Cine-i gata să moară de foame pentru dreptate

În februarie, curent, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a decis că statul român este culpabil într-un dosar privind modul în care au fost anchetate evenimentele din decembrie 1989, obligându-l, în consecinţă, să achite despăgubiri de câte 15.000 de euro unui număr de 17 cetăţeni care au apelat instanţa de la Strasbourg, invocând lipsa unei anchete efective în cazul reprimării violente a manifestaţiilor anti-comuniste din decembrie 1989. Cei 17 sunt părinţi sau copii ai celor omorâţi în timpul Revoluţiei anti-comuniste din România.

Această decizie, deşi pare întârziată, a readus în atenţia publică subiectul Revoluţiei din 1989. După ce cei 17 cetăţeni au fost îndreptăţiţi de CtEDO, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, a cerut, pe 5 aprilie, redeschiderea Dosarului Revoluţiei întâmplate acum 27 de ani. El a argumentat că soluţia de clasare a acelui dosar „a fost netemeinică şi ilegală”. Procurorul susţine că încadrarea juridică a faptelor a fost eronată, iar acest fapt a împiedicat cunoaşterea adevărului şi a numelor făptuitorilor crimelor din 1989.

În demersul său, Bogdan Licu constată că, în procesul de examinare a dosarului, au fost neglijaţi factorii externi care, în acea perioadă, au contribuit la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. Pe de altă parte, procurorii au trecut cu vederea mai multe rapoarte şi mărturii. „În numeroase cazuri de deces al unor persoane nu s-au făcut autopsii. Nu a fost recuperată muniţia cu care s-a tras. Puţinele expertize balistice au scos la iveală doar muniţiile şi tipurile de arme folosite, nu şi persoanele care au tras”, a explicat Licu, precizând că în dosar nu se regăsesc şi probele importante obţinute de SRI referitoare la evenimentele din decembrie 1989.

Presa din România scrie că aceste constatări vin după ce, mai mulţi ani la rând, instanţele au examinat 4.544 de dosare penale, iar Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecată a 275 de inculpaţi: 25 de generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili.

De fapt, în acest demers al său, referitor la redeschiderea dosarului Revoluţiei, procurorul României nu a fost singur. Mai degrabă a fost mobilizat de un cetăţean, de un activist civic, de liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş. Acum, Mărieş are 54 de ani. În timpul Revoluţiei avea exact jumătate din vârsta sa de astăzi – 27 de ani. Era sportiv de performanţă şi refuzase orice colaborare cu securitatea şi cu Partidul Comunist. A participat la Revoluţie, a susţinut Proclamaţia de la Timişoara. A fost arestat. Fiind închis la penitenciarele Rahova şi Jilava, a ţinut, 46 de zile la rând, greva foamei.

În 1990—1992, îi fusese aplicată interdicţia de a părăsi ţara. În 1992, devine membru al Asociaţiei 21 Decembrie 1989. După anularea interdicţiei de a ieşi din România, Mărieş a venit la Chişinău, pentru a discuta cu Ambasadorul SUA despre Unire. Ani la rând, a pledat pentru drepturile revoluţionarilor şi pentru reluarea cercetărilor în dosarele Revoluţiei. Din noiembrie 2011, timp de 100 de zile, a ţinut greva foamei pentru Legea Lustraţiei.

Deci, după 27 de ani de la Revoluţia din România, un cetăţean activ a reuşit să impulsioneze activitatea unui procuror general, determinându-l să insiste asupra redeschiderii Dosarului Revoluţiei. 27 de ani e un termen extrem de mare care, puţin probabil, să poată fi favorabil efectuării unor expertize, depunerii unor mărturii şi restabilirii unor adevăruri. Chiar şi aşa, acest demers al procurorului general va însemna restabilirea a încă unui dram de încredere în justiţie.

Ce ne lipseşte? Ce ne lipseşte nouă ca să le luăm pe toate, rând pe rând, şi să punem punct neîncrederii în actul justiţiar? Probabil, multe. Nişte justiţiari fermi. Un procuror general care ar putea clasifica gafele, lipsurile, falsurile din dosarele ascunse până acum de ochii lumii („Pădurea Domnească”, „Heroina”, „7 aprilie” etc.). Ne lipseşte şi un Teodor Mărieş, gata să moară de foame pentru dreptate.