Dodon a căzut. Primul PAS spre schimbare e făcut
Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Steagurile socialiștilor sunt în bernă. Dodon a pierdut alegerile. Și nu doar alegerile. Două tururi electorale consecutive și două eșecuri fatale. Unul mai grav decât altul. Igor Dodon, care în toți anii de după 2016 a avut mania de cel mai iubit dintre președinți și pe care sondajele de opinie (?!) l-au curtat ca pe cel mai redutabil lider politic din R. Moldova, pierde lamentabil partida cu Maia Sandu (o diferență de 15%), peste care se vedea învingător încă din primul tur. A fost cea mai strânsă campanie electorală de când se fac alegeri în R. Moldova. Mobilizare ca pe front. Peste 52% participare la vot – cea mai mare rată din câte le-am avut vreodată la prezidențiale. A întrecut orice așteptări și a făcut eveniment, din aceste alegeri, Diaspora. Record Istoric. La secțiile de votare din străinătate s-au prezentat la urne, în condiții extremale (pandemie, drumuri lungi, frig, ploaie, rânduri de sute de metri) peste 260 de mii de alegători, circa 93% dintre care au fost pro Maia Sandu. Sacrificii la propriu. Și o stare de spirit patriotic, la superlativ. Incomparabil cu votul celor 31 de mii de mercenari electorali din Transnistria sau din alte zone similare. Ceea ce s-a întâmplat duminică amintește de perioada de aur (sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90) a Mișcării de Eliberare Națională. Votul Diasporei, ca și al celor de acasă, a fost, duminică, de altfel ca și pe 1 noiembrie, un vot solidar „de protest împotriva unui trădător, demagog şi trândav” („epitetele” nu se încheie aici), a recunoscut-o inclusiv „nașul politic” al lui Dodon, Vladimir Voronin, într-o declarație postelectorală pentru Infotag.
Igor Dodon nu mai este președinte și nici Galina Dodon prima doamnă. Marele fraier de la Sadova, care patru ani la rând s-a scăldat în grațiile lui Putin, crezându-se un Koschei Nemuritorul (personaj malefic din poveștile rusești, n.r.), a pierdut partida și „tronul”. Nu l-a putut ajuta să-și satisfacă, pentru încă un mandat, orgoliul de „prșidinti” nici teleconferința (semn de amiciție) cu Putin, nici favorurile diplomatice ale lui Lavrov, nici implicarea în alegeri de partea lui Dodon a Serviciului rus de spionaj extern al lui Narîșkin, nici „discuția telefonică” cu Patriarhul Kirill al Rusiei despre „relațiile dintre Biserica rusă și R. Moldova” (o nadă și asta pentru electoratul pro-rus), nici guliaiurile (chefurile, n.r.) electorale pro-Dodon la Moscova, nici armata de mercenari electorali din Transnistria (peste 31 de mii de voturi) mobilizată militărește, plătită și cărată cu noaptea în cap la vot în dreapta Nistrului, nici voturile cu hurta (peste 92% pentru Dodon) în raioanele Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești și Taraclia, nici pretențiile schizofrenice ale lui Dodon de mare „voievod-statalist”, nici defilările electorale neo-naziste anti-România, anti-UE, anti-SUA și pro-Rusia ale socialiștilor la Chișinău, nici sutele de ore de emisie televizată și miile de tone de maculatură propagandistică anti-Maia, nici portavocile nocive ale lui Dodon de pe toate rețelele de socializare, nici complicitatea CEC și a Externelor la restrângerea dreptului la vot în străinătate, nici, nici, nici…
Dodon a pierdut lupta. Nu cu Maia Sandu, ci cu propriii cetățeni, care au preferat-o majoritar pe Maia. Așa se întâmplă „cu toate regimurile care își bat joc de oameni”, declara post-electoral Maia Sandu.
Dodon a pierdut. Și nu doar alegerile. Dodon a pierdut totul (prezidențialele sunt începutul). Singurul lucru posibil, care i-a mai rămas lui Dodon acum, e să își poată alege (dar și aici contează ce va decide instanța) locul unde va avea de făcut pușcărie.
În aproape 30 de ani de la Independență, R. Moldova a avut parte de diferite „feluri” de președinți. Nimeni dintre ei, până la urmă, pe potriva Așteptărilor și Idealurilor Naționale, votate la Marile Adunări Naționale. Nici unul, însă, nu a fost mai fățarnic și slugarnic decât Dodon. Patru ani cu Dodon președinte au fost nu doar ani pierduți pentru R. Moldova. Patru ani cu Dodon președinte au fost ani de mare umilință și rușine pentru R. Moldova. Dodon a mers prea departe. S-a ajuns la trădare. E primul dintre președinți care a mers cu flori la mormintele cazacilor mercenari care au luptat la Nistru, în 1992, împotriva Independenței R. Moldova. E primul președinte care l-a declarat pe Krasnoselski de la Tiraspol președintele Transnistriei (practic, a recunoscut independența Transnistriei). E primul, pe numele căruia s-a cerut Procuraturii intentarea unui șir de dosare pentru trădare de patrie.
Dodon a pierdut președinția. A pierdut și Rusia? „Rusia a pierdut Moldova, o țară care balansa de ani de zile între ambițiile europene și apropierea de Moscova”, a comentat rezultatul alegerilor expertul independent rus Konstantin Kalacev. Opinii similare a exprimat și liderul național-liberalilor ruși, Vladimir Jirinovski. Categoric, nu. Nu are cum pierde Rusia controlul asupra R. Moldova. În primul rând, pentru că are sub ea Transnistria. Și doi: pentru că Dodon nu este singurul agent de influență al Rusiei la Chișinău. Rusia mai degrabă a câștigat un partener de dialog, care i-a lipsit în cazul lui Dodon, unul cu care să poată negocia în toate câte le au de rezolvat în relațiile lor R. Moldova și Rusia. Asta nu înseamnă că Moscova va renunța la lupta pentru interesele sale. Dar Putin nu mai avea nevoie de Dodon, un președinte fictiv, cu care nu a reușit să rezolve nimic în 4 ani și neacceptat de nimeni, în afară de Rusia, fapt care, de asemenea, nu făcea bine imaginii Kremlinului. În acest sens, Maia este un câștig pentru Rusia. Dar și pentru România, Ucraina, UE, SUA, pentru care Dodon a fost „0”. De duminică, R. Moldova are un jucător nou, viabil, în relațiile internaționale.
Primul PAS spre schimbare a fost făcut. Dodon a căzut. Președinția e liberă. Urmează marile lupte pentru parlament și guvern. Și, respectiv, și PAS-ul doi spre schimbare care, fie se vor încheia cu o nouă soluție pentru o nouă majoritate parlamentară și pentru schimbarea guvernului, fie cu alegeri anticipate.
