit de o formă sau alta de violență, indiferent de pătura socială din care face parte. 

Agresorii își manipulează victimele cu anii, convingându-le că sunt neputincioase, că fără ei  acestea nu vor izbuti, sau chiar amenințându-le că le vor lua copiii. Și ele (victimele!) tac. Tac, pentru că le este frică. Le este frică de ce vor zice rudele, cum vor reacționa colegii, ce vor spune vecinii. Astfel, acestea sunt presate nu doar de soți/ concubini, dar și de întreaga societate. Tac, pentru că nu realizează că-și supun riscului nu doar propria viață, dar și pe cea a copiilor. Și atunci, cum protejăm copiii în cazurile în care mamele nu conștientizează consecințele tăcerii? 

Până a fi introdusă noțiunea de femicid în legislație, a fost parcursă o cale lungă. Și mediatizarea a jucat un rol important în acest proces. Aceasta a avut un rol semnificativ și în cazul Anei-Maria, ucisă de un fost polițist, în prezent condamnat la detenție pe viață, dar și în cazul lui Sultanat Nukenova din Kazahstan, ucisă de soț, fost ministru al Economiei – societatea a urmărit aceste cazuri pas cu pas, insistând ca agresorii să fie trași la răspundere. Altfel, și acestea s-ar fi numărat printre multe alte cazuri de femicid rămase în umbră. 

La fiecare 10 minute, în lume este ucisă o femeie de către partenerul său intim sau de către un membru al familiei. Câte femei însă mai trebuie să-și piardă viața, ca noi toți să conștientizăm că astfel de „familii tradiționale” nu sunt nici pe departe un model, că nu există scuze pentru agresori, iar violența nu mai poate fi tolerată? Când ne vom debarasa de această „tradiție” transmisă „cu pumnii”?