Editorial Când, mai exact, și cum anume vom adera la UE?
Raportul Comisiei Europene privind extinderea m-a prins la București, cea mai apropiată capitală europeană pentru noi. Raportul actual vizează 10 state și Moldova se arată printre campioane.
„Comisia consideră că Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea unor capitole: unu (aspecte fundamentale), șase (relații externe) și doi (piața internă)”, se spune în Raportul de Extindere, prezentat la 4 noiembrie 2025 la Bruxelles. Euforia pare inevitabilă. După 20 de ani de eșecuri și angoase, am ajuns în cel mai apropiat punct: deschiderea a jumătate din capitole pentru negocierea aderări la UE, o majoritate parlamentară pro-UE și un guvern pro-UE. Dar istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că nu avem voie să ne relaxăm și să credem că alții vor face bine lucrurile.
Ajungând la București pe data de 4 noiembrie 2025, prima discuție pe care am avut-o a fost cu câțiva jurnaliști de investigație din România. Aveau doar cuvinte de laudă pentru Moldova, pentru modul în care am depășit atacurile digitale din alegeri și modul în care decurge lupta pentru democratizare la noi. Dar eu am avut o listă mare de îngrijorări.
Ceea ce urmează pentru noi e o mare nebunie. „Guvernul Moldovei și-a exprimat obiectivul de a încheia provizoriu negocierile de aderare până la începutul anului 2028. Comisia se angajează să sprijine acest obiectiv, care este ambițios, dar realizabil, cu condiția ca Moldova să accelereze ritmul actual al reformelor. Menținerea ritmului reformelor este esențială, fiind consolidată de sprijinul puternic al parlamentului pentru parcursul european al țării după alegerile din septembrie”, a punctat instituția europeană.
Până la sfârșitul anului 2025 urmează să fie întrunite condițiile pentru a deschide negocierile pe celelalte 3 clustere: resurse naturale, agricultură și coeziune; competitivitate și creștere incluzivă; agendă verde și conectivitate sustenabilă. La unele capitole, cum ar fi cel al energiei, situația e mai mult decât excelentă, dar la capitolele agricultură, politici regionale, politici economice și monetare, protecția consumatorilor, drepturi intelectuale, achiziții publice și, desigur, justiție – progresele sunt minore spre invizibile.
Cele 6 clustere cu zeci de capitole vizează absolut toate sferele vieții – de la administrare eficientă la economie dezvoltată; de la drepturi respectate la mediu ambiant protejat; de la combaterea eficientă a corupției la justiție echitabilă. Toate aceste capitole urmează să fie îmbunătățite și aduse la standarde europene, iar legislația moldovenească trebuie armonizată cu cea europeană. E un volum de lucru incredibil de mare, care urmează să fie îndeplinit într-o perioadă imposibil de scurtă.
Păi, dacă avem majoritate parlamentară proeuropeană și guvern proeuropean, de ce mai e nevoie? Primul lucru la care ne gândim sunt banii, doar că problema aici nu constă neapărat în lipsa banilor, ci în oportunitățile financiare care nu trebuie să fie ratate. Perioada de accedere nu înseamnă doar armonizarea legislației, ci și o mulțime de fonduri pentru a realiza reformele și a îmbunătăți standardele de viață. Or, se știe, când vin bani mari, tentațiile ar putea să fie la fel de mari – unele mari, dar greșite.
Colegii din România îmi spun că lor le-a lipsit atunci, cu 20 de ani în urmă, o listă de momente la care ar fi trebuit să atragă atenția jurnaliștii. În România au apărut atunci o mulțime de firme de consultanță și de absorbție de fonduri care nu neapărat au contribuit la reforme. Iar derapajele din justiție, ignorate la etapa inițială, au dus la deteriorarea rapidă a situației pe mai multe domenii, inclusiv pe cel de securitate. La fel, explicarea insuficientă a reformelor – în agricultură, mediu, administrare locală – a dus la creșterea sentimentelor de frustrare în societate și la un anumit grad de opoziție față de europenizare.
Iar dezvoltarea rețelelor sociale a adus avantajele liberei exprimări laolaltă cu amenințările digitale: dezinformare, manipulare, armate digitale plătite să promoveze agresiv sentimente antidemocratice. Noi, la Chișinău, simțim asta din plin, de aceea, tranziția 2025–2028 nu are cum să fie ușoară.
Văd deja o mare dezbatere digitală despre faptul că autoritățile nu vor reuși să îndeplinească sarcinile de preaderare până în 2028, că au manipulat în alegeri, că au promis asta doar ca să ia voturi. Da, nu există garanții că dacă ai dat votul pentru un politician sau un partid, acesta va lucra zi și noapte pentru îndeplinirea promisiunilor sale electorale. Dar există o șansă: monitorizarea constantă – de către fiecare cetățean, de către comunități, activiști și jurnaliști – a proceselor care au loc, a pașilor întreprinși de guvernare, a modului în care atrag bani și asigură transparența cheltuielilor publice. Că doar nu e interzis să critici, să faci dezvăluiri, nu?
Și să ne întrebăm, fiecare dintre noi, dacă suntem gata de reforme pe domeniile care ne reprezintă. Vrem orașe, sate și regiuni mai dezvoltate? Atunci suntem gata să renunțăm la primării în sate depopulate și structuri administrative neperformante? Vrem școli mai bune? Atunci suntem gata să acceptăm dotarea unor școli în care să vină copii din mai multe localități? Vrem o siguranță rutieră mai bună? Atunci suntem gata să denunțăm „businessul” cu permise de conducere? Vrem un viitor mai prosper? Dar suntem oare gata să ieșim azi din zona de confort și să acceptăm schimbările?
Standardele europene de viață sunt implementate de guverne, însă acestea trebuie să facă viața mai bună pentru toți oamenii, dar mai ales – pentru copiii de azi, care sunt viitorul R. Moldova. Reformele dureroase vor trebui acceptate de către noi, cei de azi, pentru ca cetățenii de mâine să aibă un fundament sigur pentru construcția europeană de aici.
Iar discuția despre 2028 e bine să aibă un singur sens și scop: finalizarea reformelor sectoriale profunde, absorbția fondurilor de preaderare, modernizarea și eficientizarea Moldovei. Guvernul va avea astfel misiunea îndeplinită, iar UE nu va avea argumente să nu ne accepte.
