Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ce aşteaptă europenii de la…

Ce aşteaptă europenii de la R. Moldova

Alegerile au trecut cum au trecut. Prim-ministrul Iurie Leancă a reacţionat în felul următor: „Am înţeles şi mesajul celor care nu au mers la vot. E un semnal că dacă amânăm implementarea reformelor, la următorul scrutin riscăm să fim plecaţi de la guvernare”. Ce vor înţelege subalternii prim-ministrului? Vor accelera reformele din frica de a nu fi realeşi sau, invers, se vor împăca cu un viitor eşec şi vor încerca să exploateze în interes personal „ultima şansă”, de maximum patru ani?

Dar ce aşteaptă europenii de la noi?

Pentru a răspunde la această întrebare, mai întâi ar trebui să delimităm mai clar: care europeni. Ca şi la noi, în Europa există diferite grupuri de interese, care deseori sunt diametral opuse. Să începem cu cea mai vizibilă parte a Europei (sau mai bine zis UE, care, mai ales pentru cei ce ignoră existenţa altor state în Europa, precum Norvegia, Islanda, Elveţia, Liechtenstein, a intrat într-o simbioză permanentă pentru mulţi moldoveni): establishment-ul de la Bruxelles, elitele politice şi birocratice din diferite organisme europene, dar şi şefii de state-membre UE. Ce spune presa oficială din Vest?

Deja a trecut ceva timp după alegeri şi putem constata mai multe lucruri, mai ales dacă vom compara parlamentarele noastre cu alegerile prezidenţiale din România. În primul rând, deşi înainte de alegeri R. Moldova a găzduit mai multe delegaţii oficiale, nu-mi amintesc să se fi mediatizat cazul unui politician cunoscut din Vest care ar fi susţinut vreun candidat de la noi, aşa cum a fost în trecut, şi aşa cum Angela Merkel l-a susţinut pe Klaus Iohannis. Reacţiile de după alegeri au fost şi mai puţin exaltate. Iarăşi, în afară de reacţia lui Iohannis, nu-mi amintesc vreo felicitare directă (mediatizată) din partea Occidentului. Din ziarele occidentale online, am constatat că alegerile din R. Moldova au fost departe de a fi în centrul atenţiei, ba chiar majoritatea dintre ziarele mari au plasat undeva în compartimentul internaţional o singură ştire. Dar nici din partea Rusiei nu au fost vizibile prea multe reacţii.

Poate e vorba de o conspiraţie? Poate Vestul s-a „înţeles” cu Putin să uite de ţărişoara noastră? Poate ambele tabere şi-au dat seama că, deja, au suficiente dureri de cap cu Ucraina, că atât Vestul, cât şi Rusia au acum interese geostrategice comune în lupta împotriva Statului Islamic? Că nici Vestul, nici Rusia nu sunt într-o stare economică suficient de stabilă pentru a deschide un nou front de dragul R. Moldova? Poate chiar au semnat un acord secret cu textul următor: „Noi, semnatarii, din experienţa noastră cu elitele politice din R. Moldova, am învăţat că nu ne putem baza pe ele. Oricâţi bani le-am da, oricum ne vor trăda, dacă vântul va sufla din altă parte. De aceea, decidem să economisim banii contribuabililor noştri, nu mai acordăm deloc granturi mari”.

Şi ce aşteaptă contribuabilii europeni sau companiile străine? Ce ar putea să gândească un şomer din Grecia, un agricultor din Franţa sau Polonia, sau o pensionară dintr-un sat din Austria? Probabil s-ar bucura într-adevăr foarte mult să fie şi R. Moldova în UE, dar cu o condiţie: ca economia noastră să prospere, astfel încât, nu UE să ne subvenţioneze, ci invers: din impozitele moldovenilor banii să curgă înapoi în restul UE, ca, la urma urmei, şomerii de acolo să-şi primească indemnizaţiile, ca infrastructura marodă, mai ales în sate, să fie renovată!

Sau credem că persoanele în cauză (să nu mai vorbim de milioanele de europeni – şi nu-i am aici în vedere pe ruşii stabiliţi în UE! – care au votat la ultimele alegeri parlamentare pentru partide eurosceptice, clasate şi pe locul întâi în Franţa şi UK) vor fi foarte impresionate de faptul că tineri din R. Moldova organizează flashmob-uri cu tema „Sunt mândru că sunt european”? Probabil ar spune: „Dar ce credeai până acum: că eşti american, african sau asiatic?!” Mai ales că astfel de manifestări în UE sau SUA ar fi tratate cu suspiciune, fiindcă ar putea fi interpretate ca eminamente rasiste. „Sunt mândru că sunt european” poate fi înţeles şi ca: „Sunt mândru că nu sunt african, asiatic etc.”.