Cum ne apropie de Europa exterminarea câinilor
Trebuie să admit: sunt un „antieuropean”. Unul dintre sutele de „antieuropeni” din Chişinău care hrănesc câinii fără adăpost. Împreună cu soţia mea, am avut grijă ca patru câini care trăiau în curtea blocului nostru locativ să fie sterilizaţi, vaccinaţi împotriva rabiei şi, în general, trataţi la medic. Îi hrănim şi, uneori, ieşim cu ei la plimbare. Ceea ce pentru unii, mai ales pentru copii, poate fi un prilej de bucurie, pentru alţii este ca un ghimpe în ochi. Câinii fără adăpost nu prea se leagă cu ambiţiile noastre de capitală „europeană”.
Poate şi aproprierea alegerilor municipale a contribuit la o intensificare a exterminării câinilor vagabonzi. Recent, am descoperit un site american de petiţii care, totuşi, conţinea o petiţie către primarul nostru, de a stopa anihilarea crudă a câinilor. În câteva zile, petiţia deja acumulase două mii de semnături. E, iarăşi, semnificativ că trebuie să mergi prin SUA pentru a ridica problemele autohtone. De ar fi acum la timonă un primar socialist sau comunist, nu s-ar mai termina flashmob-urile şi acţiunile publice ale „societăţii civile”, care ne-ar aminti, şi pe bună dreptate, de standardele europene privind tratamentul animalelor. Ne-ar aminti şi de bunele exemple ale ţărilor vestice, de modul în care se poate soluţiona o astfel de situaţie. Dar, având un primar declarat proeuropean, mai ales din unicul partid „proeuropean” care nu face parte din „coaliţia monstruoasă”, liderii de opinie proeuropeni acceptă, iarăşi, compromiterea valorilor europene pentru a nu periclita demersul european. Ca şi anterior, în cazul microbuzelor: orice critică pentru lipsa de transparenţă şi a oricărei consultări publice înseamnă a face „jocul socialiştilor” şi, prin urmare, a fi ghidat de „mâna Moscovei”.
Dar oare astfel de decizii nu amintesc mai degrabă de tradiţiile estice decât de cele vestice? Uitând de perioada sovietică, să ne amintim doar cum, cu ani în urmă, primarul Moscovei interzicea prin decret sărutul public: pentru păstrarea moralităţii publice. Ca şi cum nu ar exista factori mai importanţi, în special în vârful elitelor, care ar submina moralitatea. La fel şi la noi, odată cu urgenţa de a intra în UE „cu orice preţ”, creşte şi urgenţa de a întreprinde anumite măsuri cosmetice, care să fie proclamate ca „istorii de succes”. E straniu că în acest punct nu vrem să luăm exemplul României: cu deputaţi, miniştri şi prim-miniştri trimişi la puşcărie pentru corupţie; cu atragerea investiţiilor străine, mai ales aşa cum a făcut-o actualul preşedinte Iohannis la Sibiu; cu consultaţii şi dezbateri publice (să ne amintim doar de discuţiile în cazul câinilor vagabonzi ai Bucureştiului).
Nu, la Chişinău se preferă să nu se piardă prea mult timp cu consultarea societăţii civile: trebuie de acţionat repede. Fără să cântărim opţiunile. Că din cauza otrăvirii câinilor fără adăpost, Vadul lui Vodă a pierdut un proiect olandez de sterilizare şi tratare gratuită?! Că cetăţenii americani sau europeni sunt oripilaţi de metodele crude de exterminare a animalelor practicate la noi?! Puţin contează, atunci când „sportul naţional” de creare a impresiei îşi atinge scopul. Aşa cum ne place să arătăm case şi maşini pompoase, să aplicăm anual tone de machiaj, să ne fotografiem în cluburile de noapte, aşa şi „integrarea europeană” a noastră trebuie să fie glamouroasă, de efect imediat şi superficială.
Inclusiv birocraţii şi diplomaţi europeni de vârf încep să-şi manifeste dezgustul faţă de astfel de şarade. Iar cetăţenii, bürgerii de rând din Europa ne-ar spune, dacă ne-ar vizita, foarte direct: „Măi lăsaţi câinele în pace. Mai întâi, evacuaţi gunoiul vostru de peste tot: din parcuri, păduri, lacuri. Apoi învăţaţi să faceţi un picnic ca în lumea civilizată, învăţaţi să respectaţi cele mai elementare reguli de trafic şi interumane, şi atunci vom reveni la subiectul câinilor”.
